Nu pot începe activitatea la Cotidianul decât cu o întoarcere la Ion Raţiu, fondatorul ziarului. A fost şi unul dintre principalii fondatori ai democraţiei româneşti - ediţia a doua. Sigur, nu este vina lui pentru că ea este atât de chinuită. A fost printre cei foarte puţini, huiduiţi şi de o ţară întreagă, dar care o avea desenată într-un proiect modern şi coerent de care şi acum suntem departe.
Prin ianuarie 1990, înainte de prima venire a minerilor în Bucureşti, dar şi înainte de apariţia revistei “Expres”, m-am trezit invitat la Intercontinental de un domn scund şi misterios, cu părul alb, numit comandorul Nicolae Radu. Omul făcea parte dintr-un grup care schiţase un plan de răsturnare a lui Nicolae Ceauşescu. El m-a condus la Ion Raţiu la etajul 11. Avea un birou pe care ţinea un caiet. Scria numele tuturor celor cu care se întâlnea. “Buuun, Nistorescu Cornel! Am auzit lucruri bune despre Dumneata şi aş vrea să lucrezi la un ziar pe care intenţionez să-l tipăresc!” Era ceea ce nu mai văzusem niciodată în România: un mare domn! Un fel de lord care nu strâmba din nas la haosul, mizeria şi naivitatea acelor zile.
Şi care domn, în mai puţin de o lună, avea să devină un fel de duşman al României încă proletare. Raţiu şi Căposu (aşa îi ziceau cei mai mulţi lui Corneliu Coposu!) fuseseră transformaţi în sperietori naţionale. De fapt, Securitatea şi activul de partid vedeau în ei principalii adversari la preluarea puterii în stil vechi.

L-am refuzat pentru că, împreună cu Mihail Carciog, pregăteam revista “Expres”. Dar de fiecare dată când ne întâlneam avea grijă să-mi spună, vezi, n-ai vrut să lucrăm împreună! Nu s-a întâmplat nici în 1996, când nu mai scriam nicăieri. Ne-am întâlnit la o recepţie, m-a întrebat ce fac, i-am povestit despre oprirea revistei “Expres” (la 30.000 de exemplare!) şi am stabilit să ne vedem peste o săptămână. Urma să preiau direcţia ziarului Cotidianul. Peste câteva zile, Ion Cristoiu a demisionat de la “Evenimentul zilei” şi negocierea mea cu Ion Raţiu n-a mai avut loc. Mereu m-am simţit îndatorat pentru prima ofertă făcută în zilele în care Bucureştii încă mai miroseau a sânge şi a praf de puşcă. Am şi încercat să mă revanşez, tipărindu-i la Expres prima sa carte apărută după întoarcerea în ţară. L-am însoţit la tot felul de manifestări de câte ori mi-a cerut să o fac.

La un moment dat am făcut împreună o călătorie unică. Am ajuns la Cluj la un seminar despre comunism. Peste câteva ore începea la Costineşti o dezbatere dedicată libertăţii presei. Ion Raţiu mi-a zis, domnule Nistorescu, vorbim aici şi plecăm repede! Închiriez un avion de la utilitară şi prindem şi Costineştii! Aşa am făcut. El s-a suit pe un scăunel, eu pe un sac de azot şi am traversat România pe deasupra ogoarelor nelucrate şi prin tăietura de pe Valea Prahovei. A şi aţipit niţel, timp în care papionul i-a alunecat într-o parte. Am aterizat la Tuzla, pe iarbă, şi-a clătit repede faţa în apa rece a unei cişmele şi am plecat la Costineşti. În zece minute vorbea despre libertatea de exprimare ca despre Cântarea cântărilor! Nu-mi amintesc câţi ani avea! Totdeauna mi s-a părut că s-a oprit la 80! Şi vorbea frumos, iubea şi construia democraţie în România pe banii familiei sale, în timp ce milioane de români manipulaţi grosolan îl înjurau ca pe principalul vinovat de condiţia lor.

Ion Raţiu a editat ziarul Cotidianul pentru a ajuta la naşterea şi consolidarea democraţiei în România. Atunci ziarele şi revistele, împreună cu românii ieşiţi în stradă, au făcut chiar mai mult decât partidele istorice abia reînfiinţate, asta în vreme ce unii vindeau rulmenţi în Turcia, aduceau blugi, aur, ţigări şi vindeau nave.

Acum, când presa a devenit un fel de ţintă şi de ocară a preşedintelui României, într-o vreme cu bani puţini şi năclăită de aerul bulevardier, peste ani, încerc să leg un fir cu ideile şi proiectele lui Ion Raţiu, unul dintre marii domni ai presei şi ai începuturilor democraţiei în România.

Adjunctul lui Ion Ratiu a fost spionul Securitatii

In ciuda perioadei de relaxare cuprinsa in graficul vacantei parlamentare, alesii neamului robotesc "overtime" prin colturile cel mai putin vizualizate , proiectand din umbra o noua alternativa la actuala majoritate parlamentara gripata in proiect , infectata de excesul primului ministru in exercitiu, Traian Basescu. Negocierile au inceput imediat dupa declansarea cazului "ridzi" si au culminat cu "Udrea".PSD ul se simte mai confortabil cu PNL , partidul lui Basescu smulge cat poate in terioriu, incercand sa corupa trupasi atat din PSD cat si din PNL.

P.D. alta parte , nemultumirile din PDL ard la foc mocnit , unii dintre greii democrati aflandu-se in tratative cu PNL .UDMR, joaca la mai multe capete pe ritm de Csardas, refuzand sa puna umarul la vreo initiativa liberala desi sunt parteneri de opozitie. Asa cum ne-au obisnuit dealungul existentei lor artificiale. Pentru ca nu ai cum sa te prostituezi la infinit preferand varianta ce mai relaxanta, la nouazeci de grade, la discretia proxenetului de la Cotroceni, fara sa ti se lipeasca, cu ajutorul unei flecme sanatoase, eticheta de "fata buna" pe frunte. In momentul de fata , cei mai bine plasati in meciul negocierilor sunt PNL, ofertati din plin de PSD dar si, pe surse, de partida bocilor. Sper ca macar de data asta liberalii sa-si puna cartile pe masa cu ceva mai multa inteligenta politica si sa nu repete aberatiile strategice care le-au taiat oxigenul toamna trecuta .

Aug 1, 2009

Recent Articles

Comunistoidul Boc i-a demis pe Marius Oprea si Dinu Zamfirescu din fruntea IICCR

Razboiul Antonescu VS Basescu continua in Colegiul # 1 al Capitalei