Friday, March 19, 2010

Cristian Anghel, victimă. Cine e călăul?


Vestea condamnării primarului de Baia Mare, Cristian Anghel, la 2 ani şi jumătate, pedeapsă privată de libertate pentru abuz în serviciu, i-a şocat pe toţi băimărenii. Cred că şocaţi ar trebui să fie toţi cei care trăiesc în Maramureş. Problema deja se poate pune la modul: cine urmează?! Mi se pare incredibil ca două sentinţe să-l achite pe Cristian Anghel, în timp ce o a treia să-l plaseze direct după gratii, cu un vot de 2:1.
S-a vorbit şi s-a scris foarte mult despre independenţa justiţiei, mulţi au luptat pentru ea, dar eu mă îndoiesc că justiţia este independentă pe acest teatru de război pe care l-am prezentat mai sus. Aş putea invoca excesul de zel determinat de faptul că săptămâna trecută departamentul de stat al SUA critica România din pricină de corupţie fără corupţi. Şi totuşi, nu cred că avem a face cu un astfel de exces de zel. Treaba e mult mai complicată. Cristian Anghel şi-a demonstrat de-a lungul timpului grija faţă de comunitate şi acesta este un fapt de necontestat. L-am criticat de câte ori a fost cazul, uneori cu prea multă răutate.
De această dată, Cristian Anghel nu are nicio vină. Cunosc derularea cazului Horea 46A, caz pornit din redacţia Glasul Maramureşului, unde au apărut "turnătorii de serviciu" ai municipiului, după ce, cu mânuţa lor, au votat achiziţionarea imobilului. De aici încolo s-au adunat zeci şi zeci de supoziţii şi suspiciuni. Nu cred că undeva în lume un om poate fi condamnat la efectuarea unei pedepse private de libertate din pricină de suspiciune.
Sunt dezamăgit de reacţia PNL, în raport cu încercarea pe care o traversează zilele acestea preşedintele lui. Sunt dezamăgit de felul în care au apărut pe piaţă, cu prea mare viteză, câţiva doritori ai fotoliului lui Cristian Anghel împrăştiaţi prin toate partidele politice. Nu-i condamnăm pe aceştia, pentru că nicăieri în lume oamenii nu pot fi condamnaţi din pricină de dezamăgiri produse semenilor lor.
Cred că va urma o serie de reţineri, anchete, posibil chiar condamnări, apte a timora diverse comunităţi. Dar, mai cred că trunchiul sănătos din punct de vedere comunitar va reacţiona coerent faţă de aceste agresiuni, de oriunde ar veni ele.
Şansa pentru Cristian Anghel ţine de societatea civilă băimăreană şi nu de diverşi politruci care-şi împletesc infantilismul cu propria lor dorinţă de mărire. Pe fondul acestui spectacol dezamăgitor, îmi exprim regretul în raport cu încercarea pe care o parcurge Cristian Anghel şi cei apropiaţi lui şi rog mass-media să fie extrem de vigilentă şi să nu pice în capcanele pe care unii le vor arunca înspre jurnaliştii cu mai puţină experienţă.
P.S. Avertizez jigodiile care începând de ieri (după ediţia specială de la Maramureş TV) s-au apucat să transmită SMS-uri de pe diverse telefoane mobile înspre instituţii ale statului, recte înspre directorii acestora şi să semneze SMS-uri cu numele Marian Ilea, să îşi vadă de treabă. Derizoriul în care intră frizează ridicolul, în timp ce toţi directorii n-au făcut decât să mă anunţe despre conţinutul mesajelor. Comunitatea asta nu mai poate fi păcălită de nimeni. S-au încercat astfel de metode şi pe parcursul derulării cazului Dan Pârcălab. Fără folos.(Glasul Maramuresului)

44 comments :

Maria Barbu said...

http://poetamariabarbu.wordpress.com/2010/03/19/bordel-eza-politica-din-romania/

SimP said...

" 2 ani şi jumătate, pedeapsă privată de libertate pentru abuz în serviciu"
Am inteles ca acuzatia facuta de procurori a fost de "abuz in serviciu" dar in verdictul de vinovat apare "coruptie" in loc de "abuz in serviciu".
Daca am inteles eu bine, atunci vredictul nu sta in picioare. Instanta nu poate da un verdict diferit de capetele de acuzare.
Flatulescu se foloseste de arestarile recente (Voicu, Solomon) sa faca victime in PNL. Cazul Anghel aruncat la gramada cu ceilalti nu il "spala" pe besinosul national de acuzatia de crima politica.
PNLul e inca plin de cartite. Crin are acum ocazia sa-i vada clar. Are puterea sa curete partidul de gunoaie iar Anghel cu necazul lui a devenit un fel de "sita" care cerne faina de tarate.Imi pun speranta ca Crin sa poata sa discearna culoare din ochii apropiatilor lui.
Il apreciez ca si-a afirmat suportul pentru Anghel.
As vrea sa fie facute publice numele celor doi judecatori care l-au condamnat pe Anghel. Nu e nimic ilegal, sedinta banuiesc ca a fost publica deci oricine putea asista si sa cunoasca numele lor. Cand condamni la inchisoare un om nevinovat nu te poti ascunde de raspundere. Numele tau e pururi legat de crima politica comisa indiferent daca ai fost santajat cu pistolul la cap.

SimP said...

"vedeti | 18 Mar 2010 | 22:25cu cine de la curtea de apel cluj este inrudit procurorul care a initiat dosarulsi veti avea rapsunsul"
Interesant ce zic unii... sa fie adevarat?

Anonymous said...

http://www.ftr.ro/agentii-secreti-incarcati-cu-plingeri-de-dezertare-36938.php
raportati un abuz

Marius Mina said...

SimP , e foarte adevarat, e o facatura ordinara sa-i sperie pe liberali , au inceout sa-l lucreze din 2007 si nici acum nu au avut ptr ce sa-l areteze, Romania tara regimului neonazist Basescu.Se vor adresa instantelor internationale si cel mai probabil ii vor plati si despagubiri la greu. EU l-as condamna pe securistul procuror care a instrumentat dosarul si judecatorii care au stat la 90 de grade in fata lui Basescu. Oricum mai este foarte putin si vor fugi ca militienii lui Ceausescu pe 21 decembrie , cand sareau imbracati in lacul Herastrau sa scape de noi. O sa le rupem capul bucata cu bucata !

Roxana Iordache said...

N-aş fi reprodus editorialul respectiv, autorul lui îl atacă mizerabil pe Crin, într-un editorial anterior.

Marius Mina said...

Rox, nu l-am citit, cred ca i-a trecut.

Roxana I said...

Nu-ţi face iluzii, aici nu se va întâmpla niciodată nimic bun, nimeni nu se va revolta să-i dea jos, îi vor ţine în lesă pe toţi, pentru că România a ajuns o populaţie de distruşi.

Pentru sănătatea voastră, ar fi bine să nu vă mai implicaţi emoţional, să priviţi cu (maximă) detaşare situaţia de-aici.

Marius Mina said...

Roxana, asta ma chinui sa fac, deocamdata nu-mi iese ;-))

Rox said...

Dacă poţi, vrei. Citat din Radu Sârbu. :D

În legătură cu ăla de la Baia Mare, nici vorbă să-i treacă, dimpotrivă, politica lor e anti-Crin şi îl blamează că n-a băgat PNL în kkt la guvernare.

Marius Mina said...

Rox, who cares? Fiecare pasare pe limba ei piere .Am postat articuolul ptr ca are cateva elemente intersante inclusiv apeul la iesirea in strada maine. Call me when u can !

Anonymous said...

Cum victima, omule, daca chiar el recunoaste, cu gurita lui, ca a luat mita si ca singurul lucru de care ii pare rau e ca nu a luat mai mult?
Ce naiba, ati ajuns de-a dreptul irationali?

Marius Mina said...

anonimii lui peste congelat, il confunzi cu Udrea , ea recunoaste ca se cheltuie o jumatate de miliard de euro pentru un fuckin' website.Chiar crezi ca mai dureaza mult pina le vor sari capetele de pe umeri? Eu nu.

Rox said...

@Anonimul. Ăsta-i curajul vostru, anonimatul. N-ai avea curaj să stai faţă-n faţă cu mine, ţi-aş sparge faţa. Ba da, aşa trebuie cu limbrici ca tine.

Anonymous said...

Ce sa intimplat cu Blogul lui Vlad Rosca?

lucia said...

Au fost trei judecatori.Doi au considerat ca este vinovat.si unul nu.Au fost doua procese anterioare cu verdictul:nevinovat.Acest om nu a mai avut nici o acuzatie,si a fost ales de patru ori, cu o majoritate zdrobitoare.Nici o asemanare cu Solomon,desi maine la ora 12,se va organiza si la Baia -Mare un miting de sustinere.Pozitia PNL a dezamagit simpatizantii pnl din zona.
@anonim
De unde stii ,ceea ce sustii?Anghel nu avea ce sa recunoasca,decat eventual neglijenta,care nu justifica o astfel de condamnare.

SimP said...

Muieri ca "Anonima" fac ca crasmele din Romania sa fie arhipline.

lucia said...

Multumesc,SimP.Mai ales ca PNL pierde un om valoros.Si o filiala care va disparea fara unicul lider din zona.

SimP said...

Lucia, mi-a facut placere.Nu numai dezinformarea tipic securista a Anonimei dar si atacul asupra Roxanei m-o scarbit rau.
Eu zic ca orice infrangere trebuie sa va faca mai puternici. ("What doesn't kill you, makes you stronger"). Nu exista sa dispara filiala PNL din Baia Mare! Adunati-va fortele si sunt convins ca scandalul asta va aduce oameni noi in PNL. Anghel va iesi nevinovat din mizeria asta. Sunt convins. Abuzul justitiei a fost mai mult decat grosolan in cazul lui.
@Marius Mina,
da, procurorul daca se demonstreaza ca a "clocit" evidente merita pedepsit. Exces de zel... hmmm... pedepsit dar imi e teama sa nu dam in opusul situatiei:
sa-si faca scapati PDListii oamenii lor pe motiv ca procurorilor le e teama sa ancheteze.
Eu raman de parere ca cei doi judecatori trebuiesc investigati si pedepsiti aspru. Da, si judecata populara e o metoda. (in lipsa alteia) Cateva suturi in dos de prisos am si eu... wink wink..

lucia said...

Livia Mango,Ioana Morar si d-na Covrig au fost cele 3 judecatoare.Vreo legatura, cu Doru Tulus,ziceti dv.?

Anonymous said...

În privinţa lui Anghel, m-am mai documentat, cred că toată chestia stă în sintagma "preţul zonei", adică în preţul pieţii, care se pare că a fost plătit în corect, în concordanţă cu realitatea.
În privinţa asta, Mea Culpa.
Misterioasa ofertă venită prin fax de la proprietarul iniţial este mai degrabă o dovadă auto-incriminatorie, dar în Românâia nimeni nu-l condamnă pe vânzătorul care vinde în pierdere, chiar dacă vinde ce nu-i al lui...
Pe starea asta de fapt s-a bazat toată privatizarea frauduloasă a economiei de stat.
În ce priveşte soluţia constrângerii chiriaşilor să devină proprietari de drept, deci plătitori de impozite, prin creditarea fiecăruia cu suma, modestă, necesară achitării garsonierii, cam 5000 euro, plătibilă în rate mici, pe termen lung, rămân la părerea mea. Trebuia făcută! Creditarea.
Acum, să vedem ce şanse de atac există. Probabil că se va ajunge la Haga.
Oricum, nu strada va rezolva problema.
Dar strada poate creea acea stare de furie socială care ne cam lipseşte...
Sau nu?!
On vera...
Şi tocmai marţi, zi de proteste la guvern, se anunţă ploi!
Fuck the bastard!

Roxana I said...

Fiţi fericiţi că sunteţi acolo, asta e o ţară blestemată.

lucia said...

@Toni
Druuumuuurile noaaastre,toaate
Se vooor inn-talniii vreodaata... :)
Toni,ai dreptate.Nu strada va rezolva astfel de lucruri.Eu personal,am fost impotriva mitingului.Dar,participand,nu am regretat.Mii de oameni au fost.Eleganti,pasnici,demni.Un exercitiu democratc neasteptat.
Impresionanti mi s-au parut romii din blocul cu pricina.Au venit toti,scandand pasnic numele lui Anghel.
In 1989, nu au fost atat de multi participanti.
..si,Toni...chapeau!Esti deosebit de bine informat.

Anonymous said...

Lucia, ce să zic... Mai greşesc şi eu, dar încerc să nu fiu consecvent, ca boul.
Noroc cu net-ul ăsta, că ne bagă informaţiile pe gât cu forţa.
Cu pâlnia, aş zice, să fie mai plăcut...
Orice adunare populară are două consecinţe:
Pe de o parte se creează un sentiment de solidaritate care poate conduce la un curent de opinie mobilizator şi la o consolidare a îndârjirii, pe de altă parte poate duce la o relaxare prematură, care poate conduce la o defularea precoce, ca să zic aşa, total contraproductivă.
Adică poate duce la încărcarea bateriilor cu energii pozitive sau la descărcarea lor.
Să sperăm că acum se încarcă.
Şi... nu crezi că deja drumurile noastre, nu chiar toate, dar suficient de multe dintre ele, s-au intâlnit deja?!
Mie aşa mi se pare...

Marius Mina said...

SIMP , Procurorul cade in cap pentru abuz in serviciu si falsificarea unor probe in vederea condamnarii la ordin, iti dai seama ca boschtarul va vorbi cand va fi luat de portocale..

Marius Mina said...

China-陽明山花季 , go home and keep going your white rice and fried nuddles.

lucia said...

@Toni
Da.Ne cunoastem de 8 zile.6 ore si 4 minute... :)

SimP said...

Toni,
vanzarea apartamentelor catre chiriasi nu tine.
1. Crezi ca aveau chiriasii 5000 de euro sa-si plateasca ratele? (probabil ca majoritatea erau someri..deci credit zero)
2. Daca totusi reusea sa le vanda chiriasilor, astia(PDLeprele) l-ar fi acuzat ca i-a fraierit pe chiriasi bagandu-le pe gat un pret de 5000 euro/garsoniera in loc de 1500 euro (la pretul de 150 000 e )
3. Notarii au grile in care TREBUIE sa se incadreze orice spatiu locuibil cand este vandut. Din informatiile mele (in anul 2006) PRETUL MINIM pentru o garsoniera comfort 3 era de 20 000 de euro pentru taxele notariale. Daca incheiai contracte de vanzare cumparare sub pretul asta intrai la evaziune fiscala. Nu stiu ce notar accepta sa faca asa tranzactii de 5000 euro/ garsoniera.

Esti un tip informat si inteleg felul tau de a gandi. Te rog sa verifici daca ce spun e adevarat. Nu as vrea sa popularizez neadevaruri.
Parerea mea- Anghel a facut exact ce trebuia. Nu avea alta solutie.

SimP said...

@Lucia,
mersi de informatii.
O sa dau si eu sfoara'n tara Clujului sa vedem daca cineva stie ceva "dangerous liaisons" la pasaricile astea cu cheia de la parnaie legata la brau.
Sper ca am prins bine chestia cu "doamna se exclude", da? lol

lucia said...

@SimP
Nu.Scuze!D-na era ,pentru ca ,nu-i cunosc prenumele.Nu stiu, care dintre ele a votat nevinovat.

SimP said...

@Marius Mina

Azi nu putem face nimic impotriva criminalilor de la putere, dar maine? Oh ho ho!

Am gresit in dec 89. Nu le-am luat gatu. Crezi ca vom mai gresi?
Trebuie sa fim solidari. TOTI PENTRU UNUL, UNUL PENTRU TOTI!

SimP said...

@Lucia,
ok, am inteles. E un inger intre cele 3 nume, nu stim care.

Am postat ieri pe site la Roxana 2 posturi pentru lilick (nick-stejarul).
In mod ciudat nu mai pot intra la lilick pe blog decat daca folosesc proxy.
Cred ca securistii lui basescu i-au intrat in settingurile de pe blog . Ar fi bine ca lilick sa-si schimbe parola mai des.
Ok, ce i-o fi deranjat la mustata mea? lol Banuiesc faptul ca ii sfatuiam pe familia Anghel sa se adreseze Amnisty international. Sa fi apasat pe "the right button"?
hmmm...

lucia said...

@SimP :)
Multumesc1

Anonymous said...

Din pacate, in cazul asta nu prea mai sunt multe de facut in Romania.

Iar in exterior, doar un ONG i-ar putea prelua cazul.

Europa, cat e ea de "political correct", nu cred ca se va incurca in detalii. Omul e condamnat. Punct. Afara, nu e PNL. Afara e roman. Si are anatema pusa deja.

Oricat de nasol este (PNL-ul pierde un primar de top, un presedinte de filiala, un expert in administratie publica, un om din echipa lui Crin), situatia este cam fara iesire.

Am citit si ce ati scris si voi...

Anonymous said...

SimP, scuză-mă că revin, dar, cum am zis, totul stă în preţul de zonă, respectiv cu cât se tranzacţionau coteţele alea la data contractării.
Sigur că notarii aveau o grilă de taxare, care era cam la jumate din preţul pieţii, dar asta nu este o dovadă, grila fiind un fel de mercurial, fără nici o legătură cu realitatea.
Sensul acestei grile era ca să fixeze un plafon minim de taxare, pentru a evita înţelegerile dintre cumpărători şi vânzători, care, evident, pentru a diminua sumele de plătit, se înţelegeau să declare un preţ cât mai redus, cât mai aproape de zero.
N-ar fi prea dificil de demonstrat, orice notar ar putea depune mărturie că aşa stau şi acum lucrurile.
Orice judecată, anchetă, ce-o fi ea, trebuie să înceapă cu vânzarea iniţială, cel de 150000 euro.
Este evident că, la interval de câteva luni, preţurile nu puteau sări de 4 ori.
Aşadar, prima vânzare a fost fraudată, din ce motive se ştie.
Aşa cum au fost fraudate toate activele privatizate din ţară, am tot spus-o.
Dar se poate demonstra foarte simplu, chiar şi cu anunţurile de mică publicite, care erau preţurile în piaţă, alea reale.
Atât în cazul primei vânzări, Cuprom-Chira, cât şi-n cazul celei de-a doua, Chira-Primărie.
S-ar vedea foarte clar cine a fraudat şi cine nu.
Ar fi un proces al întregului sistem mincinos şi fraudulos, ce-i drept, dar adevărul ar ieşi la iveală.
Asta în ce priveşte tranzicţiile. A! Nu mai spun că ar fi trebuit condamnat întregul consiliu local, care a semnat hotărârea, pentru că au aprobat-o toţi consilierii, de la toate partidele, fără nici o opinie separată, de protest.
Nu văd din ce reiese că ar fi fost supuşi la presiuni sau şantaje.
Sigur că ar trebui aduse şi alte probe, pe lângă anunţurile imobiliare, cum ar fi extrase de cont ale altor tranzacţii, chiar ale primăriilor din localităţi învecinate, pentru că nu exista o diferenţă semnificativă a preţurilor nici la nivel naţional, dară-mi-te întrajudeţean.
Dacă cineva ar vrea să judece drept, nici măcar n-ar fi nevoie să stea strâmb.
Lucrurile sunt evidente.
Cel judecat pentru evaziune fiscală, foloase necuvenite, corupţie în formă agravantă, etc. ar trebui să fie cel care a semnat contractul de vânzare-cumpărare dintre Cuprom şi Chira. Evident, şi corupătorul, respectiv cumpărătorul.
Asta e clară.
Acum, soluţia mea cu împropietărirea ţiganilor.
Mă gândeam că s-ar fi putut încerca o formă de finaţare, a autorităţilor locale, inclusiv prefectura şi CEC-ul, printr-un credit ipotecar, garantat cu garsoniera, plătibil în 25 de ani, cu o rată de cam 50 euro pe lună, eventual cu o subvenţie din partea statului, a puterilor locale,
în aşa fel ca oamenii să poată plăti echivalentul chiriei, eventual puţin mai mare, dar devenind proprietari.
Sigur că iar ajungem la preţul de zonă, dar nu ar fi fost o problemă să se facă un studiu de piaţă adevărat, documentat beton, cu care să se poată apăra în faţa oricărui control şi a oricărei instanţe. Ar fi fost mai multă muncă, desigur, dar eu zic că ar fi dat rezultate.
În primul rând în cadrul micii comunităţi de locatari. Chiar şi constituirea lor într-o asociaţie de proprietari ar fi însemnat un pas spre civilizare urbană.
Nu mai vorbim de întreţinerea locuinţelor.
De altfel, aş fi curios să ştiu dacă tot chiriaşii din 2006 stau acolo, dacă s-a schimbat ceva în codiţiile lor de trai, dacă blocul arată mai bine sau mai rău...
În fine, sper că am fost clar.
Nu înţeleg de ce nimeni nu face o prezentare a situaţiei aşa cum este ea de fapt, ne mai vorbind de istoricul procesului, a celor trei procese, cu expunerea legăturilor personale între părţile implicate, respectiv procurori şi judecători.
Alea care se ştiu.

Anonymous said...

Şi, Lucia, chiar aşa de bine stai cu cronometrarea?!
Mie mi se părea că ne cunoaştem de-o viaţă!
Ar trebui să-mi reiau ultimul jurnal, pe care l-am abandonat cu 8 ani în urmă, din cauza unui anume eveniment nefericit din viaţa mea, să notez tot, să am şi eu o evidenţă...
A! Marius, eu cred că nu e vorba de-un mesaj din China, mai degrabă din Tokio. De la o anumită soţie, bine intenţionată şi hotărâtă să lupte pe metereze.
Dar tu te pricepi mai bine la pictograme...
Uf! Gata!
Să-l mai văd şi-acum pe amicul care constata fericit că nu mai "vorbesc" cu tine...
Fuck the bastard! The one and only one, to be specific!

lucia said...

@Toni
Marturisesc,ca si eu.E o chestie si blogareala asta.Voi aprofunda tema.

SimP said...

"Orice se judeca la Cluj, se judeca de catre Basescu. Acolo este fieful PDL, acolo e Tulus, acolo e 'cap de mort' ", a declarat Radu Mazare, la Antena 3."

"Avem de 2,5 ori mai multi angajati la serviciile secrete decat pe vremea lui Ceausescu. Se cheltuie un miliard de euro pentru serviciile secrete. Pe banii cui l-au inregistrat pe frate-miu, la restaurant zile in sir? Pe mine m-au ascultat intr-un dosar in care au deplasat.... au stat jumatate de an la Constanta. Au cheltuit 40 de miliarde. Nu au gasit nimic"Radu Mazare

Mazare asta castiga puncte de popularitate (cel putin din partea mea).
Este primul politician care comenteaza sumele ENORME alocate SRI-ului. Fara bani, dictatura SRI-basescu nu ar avea nici o sansa. Conditiile de austeritate impuse populatiei pentru ca sa aiba ei ce fura si face politie politica.
Ce face Basescu-PDLul sunt fapte penale care isi asteapta rasplata. Orice minune tine 3 zile... nu vor rezista prea mult. DACA ATUNCI CAND SUNT PUSI LA ZID NU TRAGEM PANA LA ULTIMUL GLONT (CE N-AM FACUT IN DEC 89) SUNTEM NISTE CRETINI.

lucia said...

Aare dovedeste premeditarea.m in mana penultimul dosar a lui Anghel.Verdictul de nevinovat apare foarte temeiunic demonstrat.
Presa spune, ca DNA are o inregistrare a unei convorbiri telefonice,dintre Anghel si Chira,care dovedeste premeditarea.Inca odata,poate Anghel e vinovat,dar ma intreb:de ce i s-au inregistrat convorbirile telefonice,inainte de producerea presupusei fapte de coruptie?

lucia said...

Cred ca dorm inca.Spuneam ca am in mana penultimul dosar A lui Anghel...Restul mai sus.

SimP said...

Daca au o inregistrare de dinaintea "faptei", inseamna ca i-au intins "o cursa".
Acuma, eu nu inteleg un lucru.
- Diferenta intre preturi aparuta intr-un interval de timp asa scurt inseamna ca undeva s-a produs un prejudiciu.
-Estimarea cladirii(de fapt sunt doua estimari) la valori de peste 600 000 euro demonstreaza ca prejudiciu s-a produs la prima vanzare. Adica la vanzarea Cuprom-Chira.
-Apararea lui Anghel e simpla: cazul trebuie "dismissed" pentru ca procurorul a chemat in instanta persoanele gresite. Trebuia chemat Chira versus Cuprom. Acolo s-a produs prejudiciul.

Nici o instanta nu te poate acuza de vina de a nu accepta un pret fraudulos. Pretul de 150 000 este un pret fraudulos ori un pret de"dumping", vanzatorul a vrut rapid sa scape de cladire.
Daca Anghel/primaria cumpara la pretul de 150 000 euro oricand putea veni careva de la Cuprom sa il acuze de inselatorie si sa il dea in judecata sa dea restul de bani pana la 600 000 euro cate era estimarea cladirii.

Verdictul de vinovat dat lui Anghel arata cat de "inconsistent" este justitia romana. Pe de o parte il acuza pe Patriciu si altii ca au cumparat pe nimic intreprinderi/proprietati si pe de alta parte il inchide pe Anghel ca nu a facut acelasi lucru.Adica statul/primaria are voie, ba chiar e obligata sa faca ceea ce Patriciu nu are voie? Apai cum e? Alba sau neagra? Nu-i nici cum,e mocirloasa.


Am observat ca in Romania justitia/legea o ia uneori pe aratura. Am fost surprins de procesul "valiza". Este asa de absurd! Becali a facut exact invers la ceea ce inseamna "aranjamente" in sport. In loc sa promita ca le da bani la o echipa daca pierd, el le-a promis ca le da bani daca castiga. NU e nimic ilegal aici. Daca le promitea la fiecare cate o bere, era ok, nu?

Anonymous said...

Lucia, ce spune presa nu contează.
Poate fi o intoxicare, o diversiune, mânăria obijnuită, aiai botezată "pe surse"!
Sigur că e un abuz, dacă interceptarea e reală, dar mai important este dacă a fost folosită ca probă în vreunul dintre cele trei procese.
Altfel, la ce-a folosit? Pentru a fi dată în presă?!
Doar la Cluj nu s-a făcut justiţie poetică, s-a făcut justiţie, vorba vine, reală. Cu probe şi martori.
Pe dosarul ăsta trebuie pus mâna.
Pe ultimul.
Mult succes!

Anonymous said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

SimP, asta spun şi eu, infractorii sunt cei care-au făcut prima tranzacţie. După modelul care-a stat la baza privatizării activelor economiei naţionale.
Greu de ucis, dar nu imposibil!
Dar cu jiji, mai uşor...
Valiza cu purcoiul de euroi mânărită în stil mafiot, fără să lase urme, ilicit adică, ca răsplată acordată unor angajaţi ai primăriei, nu ai lui, pentru a-şi face datoria, nemaivorbind de ideea de sportivitate, de fair play, ţi se pare ceva normal?
Păi atunci hai să legitimăm şapga, doar pentru asta o dă omul, să-i fie rezolvate problemele la termen, corect şi legal!
Ca să nu mai spun că, dac-ai pus botu' o dată, ăla eşti. Relaţia de corupt-corupător o dată creată, funcţionează ori de câte ori e nevoie de ea!
Dacă totul se reduce la bani, mai bine se face o licitaţie la începutul campionatului şi cine iese, ăla e! Ce atâtea meciuri?!
O bere după meci nu e un milion de euroi, ca să nu mai zic că nici măcar aia nu-i cusher, dacă e oferită de persoane interesate, nu de suporteri!
Mi se pare că eşti cam stelist, şi asta îţi influenţează judecata...
Deşi eu sper că eşti "U"-ist! Adevărat, cu şapcă roşie!
Dacă şi jiji o fi vreun corect...
Hai să fim serioşi!
Şi SimP-atici!