Romeo Stavarache ,vicepreşedintele PNL, va fi cel care va coordona campania partidului pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu urmând să facă acest anunţ în şedinţa de astăzi a Delegaţiei Permanent.
Antonescu îşi mai propune o rebranduire a PNL. Imaginea de "partid al elitelor" va fi abandonată pentru cea de "partid deschis tuturor categoriilor sociale", printr-o amplă campanie de atragere de noi membri, care să ofere PNL o nouă bază electorală menită să exceadă bazinul tradiţional. În acest sens, filialelor PNL neperformante le vor fi impuse, pe lângă dizolvări de conduceri sau organizaţii locale, target-uri de atragere de noi membri de partid într-o încercare de a consolida potenţialul PNL pentru prezidenţialele din toamnă.
Iniţial, pentru coordonarea campaniei electorale pentru Cotroceni, variantele avansate de surse liberale se refereau la alte persoane: prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, deputatul Relu Fenechiu şi Bogdan Olteanu.Controversele iscate în jurul afinităţilor acestora fie cu PDL, fie cu PSD, l-ar fi determinat pe Antonescu să facă apel la o soluţie de rezervă, care să demonstreze că nu este dispus la nici un fel de negociere cu vreunul din cele două partide de guvernământ înainte de alegeerile prezidenţiale.

5 comments :
Eu ma gandisem la ADINA VALEAN.
Sunt de acord ca trebuie sa fie un om ONEST si DEVOTAT lui CRIN.
Filip, in cele din urma Antonescu decide cine-i face programul de miscare in campanie.Chiar daca nu se dau nume.
Partidul nu ar trebui sa reprezinte un grup social autodeclarat sau considerat a fi o elita. Partidul ar trebui sa ii reprezinte ,in primul rand, pe toti cei care au ales calea libertatii si individualismului indiferent de starea sociala careia ii apartin sau de nivelul de instructie institutionalizata pe care au dobandit-o.
Vlad, de acord cu tine, numai ca nu este deajuns ca partidul sa vrea sa-i reprezinte pe cei multi .
Importanta este tehnologia cu care ii faci pe cei multi sa se simta reprezentati de un partid.
Si pentru ca media se ocupa in general de altii ,cred ca e momentul plimbarilor lungi si dese ;
Target: Strada, omul de pe trotuar .
Pentru Bucuresti avem un plan care si-a dovedit utilitatea. El a determinat un numar destul de mare de colegi sa actioneze in strada cum spui tu.
Post a Comment