Saturday, August 22, 2009

Associated Press / Traian Basescu se topeste din cauza Elenei Udrea


Agenţia americană de presă vorbeşte despre scandalul Udrea şi despre influenţa politică a şefei Ministerului Turismului, dar şi despre cum prezenta controversă îi afectează popularitatea preşedintelui.
“Udrea este apropiată preşedintelui Traian Băsescu şi se spune că a acesta o consideră cel mai bun ministru al României”, comentează Associated Press. “De asemenea, (Elena Udrea - n.red.) este considerată cel mai puternic politician din România, după preşedinte, din cauza legăturilor ei cu Băsescu “, adaugă prestigioasa agenţie de ştiri.
Agentia de presa americana aminteste ca in România vor avea loc alegeri prezidenţiale în această toamnă şi că este de aşteptat ca Băsescu să caute să fie reales în funcţia de şef al statului. Potrivit AP însă, sondajele de opinie relevă că popularitatea preşedintelui a scăzut dramatic în ultimele săptămâni, “în parte din cauza modului în care este percepută public Elena Udrea”.
Associated Press scrie că Elena Udrea s-a prezentat joi în faţa comisiei parlamentare care investighează presupusele abuzuri legate de fondurile Ministerului Turismului şi precizează că pedelista a anunţat că a depus plângere împotriva deputaţilor din comisie pe care i-a acuzat că au făcut abuz de putere.
În plus, Udrea a refuzat să răspundă la întrebări, argumentând că va coopera în anchetă numai după ce membrii comisiei îşi vor fi dat demisia. Preşedintele comisiei, Leonard Orban, a reconvocat-o pe Elena Udrea la audieri pe 1 septembrie.
Nici controversa înregistrărilor discuţiilor comisiei nu le scapă reporterilor de la Associated Press, care scriu că, aparent, înregistrările îi prezintă pe membrii comisiei criticând-o pe Udrea şi dezbătând modalităţile prin care ar putea-o găsi vinovată de corupţie.
Printre altele, Elena Udrea este acuzată că a cheltuit aiurea banii ministerului - plătind foarte mult pentru spoturi publicitare difuzate pe EuroNews şi CNN. De asemenea, îi este imputat faptul că nu a pus la dispoziţia Parlamentului toate documentele solicitate după ce a început investigaţia.
Scandalul Elena Udrea nu ţine prima pagina numai în România, ci a făcut înconjurul planetei, fiind difuzat de majoritatea televiziunilor internaţionale. (preluat din Cotidianul)

3 comments :

Lilick Auftakt said...

Ai vazut ce poza de transexual i-au pus Duduii in ziarul ala libanez?

http://4.bp.blogspot.com/_LG6Xdz5qdlg/So5k_RcuSrI/AAAAAAAAAcg/PeSxFGcRQ48/s1600-h/poze+050.JPG

Marius Mina said...

Pina la urmsa se creeaza impresia ca Base e pasivu'

Lilick Auftakt said...

Pai eu cred ca el e... :D