Saturday, October 24, 2009

Mafia din jurul lui Basescu finantata si de Costanda

Firma privată a şefului Gărzii Naţionale de Mediu execută pentru OMV-Petrom exact ce trebuie să verifice Garda Naţională de Mediu.
Doi demnitari PDL influenţi fac avere personală folosindu- şi funcţiile publice. Numele: Silvian Ionescu şi Sulfina Barbu. Primul este comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, având rang de secretar de stat în guvernul Boc. Celălalt este deputat PDL, şef al Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor şi fost ministru al mediului, în perioada decembrie 2004-aprilie 2007.

Firma de consultanţă a Sulfinei Barbu, fost ministru al Mediului, şi a lui Silvian Ionescu, fost şef al Gărzii de Mediu, a întocmit raportul de mediu pentru cartierul rezidenţial pe care afaceristul Costică Constanda intenţionează să-l construiască în Parcul Bordei, titra cu cativa ani in urma ,Evenimentul Zilei.

Constanda a apelat la compania celor doi membri ai Partidului Democrat după ce Primăria Municipiului Bucureşti i-a cerut avizul de mediu, înainte să îi elibereze Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al terenului.

Obligat de Primăria Capitalei să obţină avizul de mediu, Constanda a cerut consultanţă vara aceasta de la firma KVB Economic, deţinută în procent majoritar de Sulfina Barbu şi de Silvian Ionescu. KVB Economic a iniţiat demersurile pe lângă Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti pentru eliberarea avizului de mediu.

Serviciul de Autorizare şi Controlul Informării din cadrul agenţiei l-a anunţat, pe 6 iunie 2007, pe Costică Constanda că Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti "a stabilit obligativitatea efectuării evaluării de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal" aferent terenului din zona străzilor Mircea Eliade - Turgheniev.

Potrivit legii, avizul de mediu se eliberează după ce două variante de PUZ sunt analizate. KVB Economic nu a avut timp decât pentru analizarea primei variante, pentru că o decizie a Curţii de Apel Bucureşti a stabilit că primăria nu trebuia să condiţioneze eliberarea PUZ-ului de un aviz de mediu.

În mai 2007, cu două luni înainte de întocmirea raportului pentru PUZ-ul terenului lui Constanda, KVB Economic a fost preluată de cei doi membri marcanţi ai PD, care au dictat timp de doi ani si ceva în domeniul mediului. Cei doi au devenit acţionari principali în KVB Economic - fiecare cu un procent de 27% - la o lună după ce au părăsit funcţiile pe care le deţineau în Guvern.

Firma care i-a realizat lui Constanda raportul de mediu pentru terenul de pe malul Lacului Floreasca îl are printre acţionari şi pe Mădălin Mihailovici, un alt membru PD, fost preşedinte al Companiei Naţionale Apele Române. În timp ce acesta deţine 15% din acţiunile societăţii, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Ioan Gherheş, are 7%.

Evenimentul Zilei mai scrie că Sulfina Barbu şi Costică Constanda "s-au mai intersectat" în chestiuni legate de Parcul Bordei, în 2004, în calitate de şefă a Direcţiei Protecţiei Mediului din Primăria Capitalei, aceasta aprobându-i lui Constanda tăierea a 130 de copaci din parc.

Contactată în repetate rânduri de ziarul citat, Sulfina Barbu a transmis prin administratorul companiei KVB Economic, consilierul PD Răzvan Stan, că nu poate face declaraţii pe alte teme decât politice înainte de alegerile europarlamentare.

Celălalt acţionar al firmei KVB Economic, Silvian Ionescu, a declarat că interesul economic a fost motivul pentru care firma sa a acceptat oferta avocaţilor lui Constanda. "Din considerente comerciale am acceptat, evident. Avem un client care ne-a contractat. Mă surprinde că dumneavoastră investigaţi o relaţie comercială între doi agenţi economici privaţi”, a spus Ionescu.

Omul de afaceri Costică Constanda a declarat pentru Evenimentul Zilei că nu a ştiut cine sunt acţionarii companiei care i-a realizat raportul de mediu pentru terenul cunoscut ca Parcul Bordei. "Nu m-am ocupat eu de asta, ci nişte prieteni de-ai mei, avocaţi, pentru că nu ştiu de ce aveau nevoie pentru proces. Nu ştiu la ce firmă au apelat, nu ştiam cine sunt acţionarii”, a spus Constanda.

1 comment :

Senor Member of RTV Forum said...

Felicitari! Ca subiect, incearca sa cauti PDL-isti si pe la autostrada Transilvania, nu cumva pe acolo papa banii firma portocalie Euro Construct Trading SRL 98 (Golden Blitz). Si ce aprig blama la inceput Berceanu contreactul Bechtel, acum nici pas nu mai zice.
(http://www.adevarul.ro/articole/2007/organigrama-si-manualul-de-operare-al-gruparii-golden-blitz.html si http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/850634/De-la-Goldenblitz-la-Autostrada-Transilvania/)