Avizul securitatii pentru Anvers

Avizul Securităţii

“ Numirile la post în străinătate sau în funcţii care presupuneau acces la date şi informaţii secrete se făceau numai cu avizul organelor de Securitate. Acest aviz se elibera în baza unor verificări aprofundate pe linia Apărării Secretului de Stat”, spune unul dintre ofiţerii de contrainformaţii.

Imaginea de ansamblu a numirilor “la post” este completată de o afirmaţie făcută de fostul diplomat Mircea Răceanu în cartea sa Infern ‘89”. Răceanu îşi aduce aminte că, începând cu 1986, în străinătate nu erau trimise decât “cadrele Securităţii”. Foşti ofiţeri, lucrători la departamentele Protecţie Cadre, spun că asupra celor ce urmau să plece în străinătate se desfăşurau verificări aprofundate pe o perioadă de 6 luni. “Candidatului” i se interceptau convorbirilor telefonice, i se montau microfoane la domiciliu, era filat zi şi noapte. Pentru întregirea dosarului de la cadre, contrainformaţiile făceau legende informative sau provocări coordonate. Cu alte cuvinte, nimeni înainte de ’89 nu primea paşaport şi nu pleca la post “afară” dacă nu era verificat pe linie de Secret de Stat. I se făcea dosar la Contrainformaţii, apoi semna actul de colaborare. Imediat ce primea avizul Securităţii, dădea automat informaţii direct la post “antenei” sau în Centrală prin curier diplomatic. Toţi curierii diplomatici, fără nicio excepţie, erau ofiţeri de Securitate. În cazul lui Traian Băsescu, supravegherea se executa de către ofiţerul de obiectiv de la NAVROM. În mod normal, ofiţerul aparţinea de Direcţia a II-a a Securităţii, condusă de generalul Emil Macri sau de UM 0195Y Contraspionaj Extern (condusă de generalul Ion Moţ). UM 0195Y Contraspionaj Extern avea prioritate în dosare. La cerere, toate serviciile secrete erau obligate să pună la dispoziţia UM 0195Y datele şi informaţiile disponibile despre personajul studiat. Surse SIE afirmă că de Traian Băsescu, la vremea aceea, pe spaţiul Vest se ocupau ofiţerii Silvian Ionescu, Adrian Isac şi Doina Moinescu. “Antena” de la Anvers ( şeful grupei de informaţii externe cum se numeşte astăzi ) era ofiţerul DIE Marin Antonescu, nu întâmplător, şef în PD după 1989. Curier diplomatic la Anvers, era tovarăşul Stoica, socrul unui mare deontolog al zilelor noastre. Socrul a ieşit de la pensie în perioada 2002-2003, din cadrul Direcţiei Informaţii Economice P404, dar figurează pe statele MApN. Rapoartele şi informaţiile trimise de la agenţia NAVROM, ajungeau la unul dintre sediile conspirate ale UM 0195Y de pe strada Dianei, vizavi de fostul magazin al corpului diplomatic. După o anumită perioadă, dosarele erau trecute în arhiva DIE/CIE, cu excepţia dosarelor “ilegalilor” de la UM 0101, 0102, 0103, fosta Brigadă Specială U Fantome.

Recunoştinţa preşedintelui

Supraveghetorii de la Anvers, Antonescu sau Silvian Ionescu, nu sunt singurii securişti recompensaţi de Băsescu după Revoluţie. Pericolul deconspirării adevăratului Zeus venea din arhiva UM 0195Y, trecută după Revoluţie în custodia Armatei. Mai bine zis la UM 02453/2 unitate fantomă SIE sub pulpana MApN. Ulterior, arhiva a intrat pe mâna generalului Vasile Sarcă, care a predat dosarele importante şefului şi protectorului său generalul Silviu Predoiu, proaspăt numit şef al Direcţiei Generale de Securitate Internă din SIE. Aşa a progresat Sarcă în SIE. Plimbând dosarele demnitarilor cu probleme, ca adjunct al şefului Direcţiei Secretariat, apoi din poziţia de director plin. În cadrul acestei direcţii funcţiona Arhiva SIE, cuprinzând toate dosarele secrete ale SIE de la înfiinţare. Din 2003, arhiva a trecut la Direcţia de Securitate Internă, la colegul şi amicul său Silviu Predoiu. Împărtăşindu-se împreună din misterele nepătrunse ale dosarelor, cuplul Predoiu – Sarcă şi-au pregătit posturile de conducere. După marea schimbare de la sfârşitul anului 2004, ofiţerul SIE sub acoperire, aflat candva la post la Anvers le-a fost recunoscător celor doi “păstrători” de secrete. Degeaba s-a dat de ceasul morţii Mugur Ciuvică. Încercând să tragă dosarul lui Băsescu de sub fundul generalului Predoiu, şeful GIP a rămas doar cu coperta în mână. Astfel, locatarul de la Cotroceni stă liniştit pentru că arhiva SIE a rămas impenetrabilă. Recunoştinţa băsesciană a venit repede, în noiembrie 2005, printr-o manevră de reorganizare, preşedintele i-a promovat pe cei doi la conducerea SIE. Şi aşa au rămas de atunci, în ciuda scandalurilor imense care au zguduit instituţia.

Aventurile unui ministru al Transporturilor

Anul trecut, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a adus acuze foarte grave împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Nastasiu a afirmat răspicat că Băsescu acoperă crima organizată în România. Scandalul a explodat în presă, după ce jurnalistul Sorin Roşca Stănescu l-a acuzat pe fratele preşedintelui de contrabandă cu armament. Nastasiu şi Roşca aveau dreptate – lupul îşi schimbă funcţiile în stat, dar năravul ba. Ca dovadă, vă prezentăm câteva operaţiuni de trafic de arme (executate de israelieni în state supuse embargoului ONU), acoperite de ministrul Transporturilor la acea dată, eminenţa sa cenuşie Traian Băsescu.

- transportul special din 12.02.1997, când pe platforma militară Otopeni a fost încărcat cu arme un IL-76, înmatriculat în Ucraiana, operat de Acvila Air;

- transportul efectuat în 17 febuarie 1997 de aeronava AN-12, închiriată de ATS, cu trapă a companiei Balkan Air. Transportul a constat din sute de lăzi cu muniţie, care au ajuns la organizaţia UNITA;

- transportul din 20.02.1997, cu un B707 înmatriculat în Cipru cu numărul 5B-DAZ, aparţinând firmei liberiene Occidental Airlines;

- transportul din 24.02.1997, când intra la încărcat pe platforma militară aeronava 9G-JNR.

Ovidiu Ohanesian