Uniunea Europeana, o noua URSS?

Cunoscutul dizident rus Vladimir Bukovski si-a lasat o buna partea din viata in lagare, inchisori si spitale psihiatrice ale fostei Uniuni Sovietice. El ne ofera spre studiu o noua lucrare :

“Uniunea European, o noua URSS?” in care supune unui neiertator examen critic proiectul si institutiile comunitare, relevand totodata o serie de similitudini frapante intre Uniunea de azi si defuncta URSS. Adversar ireductibil al utopiilor “nemuritoare” de ieri si de azi, Bukovski trage un serios semnal de alarma asupra “transformarii unei Piete comune de state libere si suverane in schita unei noi URSS, mai soft si in perfecta adecvare cu ideile dominante ale epocii noastre” (p. 20).

Pornind de la premisa conform careia ex-comunistii au imbracat haina social-democratiei si au reluat asaltul asupra continentului european, celebrul disident sovietic este convins ca Occidentul, “contrar opiniei comune, nu a castigat razboiul rece” (p. 22). Starea de fapt este cu atat mai ingrijoratoare cu cat Vestul imita acum cate ceva din arsenalul fostului sau inamic. In termeni reali, colapsul Imperiului sovietic s-a datorat incapacitatii secretarilor de partid de a gestiona criza profunda economica a sistemului, si nicidecum actiunilor Occidentului. Imprumuturile crescande din ultimii ani ai Uniunii Sovietice venite dinspre Occident au fost manipulate de catre destinatari, in asa fel incat Vestul sa-si intoarca privirea de la disidenti la “reformatorii comunisti” sau la “comunistii liberali”, al caror scop era clar: “supravietuirea sistemului” (p. 24).

Aducand in atentia cititorului blocul comunitar european, Bukovski sustine cu tarie ca “daca se deosebesc net la suprafata (UE si URSS), in schimb seamana in profunzime” (p. 31). Pentru a-si argumenta propria convingere, autorul extrapoleaza si puncteaza cateva asemanari imposibil de trecut cu vederea. Atat UE, cat si URSS sunt uniuni de state, care, desi ghidate dupa principiul asa-zisei libere asociatii, nu accepta regimuri refractare ordinii actuale sau pe cale de a fi consimtite. Moscova a invadat Ungaria si Cehoslovacia in clipa in care cele doua tari nu au mai actionat la comenzile acesteia. Bruxellesul a amenintat Austria cu un veritabil boicot cand partidul nationalist al lui Haider a fost proclamat invingator in alegeri democratice.

Daca URSS era condusa de un Birou Politic format din cincisprezece persoane, decidenta Uniunii Europene este Comisia Europeana, compusa din douazeci si cinci de persoane. Abaterile de la linia calauzitoare a blocului comunitar, de la principiile sacrosancte ale “corectitudinii politice”, sunt infierate cu asprime (vezi cazul Rocco Buttiglione). In ambele Uniuni, “unele tari sunt mai egale ca altele” (p. 39), Rusia in URSS, Franta si Germania in UE - acestea considerandu-se adevarate centre de putere si singurele capabile in a-si impune vointa asupra “supuselor”.O alta asemanare socanta este legata de geografie, ambele fiind extrem de flexibile in acest sens. Nu a existat o limita teritoriala clara nici in cazul Rusiei sovietice, nu exista nici in cazul noii Europe. Absorbirea fostelor republici sovietice, manevrele de aderare ale Turciei, chiar discutiile cu Rusia sunt analoage expansiunii nedefinite a URSS.

“Corectitudinea politica” - noua ideologie a inceputului de secol - a fost importata cu succes din fostul bloc sovietic. “Inamica a adevarului si a libertatii de exprimare” (Vladimir Volkoff, “Manualul corectitudinii politice”, traducere de Nicolae Nastase, editura Antet, Filipestii de Targ), “corectitudinea politica” impune o gandire unica, sacra si dogmatica, in vederea unei uniformizari absolute. “Pe scurt, constata Bukovski, in Europa contemporana, ca si in URSS-ul lui Brejnev, ai dreptul sa gandesti ce vrei, dar cu conditia de-a exprima numai ceea ce ideologia iti apartine” (p. 52). Cel ce sustine o opinie contrara celei oficiale este executat intelectual sau trimis la stalpul infamiei. Suntem martorii unei noi forme de autocenzura, ale carei dimensiuni au atins cote alarmante.

Chestiunea spinoasa a coruptiei nu este trecuta nici ea sub tacere, UE fiind pe punctul de a atinge un grad de coruptie similar celui din Uniunea Sovietica.Expunand aceste asemanari, Vladimir Bukovski se intreaba “daca nu cumva Uniunea Europeana este un fel de clona a URSS, impusa statelor europene prea putin entuziaste de catre aceleasi forte politice care au transformat odinioara Rusia tarilor intr-un imperiu al ideologiei comuniste” (p. 59).Capitolul intitulat “Fundatiile ” casei comune europene “” face un scurt istoric al stangii secolului al XX-lea - miscare marcata de scindarea intre socialisti (social-democrati) si comunisti - si continua cu expunerea “teoriei convergentei”. Aceasta teorie semnifica “intalnirea” intr-un punct comun a social-democratilor occidentali si a reformistilor sovietici, teorie la moda in anii 70 (pp. 65-67). Daca retorica anti-URSS a lui Ronald Reagan a reinflamat spiritele, “gorbimania” i-a atenuat pana si pe cei mai inversunati adversari ai colosului bolsevic. “Noua gandire politica” promovata de Mihail Gorbaciov a repus pe tapet mesajul socialist pacifist, viziunea sa asupra viitorului insemnand cladirea unei “case comune europene” . O utopie neo-marxista “in care popoarele Estului si ale Vestului sa traiasca in armonie” (p. 72).

Strategia Biroului Politic era clar conturata: “indepartarea Statelor Unite de Europa” (p. 83). Acest deziderat presupunea in primul rand coabitarea cu partidele “fratesti” de tipul celor socialiste, ba chiar crestin-democrate (vezi “compromisul politic” din Italia anului 1973). Liderii de stanga din Europa de Vest erau constienti ca numai prin acceptarea regulilor noului joc puteau spera la participarea la guvernare. Astfel ca, la jumatatea anilor 70, formatiunile politice de extrema-stanga incep pendularea intre Moscova si “eurocomunismul” atat de incantator. “Reformatorul” Gorbaciov era departe de o reconsiderare totala a miscarii comuniste internationale, sustinand: “in tot cazul, in alcatuirea aliantelor, trebuie sa tinem seama de pastrarea identitatii Partidului Comunist” (p. 92) si “adevarata alternativa la mizele burgheziei nu este decat comunismul” (p. 93).

Concluzia capitolului “Strangerea sarpelui” este ca mult-aplaudatele politici de perestroika si glasnosti au vizat nu atat repunerea in discutie a comunismului de tip sovietic, cat modificarea raportului de forte in Occident, cu partidele de stanga pe post de “vioara intai”.Pentru social-democrati si comunisti, “casa comuna europeana” gorbaciovista insemna o retrezire a constiintei politico-sociale si implicit “suprema sansa istorica” (p. 102). Triumful “eurocomunismului” prin apropierea istorica dintre Uniunea Sovietica si stanga occidentala, o unire de pe baze noi a Europei, “nu este decat primul pas catre adevaratul obiectiv, pentru atingerea caruia va fi nevoie de multa rabdare - 25, 50 de ani sau poate chiar un secol, si anume Europa unita in integralitatea ei”, i se destainuia Francois Mitterand lui Mihail Gorbaciov in 1988 (p. 106). Pentru indeplinirea propriilor planuri monstruoase, fortele de stanga contau pe sprijinul Comisiei Trilaterale, care facea eforturi sustinute pentru ca Uniune Sovietica sa fie primita cu bratele deschise in organismele economico-financiare de pe mapamond. Proiectul de federalizare a Batranului Continent, in viziunea Trilateralei, nu se dorea o contrapondere la Statele Unite. Ba chiar, unele discutii au atins un alt punct sensibil: Japonia. Ultra-tehnologizatul stat al emisferei nordice aparea drept prezumtiv factor catalizator in constructia europeana!Ultimul capitol - “Dupa ei, potopul” - concluzioneaza lucrarea lui Bukovski si ofera o imagine sumbra asupra viitorului mai mult sau mai putin apropiat. Autorul demitizeaza “liberalizarea” Europei de Est in contextul geopolitic post-1989 si afirma cu convingere ca a fost in fapt “o vasta operatiune de dezinformare orchestrata la Moscova”, iar tarile din Est au slujit drept “cai troieni” (p. 140). Daca forta de “propulsie” a Romaniei post-ceausiste a constituit-o “gorbaciovismul” iliescian, reunificarea Germaniei sub Kohl s-a plasat in disonanta cu planurile Moscovei.

Uniunea Europeana, rasarita din cenusa defunctei URSS, este un proiect himeric, construit impotriva vointei cetatenilor, “nu-ul” francezilor si olandezilor fiind elocvent. Vladimir Bukovski avertizeaza din nou asupra fenomenului malign al “corectitudinii politice” si asupra iluziei “viitorului luminos” de origine marxista. In lipsa proletariatului, Inchizitia de azi inventeaza noi si noi minoritati, pe care sa le “protejeze” de pericolul mai mult sau mai putin xenofob.In final, autorul prezice prabusirea inexorabila a acestui castel din carti de joc care este Uniunea Europeana. In contextul in care partidele politice au fost virusate de propaganda mincinoasa a “politrucilor” blocului comunitar european, cetatenii raman singura sansa pentru a scrie epitaful noii URSS. “Cu alte cuvinte, trebuie sa ne continuam lupta de recucerire a democratiei”.

Este straniu pentru mine sa vad ca, la putina vreme dupa ce am ingropat un monstru, URSS, un altul similar este construit. Ce anume este Uniunea Europeana. Poate, examinand exemplul URSS-ului, vom gasi raspunsul. URSS a fost guvernata de 15 oameni nealesi care nu raspundeau in fata nimanui (Biroul politic al PCUS). Uniunea Europeana e guvernata de 24 de oameni nealesi, care se intalnesc in secret si nu raspund in fata nimanui (Comisia Europeana). Unii ar putea spune ca UE are un Parlament ales. Ei bine, URSS avea si ea un fel de parlament, Sovietul Suprem care doar punea o stampila pe deciziile Biroului Politic. Cam acelasi lucru pe care il face si asa-zisul “Parlament European”, odata ce timpul de dezbateri este limitat pentru fiecare grup parlamentar la un minut pe vorbitor. In UE exista sute de mii de ‘eurocrati’, cu salarii imense, cu servitori, numeroase alte avantaje, privilegii. De asemenea, acesti eurocrati detin imunitate juridica fata de actele lor, fata de ceea ce fac sau nu fac. Nu este asta exact la fel ca in regimul sovietic?

URSS a fost creata prin coercitie si deseori prin ocupatie militara. UE nu a fost poate creata prin forta armata, dar in mod cert prin coercitie economica. Pentru a supravietui, URSS s-a extins din ce in ce mai mult. Momentul cand s-a oprit din extindere reprezinta inceputul colapsului. Si eu cred ca la fel se va intampla si cu UE. Ni s-a spus ca scopul URSS era acela de a creea o noua entitate istorica: omul sovietic! Si pentru aceasta, trebuia sa ne uitam nationalitatea, etnia, traditiile. Acelasi lucru e valabil si pentru UE. Ei nu vor sa fiti englez, francez, roman; ei vor sa deveniti o noua entitate istorica: omul european! Sa va pierdeti toate sentimentele nationale si sa traiti ca o comunitate multinationala. Dupa 73 de ani, acest sistem din URSS a dus de fapt la mai multe conflicte etnice, decat oriunde in lume.

In URSS, unul dintre scopurile cele mai mari, era acela de a distruge statul national. Si asta este exact ce observam in UE, azi. Bruxelles-ul vrea sa absoarba statele nationale, astfel incat ele sa inceteze sa existe. Coruptia a fost construita in URSS de sus in jos; la fel este si in UE! Cei care se opun sau expun coruptia din UE sunt redusi la tacere sau pedepsiti. Nimic nu s-a schimbat! In URSS, aveam Gulagul. Eu cred ca avem un Gulag si in UE. Un Gulag intelectual, numit “political corectness”. Cand cineva doreste sa-si exprime gandurile in termeni de rasa sau sex, ori pur si simplu daca opiniile ii sunt diferite de cele oficiale, va fi ostracizat. Acesta e inceputul Gulagului; inceputul pierderii libertatii. In URSS ni s-a spus ca e nevoie de un stat federal pentru a evita razboiul. Surpriza! In UE vi se spune exact acelasi lucru.

In concluzie, aceaiasi ideologie sta la bazele URSS si a UE. UE este vechiul URSS, prezentat in culori occidentale. Dar la fel ca URSS, UE are in ea germenii viitoarei prabusiri. Din pacate, cand se va prabusi, si asta se va intampla, va lasa o distrugere imensa in urma; iar tarile europene vor avea probleme grave economice si etnice. Vechiul sistem sovietic era incapabil de reforma; la fel cum e si UE. Dar exista o alternativa in a fi condusi de acei 24 de indivizi autonumiti de la Bruxelles. Se numeste, independenta nationala! Nu trebuie sa acceptati planurile lor in privinta voastra! Nici macar nu ati fost intrebati daca vreti sa intrati in UE!

Eu am trait in viitorul vostru si pot sa va spun ca nu functioneaza -Vladimir Bukovski.