Sunday, January 23, 2011

Relatii tensionate intre Ambasada SUA si Guvernul Romaniei


Update :

La Parchet există şapte dosare, cu cel puţin 10 victime, cu acelaşi mod de operare. Militari aflaţi în tranzit pe teritoriul României, piloţi sau ofiţeri de rang superior, intrau ca şi clienţi în localul aflat la distanţă mică de hotelul unde erau cazaţi. Cereau de băut, dar la final se trezeau că au de zeci e ori mai mult de plată, sume de ordinul miilor de euro. Clienţii refuzau să plătească şi ajungeau pe mâinile unor bătăuşi într-una din încăperile clubului. În câteva cazuri, victimele au fost internate la neurochirurgie la Spitalul Universitar.

Intr-o scrisoare intrata in posesia Jurnalului National, ambasadorul Statelor Unite , Mark Gitenstein, protesteaza pe langa guvernul Romaniei , impotriva masurilor impuse de ministreasa Elena Udrea , care vizeaza desfiintarea panotajului stradal care contine si reclame ale unor companii americane .
„Nu cred ca este in intentia Guvernului Dvs. sa aprobe o astfel de hotarare care nu respecta principiile de concurenta de pe piata UE si cele stabilite de Organizatia Mondiala de Comert, si principiile tratatului national la care investitorii americani au dreptul. Astfel de hotarari, indiferent de motivatie, nu conduc la imbunatatirea mediului de afaceri din Romania sau a perceptiei oamenilor de afaceri straini, inclusiv a companiilor americane care au nevoie de sprijinul nostru. Doresc sa va rog sa reexaminati aceasta legislatie cu grija si sa descurajati aprobarea acesteia de catre Cabinet in forma actuala".
Asta demonstreaza, daca mai era nevoie, ca interesele doamnei ministru sunt mai presus de orice. Revenind la scrisoare, ambasadorul SUA ii explica lui Boc demersurile pe care le-a facut in momentul in care a aflat de intentiile ministrului Dezvoltarii. Jurnalul National a prezentat in exclusivitate maretul proiect inca de acum un an.

„M-am intalnit recent cu reprezentantii Companiei Clear Channel. Aceasta companie a furnizat publicitate outdoor in Bucuresti si in Romania si este cel mai important furnizor de mesh-uri, panouri publicitare mari. Pentru mai mult de un an, Ambasada SUA a sprijinit eforturile Clear Channel in vederea realizarii unui dialog productiv cu municipalitatea Bucuresti. Aceasta problema priveste Hotararea Consiliului General care ar restrictiona utilizarea mesh-urilor mari de publicitate in Bucuresti, fara a impune restrictii similare pentru celelalte tipuri de publicitate outdoor. Hotararea este discriminatorie si pare a avea drept scop alungarea acestei companii americane de pe piata"

Ambitoasa blonda de la Ministerul Dezvoltarii , care sprijinita pe fata, si pe dos, de mentorul Basescu , a ars etapele evolutive de la "fata interlopilor" la "mama interlopilor" , vrea controlul total a tot ce misca in zona spagilor neconventionale. Udrea si-a propus in 2011 sa nu ierte nimic, de la miliardele de euro sifonate prin contracte "legale" , pina la comertul de nisa , cu reclame stradale. In concluzie, numai frunza Elenei Udrea dicteaza regula in advertising.
Intre timp laboratorul cotrocenist fabrica momente si schite pentru nasul Flotei comerciale a Romaniei, monologuri cu greutate rostite in poarta supermarketului pentru urechile care isi mai permit luxul sa-l creada. Unii cred ca omul care se crede sef al statului era sub influenta, altii neaga spriturile comune de la Baneasa , din resedinta lui Vulpescu -Golden Blitz , gard in gard cu vila celui mai mare traficant de droguri , activitatea caruia ar fi fost monitorizata discret de serviciile secrete romanesti dar pentru care , providentialul nostru , al tuturor romanilor din diaspora, a inchis de multe ori si celalat ochi , pina a fost capturat de DEA.
Sper ca blonda in calduri financiare sa nu-si puna in practica vechile metehne din campania electorala, in care si-a activat relatiile din "underground" cu interlopi...mea pentru anihilarea publicitatii opozitiei. Daca atunci "comenzile" de "neutralizare" erau precise si bine platite(din banul public), astazi , situatia este putin mai complicata. Insa la mintea si foamea din gatul Udrei, nu m-ar mira sa vad hoardele de executanti taind din nou banere si demontand panotaje cu reclame , acolo unde spaga refuza sa functioneze conform doctrinei liberal-democrate. Sau sa administreze "corectii" fizice , unde tupeul si nesimtirea firmelor americane care isi mai permit riscul sa activeze pe teritoriul republicii portocalii, depasesc limitele suportabilului pentru Cosanostra din Modrogan .

33 comments :

Syda said...

La asta te astepti la orice/sa fi vazut Mariuse ce fata a facut Nuti de Craciun,la Modrogan,cand elevii de la liceul Enescu i-a spus sa-si ia cadourile de pipitoanca si sa i=le duca lui base,neagra era

Marius Mina said...

Unde, in cerul gurii ?

Anonymous said...

Afurisita dupa ce a facut cununia in USA,acum croncane la americani

Relu said...

Am auzit si eu de intamplarea asta de Craciun,am inteles ca au dat-o afara pe inspectoarea de la sec 1

Syda said...

Nu cred,inspectoarea de la 1.il are ca admirator pe Barna, sef Garda Financiara Bucuresti

Relu said...

Crezi tu cumva ca Stelica Constantin fost Barna(dupa divort) are putere mai mare decat Udrea si Tugurel?

Roxana I said...

Lasă, bre, că au ei alte moşmoande. Asta-i zero barat faţă de afacerea IMF.

Marius Mina said...

Afacerea sau marea tzeapa FMI?

Rox ana I said...

Mă refeream la americani.

Marius Mina said...

R, si eu ? ;-))

Roxana Iordache said...

@Andu. Complexat ca orice incult patetic, tipic limbricului ascuns sub anonimat. N-ai merita nici urmele paşilor mamei să le săruţi, a salvat inclusiv nemernici ca tine, era prea medic şi prea om.

Marius a cunoscut-o şi dacă a lăsat asemenea mesaj abject a fost, cred, ca să se vadă nivelul jegos al postacilor portocalii. Fără Dumnezeu.

Marius Mina said...

@Rox, nu l-am vazut decat acum si l-am curatat .

Eldorado said...

Cum sa intre Romania in Europa/Schengen cand ei sechestreaza si tortureaza cetateni straini pentru a-i extorca de bani. ,Acesti fosti securisti care au deschis cluburi de noapte pentru a-si umple buzunarele cu bani tilhariti de ei.Ce face justizia romana nu-i inchide pe acesti criminali si nu le inchide barul pentru todeauna ,aici se vede cat de corupta este legea in romania.

Tache said...

Ce sa ne mai invarim in jurul cozii. Politia si oamenii care fac legile sunt de vina. Ca sunt corupti, ca sunt incompetenti... nu conteaza, ideea e ca nu-si fac treaba. Poate ne bucuram un pic ca-i stim aroganti pe straini si mai ales dupa anumite evenimente, dar pana la urma oamenii aiaa batuti n-au nicio vina, ni se putea intampla si noua in acel club acelasi lucru. Vina lor e ca provin dintr-o lume diferita in care nu esti suprataxat in buricul targului. Punct

Anonymous said...

Cunosc cazul destul de bine iar clubul respectiv nu este la prima abatere de genul asta. Au mai fost sechestrati clienti (si nu erau americani - aviz celor care bat campii) care au fost acolo si au fost batuti pana au intrat in coma. Modelul este cam de fiecare data acelasi: se umfla nota de plata. Indiferent de nationalitate sau etnie ce se intampla acolo trebuie sa inceteze. Se pare ca au spate baietii pentru ca s-a mai incercat inchiderea localului de cateva ori fara reusita.
Solutia exista dar nu poate veni din partea autoritatilor.

Sorin said...

nu i-a arestat ca aia 2 nu prezinta niciun pericol! in schimb asistenta de la spitalul din giulesti a stat la mititica ca era f fioroasa!!!! ce inseamna sa ai bani si influenta!!! poate vin americanii si ii fac lu ala clubul praf!! cred ca americanii aia 2 s-au abtinut ,au zis sa rezolve calm problema,altfel iesea rau!

Sunny said...

Maine-poimaine aflam ca SUA nu vede cu ochi buni ramanerea Romaniei in NATO si poate ne dau asa usor afara... In Schengen intram peste 1000 de ani si poate mai mult de atat ne dau afara si din UE... Si uite asa ne intoarcem de unde am plecat... Parca imi si imaginez faza cu niste "smardoi" analfabeti cu ceafa groasa punand "pariu" ca-i fac ei pe soldatii astia americani... Si le-au dat o nota in care intra toata bautura din club si pe urma cand vine presa: "Pai baa mancatias na vrut sa plateasca si atuncea baetii mei iau batut, ca daca platea eram cumetri da asa a fost nesimtiti si a zis ca leam pus 15 sticle de wischi cand ei lea baut pe toate. Cea crezut ei ca merge sa faca manevra noua ca ei sant americani! Pai daca e ei americani ce, noi suntem romani si santem mai sucari ca ne prindem"... Si cam asa se rezuma povestea... Ce tara de cacat...

Dramoleta said...

Sper sa-i infurie foarte tare pe americani jivinele astea doua. Asa de tare incat sa ne scape de ei prin "mijloace specifice".

Anonymous said...

Astia sunt jigodi portocali,sa vezi ca nu o sa pateasca nimeni nimic

Anonymous said...

Codrin Ștefănescu cere informații despre agresarea unor militari americani
Scris de George TĂRÂŢĂ La 22 ianuarie 2011
♦”Îl întrebăm, în mod public, pe domnul ministru de Interne, Traian Igaş dacă este reală ultima informaţie la care am avut acces, privind reclamaţia făcută de trei militari americani care au fost aproape zdrobiţi în bătaie de membrii unui clan mafiot, în plin centrul Capitalei, într-un cunoscut club de noapte? Este adevărat că reclamaţiile depuse de aceştia la Secţia 3 Poliţie au rămas încă nerezolvate, chiar şi după ce Ambasada SUA a cerut lămuriri în acest caz?”, precizează, într-un comunicat, Codrin Ștefănescu
www.e-politic.ro

William said...

land of choice or land of shit?

Livia said...

Excelent ,nu sunt arestati preventiv pentru ca nu sunt un pericol pentru societate ..............
Excrementele astea cu ochi ar trebui aruncate intr-o groapa fara nici o judecata si fara posibilittatea sa mai vada vreodata lumina zilei

Syda said...

Pe Mr.Mark Gitenstein,vad ca-l intereseaza mai mult reclamele decat soarta celor batuti.
Tot Udrea e cea mai tare

Calin said...

daca basescu sta langa placinta la defilarea Armatei Romane,pai ce se le faca banditilor astia,pai cine sa o mai sprijine in alegeri pe madam nuti?

Marius Mina said...

Pe Gitenstein ce sa-l intereseze, stai sa afle media de peste girla si vom vedea si reactii.

Pe Udrea o sprijina Nichipercea in alegeri

Loredana said...

Jos Tiranul,Betivanul!
Nu americanii il lauda,sa vada si ei ce inseamna o javra ordinara

Anonymous said...

Bai galbejitilor,decat Adina Valean,mai bine Udrea

Corina said...

10 soldaţi americani susţin că au fost bătuţi într-un club de noapte din Capitală
http://www.realitatea.net/

Unchiul Cici said...

Au inebunit toti.
Si nepoata-mea.

Anonymous said...

Bai galbejitilor,aveti si voi asa femeie
Udrea: "In spatele unui barbat puternic exista o femeie.O femeie puternica"

Itzicbaseanu said...

Corina January 26, 2011 7:46 AM
"10 soldaţi americani susţin că au fost bătuţi într-un club de noapte din Capitală"

Adevarul este ca n-au fost batuti toti odata ci pe rand!...Adica cel mai probabil individual!...Dar ei ce dracu' catau acolo, si-n club si noaptea?...Pai astia, americanii n-au invatat nimic din istoria locurilor,trebuia sa trimita mai inatai tancurile si dup-aia soldatii, ca rusii!...Si pa langa cate treburi are Justitia din Romania, uite-asa ii mai trebuia si niste "americani soldati batuti"!...Kaka Maka, ba,care-ai dat ba nesimtitule, ca erau si astia niste copii nevinovati?...Ti-ai dracu' (Doamne iarta-ma!) da interlopi da Bucuresti!...Igashe,ai vazut ce scoala are Vanghelie,a dat ordin la aia 150 da generali prieteni din MAI, sa-i bata p-aia cand sa pregatea el sa plece la Washington...Ori in ce sector s-a-ntamplat bataia?...Cum, nu era in Ferentari, pai ce-a ajuns bai tata si Bucurestiul asta, s-a ferentarizat pa de-a randu'?...Hai lasa ca nu i-a batut interlopii pa americani mai tare decat i-a tras-o Vadim lu militianu' ala da l-a scos din sediu!...Jos MAI-ul ca n-a identificat puriul!...

Itzicbaseanu said...

Domnu' Marius,chiar sa nu stie nimic serviciu' ala secret din MAI care si cine ce si cati pumni a dat si-a luat?...Pai ce "calareste" Igash acolo bai neamule, o turma da miei cu salarii da lei?...Acu cinstit sa-ti spui, chiar dac stie aia, n-are voie, ca nu se poate proba-n Justitie ca n-a fost autorizata!...Pai tu ce vrei, sa scape si interlopii astia batausi de americani ca Patriciu, ca n-a avut Procuratura autorizatie, pai nu se cade ca mai mare rasu' dup-aia da te rade toate democratiile din Ioropa!...Daca n-a mers "camerili" da-nregistratiune, asta este, sa mai ia curentu' cand nici nu-ti vine sa crezi!..."Baga nasu-n c... sa vezi", daca nu crezi!...QED

Corina said...

Itzicbaseanu "Dar ei ce dracu' catau acolo, si-n club si noaptea?..."

O cautau pe Undrea si pentru ca au fost buni, i-au facut gelosi pe Pietroi, Petrescu, Ilinca,Bercea Mondialu si pe Boenica care pentu a li se spala rusinea,au apelat la bodyguarzii de la Sorli