Sirianul îi spune la un moment dat că: "Între timp, aşa cum ştiţi, au fost câteva întâlniri cu preşedintele. Şi atunci, eu chiar am început să întreb de presiunile care se făceau asupra mea şi domnul preşdinte chiar mi-a spus: 'Îţi iei copiii şi du-te în America! Eu sunt preşedintele României şi ai toate garanţiile!' I-am spus: 'Domnule preşedinte, uitaţi, speculaţiile de care a aflat presa, sunt monitorizat.'. 'Nu, te rog frumos să stai liniştit, eu îţi garantez că nu se atinge nimeni de un fir de păr de al tau!'."
Stenograma discutiei dintre generalul Constantin Degeratu, consilier prezidential pe probleme de securitate nationala, si Omar Hayssam, sirianul devenit celebru dupa rapirea celor trei jurnalisti in Irak. Intalnirea dintre cei doi a avut loc la 9 septembrie 2005, la sase luni de la arestarea sirianului, la cererea celui acuzat de terorism. El a spus ca are de comunicat date ce intereseaza siguranta nationala si ca vrea sa discute cu presedintele. In loc de date concrete, sirianul i-a reprosat generalului ca este inchis, desi i s-a promis altceva.
♦ Sirianul ii spune la un moment dat ca: “Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu Presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul Presedinte chiar mi-a spus: «Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt Presedintele Romaniei si ai toate garantiile!» I-am spus: «Domnule Presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat..». «Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau!».
♦ Dupa rapirea jurnalistilor, la 27 martie 2005, Hayssam a avut trei discutii la Cotroceni, una cu generalul Degeratu, pe 29 martie, si doua cu presedintele, pe 1 si pe 3 aprilie. Pana acum, din relatarile lui Traian Basescu stiam ca Hayssam il ruga sa-l trimita in Irak. Din discutia cu generalul, pare ca, in plina criza a ostaticilor, presedintele era dispus sa promita multe ca sa-i vada liberi pe rapiti. A doua zi, pe 4 aprilie, sirianul a fost arestat. In aceeasi zi, in Irak se operau 9 arestari din grupul care a organizat rapirea initiala. Ostaticii au fost eliberati abia in mai.
O dezvaluire precum cea pe care o facem astazi nu are nevoie de nici o introducere. Pe 9 septembrie 2005, generalul Constantin Degeratu, consilier prezidential pe probleme de siguranta nationala, a avut o discutie cu Omar Hayssam. Sirianul era deja arestat de sase luni sub acuzatia de terorism. Desi avem toata conversatia dintre cei doi, ramåne o enigma. Intålnirea a avut loc intr-o locatie a Jandarmeriei Romåne din Baneasa, in sediul Academiei de Politie sau in cel al Parchetului de pe långa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Discutia s-a purtat la cererea lui Hayssam, care transmisese ca vrea sa dea informatii privind chestiuni legate de siguranta nationala. De fapt, sirianul ceruse o intrevedere cu presedintele Traian Basescu, despre care sustine ca l-a mai intalnit inainte de arestarea sa. Generalul il asculta pe arestat, fara sa-l contrazica prea tare, cand acesta spune ca personal presedintele i-a promis ca nu i se va intampla nimic daca ziaristii rapiti sunt eliberati. E un lucru nou. Pe care Hayssam nu l-a spus nici in scurtele interventii la televizor dupa fuga sa, nici in declaratia notariala trimisa din Liban. Ba nu. O mai afirma undeva, dar sa nu anticipam lucrurile...
Detalii in Gardianul

Traian Băsescu a declarat, despre publicarea stenogramei discuţiei din 2005 a lui Omar Hayssam cu generalul Constantin Degeratu, în care sirianul spunea că şeful statului i-a promis libertatea, că "se folosesc vorbe ale unui membru PSD", infractor, împotriva preşedintelui.
1 comment :
Basescu are insomnii la gandul ca Hayssam poate trimite documente incriminatoare care pot demonstra complicitatea marinarului la "rapirea" jurnalistilor.
Post a Comment