Thursday, December 10, 2009

STS -ul complice la fraudarea alegerilor prezidentiale

"Romani dormiti linistiti, securitatea lui BaSecu e cu voi"
Marcel Opriş a fost numit în funcţie, pe 7 decembrie 2005, de CSAT, la propu­ne­rea preşedintelui. De altfel, Băsescu se foloseşte de această instituţie, ca şi de celelalte structuri din cadrul Co­mu­nităţii Naţionale de Infor­maţii, pentru a obţine, legal, informaţii sensibile. Prin intermediul şefilor pe care el i-a nu­mit la conducerea acestor struc­turi, inclusiv a STS, şeful statului are acces şi poate solicita informaţii catalogate secret de stat de importanţă deosebită (SSID).

Astfel, genera­lul-locotenent Marcel Opriş, directorul STS, este una dintre piesele im­portante în cupola informativă aflată la cheremul lui Băsescu. Referindu-se la indiciile prezentate instanţei supreme pentru emiterea au­torizaţiilor de interceptare a convorbirilor Elenei Udrea, ale lui Adriean Videanu, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş, Verestoy Attila şi ale lui Bogdan Chirieac, referitoare la posibile implicări ale acestora în afacerea ALRO, surse apropiate acestei an­chete au declarat pentru Coti­dianul că, din listingul aparţinând Elenei Udrea, multe dintre convorbiri erau cu STS-ul.
(Cotidianul)

Serviciile secrete din Romania sunt din ce in ce mai interesate sa stie ce se intampla in viata politica din Romania. Euroalegerile si referendumul pentru introducerea votului uninominal au permis Serviciului de Telecomunicatii Speciale sa monitorizeze prin intermediul telefoanelor mobile si al cartelelor prepaid pe care le-a pus la dispozitia Biroului Electoral Central si presedintilor sectiilor de votare intreg procesul de transmitere a rezultatelor si a prezentei la vot. Generalii numiti de presedintele Traian Basescu la conducerea STS au primit sarcina sa rezolve aceasta problema.
Trei generali numiti de Basescu in conducerea STS s-au ocupat de monitorizarea alegerilor * Generalii Grigore si Balaure, aflati in conducerea STS, sunt acuzati de politie politica
Angajatii de la cooperativa “Tonola” (fosta unitate a Securitatii care se ocupa cu ascultarea telefoanelor) au devenit intre timp actionari ai cooperativei PDL .

Romania a devenit domeniul de reproducere al institutiei mafiei lui Traian Basescu, mafia securistilor capitalizati pe banul public, mafia prostitutaelor care au facut din politica romaneasca un bordel national. Udreele si Videnii , au devenit in ultmii cinci ani o specie orcotita de legea junglei promovata cu ambitii de reforma a calsei poolitice de catre scursura umanoida impersonata de Traian Basescu.
Atitiduinea agresiva, tipic securistica , fata de jurnalisti a D-lui General Opris scoate in evidenta faptul ca musca pe caciula STS ului este inca vie. Amenintari cu substrat , avertismente subtile , aroganta cu care seful STS raspunde intrebarilor justificate , denota un oarecare grad de implicare in fraudarea masiva a alegerilor din 6 decembrie. STS ul alaturi de echipa securistilor din prajma agentului de la Anvers au tradat inca odta Romania , nici prima nici ultima oara. Sper ca in randul profesionistilor pentru care Romania trebuie pusa inaintea intereselor de clan sau personale, sa iasa din umbra si sa-si faca datoria fata de cei pe care au jurat ca-i vor servi pina la capatul misiunii lor.In transmisia de la sediul PDL din noaptea alegerilor, s-a putut observa un dulap cu routere . Numarul porturilor ocupate era de de cateva sute, numai din ce s-a putut vedea in viteza. Ori daca la capatul fiecarei conexiuni ar fi fost o statie de lucru, respectivele statii nu ar fi incaput in cladirea pedele. Concluzia este ca nu puteau fi deca conexiuni externe, chestie extrem de costisitoare dar posibila cand ai resurse financiare infinite. In eventualitatea unei decizii pro Basescu a CCR , se pot crea premizele unui proces cu sanse de succes la CEDO.Legislatia romanesca incalca dreptul la un proces echitabil daca nu se evalueaza toate probele pina la cel mai mic detaliu.

Update via Ioska :

Şmecheria a funcţionat aşa - Şeful STS ne.a declarat că au fost astfel de SMS+uri cu mesaje electorale trimise pe telefoanele speciale, dar acele sms-uri au fost expediate doar la nivel judeţean şi au venit de pe cartele preplătite în principal. Hopaaaa!!! Vine imediat întrebarea - cine ştie numerele de telefon? Răspunsul vine imediat - şeful Biroului Electoral Judeţean sau de Sector şi Prefectul şi subprefecţii din acel judeţ. Cum îmi este greu să cred că un judecător s-ar preta la aşa ceva, rămân doar prefecţii şi subprefecţii în calcul.

Potrivit cu absolut toţi membrii comisiei participanţi la audierile de azi, nu încape îndoială că prefecţii şi subprefecţii au fost cei care au condus operaţiunile, ajutaţi de membrii PD-L (se presupune că celălalte 500 de aparate telefonice au fost custodia membrilor PD-L).

Ar mai fi o treabă... Vă aduceţi aminte că prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu ne spunea în seara alegerilor că are 100% din ţară aducate voturile şi mai sunt doar cele din ţară? Iată că misterul a fost dezlegat şi aici - la secţiile din afara ţării nu au fost ditribuite terminale STS!







Enervat de intrebarile incomode, directorul STS i-a împins microfonul jurnalistei de la Realitatea TV, iar altui ziarist i-a reproşat o postare pe blog. "Cere-mi voie ca să-mi pui microfonul în faţă", i-a spus Opriş unui reporter în timp ce îi împingea microfonul.


Roxana Iordache dezvolta evenimentul in desfasurare

Marcel Opriş, s-a luat de Iosif Buble, pe motiv că a acuzat STS pe blogu-i. Şi l-a avertizat pe Ioşca, arătându-l cu deştu’, că ar fi trebuit să nu scrie ce-a scris sau măcar să retragă, după comunicatul STS şi că dacă vrea trafic, să vină la el să-i dea “altceva”, şi că să-şi amintească jurnalistul-blogger ce-au vorbit ei “atunci”, când s-au întâlnit “acolo”. Adică, şeful STS, cu o atitudine de şef de sală de birt, recunoaşte că e una din sursele blogului pe surse. Şi intimidează, cu o atitudine împrumutată de la cea a preşedintelui în exerciţiu Băsescu. Pentru care a furat şi degeaba neagă, din moment ce afirmă: “S-au întâmplat aşa cum au fost stabilite şi aprobate” şi “Nici un angajat al STS nu a făcut altceva decât ce avea misiuni”. Mai ales că dintre ei provin din Securitate, chiar diviziunea care se ocupa de dezinformare, după cum au dezvăluit Andrei Bădin şi Iosif Buble.Şi le-au blogat blogurile. L-au blocat ei şi pe al meu, pentru că sunt impotenţi. Nu sunt în stare de altceva, decât de diversiuni, furăciuni şi blocaje. O gaşcă sinistră, la nivel naţional, căreia nici mafie nu-i putem zice, pentru că am jigni mafia. În acea structură criminală, există cel puţini o noţiune de onoare. La ăştia, doar mizerie. Sunt derizorii şi au coborât ţara în derizoriu. Sunt curioasă dacă SRI mai acceptă această degradare pentru alţi cinci ani, ceea ce nu poate însemna decât deteriorarea ireversibilă a statului român. Ca un creier neventilat prea multă vreme ca să mai poată fi viabil chiar dacă organismul ar mai putea fi resuscitat.

S-a furat pentru Băsescu din soft, s-a furat ca să corespundă softului comandat, s-a furat din gros. Şi cineva va deconta. În frunte cu Videanu, comicul-şef al României, care vorbeşte pentru cretini, când susţine că la o secţie de vot, cea de la Paris, ar fi putut vota 5 persoane pe minut. Sau că nu există nenumărate procese verbale măsluite, cu rezultatele inversate în favoarea lui Băsescu.

Geoană a câştigat detaşat. TOATE serviciile ştiu foarte clar asta. La ora 16, Geoană avea 53-47. Sunt 6 puncte care nu se puteau, fizic, remonta până la ora 9 seara.

Infractorii lui Băsescu a furat cu sutele de mii de voturi, ca să iasă conform shiftului din soft comandat de Băsescu, cu patru minute înainte de exit-poll-uri, live, în faţa naţiunii.

Autoritatea Electorală Permanentă, din care face parte femeia care a fost la cârciumă cu Băsescu şi gaşca în seara alegerilor din care a ieşit EBA europarlamentar cu turism electoral, a acoperit informaţia de-o gravitate capitală că au fost aproape 14000 de votanţi multipli!!!!

Acum, pe lângă turism electoral, a fost fraudă prefabricată, CNP-uri inventate, voturi ale morţilor, semnături în fals, procese verbale falsificate, rezultate inversate, mită în sediile electorale, proces electoral dirijat – vezi flagrantul Slatina.

Probele livrate de PSD, Curţii Constituţionale – prin eminentul tânăr avocat Dan Şova – sunt indubitabile, pentru orice om cu mintea la el. Sunt strigătoare la cer. Sunt uluitoare chiar şi pentru regimurile personale sud-americane. Nici chiar Chavez n-a reuşit să-şi măsluiască referendumul anticapitalist. Congo e mic copil faţă de ce s-a întâmplat la prezidenţialele din România.

Nici la alegerile contestate de la Chişinău nu s-a furat chiar aşa. Iar tembelul de Chirtoacă a făcut fraudă în R.Moldova pentru Băsescu, adică l-a ajutat pe Băsescu să facă mai rău decât le-a făcut lor Voronin la alegerile anterioare, cele contestate şi care au fost repetate, la verdictul Curţii Supreme de la Chişinău.

Dacă până şi în acea zonă gri, cu toate ameninţările – chiar cu moartea – la care erau expuşi, magistraţii au dat decizia corectă, a repetării alegerilor, constatând că au fost fraudate, cu atât mai mult are această datorie Curtea Constituţională a României, ţară aliată în NATO şi membră a Uniunii Europene.

Băsescu s-a întâlnit cu domnii Vida şi Predescu şi i-a şantajat. Ne amintim de faimoasa listă a lui Coldea, de fapt, bileţelul pentru Băsescu, cu judecătorii de la Curtea Constituţională şantajabili pe motiv de dosare. Ei ar trebui să scape de frică şi să raţioneze eficient: dacă Băsescu nu mai ia un nou mandat, nu mai are cum să-i şantajeze.

Coldea e angajat al SRI. GeorgeMaior ştie foarte clar că Mircea Geoană a câştigat alegerile. Şi că voturile noastre au fost furate grosolan. Cu sutele de mii. Întrebarea este dacă SRI va accepta să fie călcat în picioare, în continuare, de STS, prin intermediul unei femei uşoare? Întrebarea şi mai grea este dacă SRI, în loc să apere interesele de securitate naţională, va accepta această fraudă, cu riscul major al prăbuşirii statului român?

Mai ales că şi Washingtonul îl detestă pe Băsescu. Printre altele, pentru că a făcut ceea ce Năstase nu s-a pretat să facă la alegerile din 2004. De răspunsul la întrebarea de mai sus depinde, cred, decizia Curţii Constituţionale. Dincolo de asta, aş vrea să sper că există, totuşi, cinci conştiinţe de magistraţi, acolo. Cinci conştiinţe naţionale. În caz contrar, dispreţul meu anticipat. Şi binemeritat. Sunt gata de mea culpa.

10 comments :

Anonymous said...

Toate astea sunt aparent corecte insa dovezile poate mai greu de obtinut . Frauda principala zic eu este la sectiile suplimentare - trebuie sa se publice datele de acolo , cred ca procentul pro-BASE este determinant.

Matilda said...

C]nd Emil Constantinescu a spus că a fost înfrînt de servicii, ştia ce spune. Încă odată serviciile au înfrînt poporul roman.

sandman said...

Eu am o intrebare de bun simt: de unde stia Basexu la ora 20.56 rezultatele EXACTE, cind inca nu se deschisesera urnele si nu se facuse numaratoarea?

Marius Mina said...

Cum de unde? De la STS

Anonymous said...

Judecatorii respectivi au lefuri grase si privilegii. Crezi ca-si risca vreunul scaunul? Santajabil sau nu? Trebuie sa fie nebun!
R.L.

nicole said...

basescu nu stia rezultatul. Doar a dat ordin "in direct". Si lacheii au executat urgent...
Cum indrazneste sa le vorbeasca smecherul de la STS unor cetateni romani!!! Si in fata camerei de filmare!

Marius Mina said...

Nicole, ai pretentii de la un plutonier , sef de post secusrisitc ?
Astia sutn reminiscentele securitatii staliniste si se comporta ca atare. Va veni curand si vremea lor, foarte curand...or sa se ascunda iar ca in decembrie 89 dar de data asta , ma tem ca vor sari frontiera defintitv

Bogdan said...

Seful comisiei senatoriale pentru aparare, saltat ca pe vremea Gestapo-ului! E clar ce ne asteapta...

SimP said...

Ai de capu' meu! Securistii astia daca nu ii scalpam la 5 minute dupa ce basescu pierde puterea (oricand se va intampla asta) atunci nu mai meritam sa traim. Romania are la ora actuala o singura URGENTA! Nu criza economica, nu criza politica ci DEMASCAREA SI CONDAMNAREA LA MOARTE A SECURISTILOR CARE AU FACUT POLITIE POLITICA!
REINSTAURAREA PEDEPSEI CU MOARTEA PENTRU ACTE DE POLITIE POLITICA ESTE O NECESITATE ABSOLUTA!

Roxana Iordache said...

Foarte tare!