În decembrie, Gabi Szabo a cerut în scris recalcularea propriei rente, astăzi, ca ministru, evită să atingă subiectul!
n România, există sportivi de performanță care primesc rente viagere mai mari decât ar trebui conform legii. Printre aceștia se numără și noul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, care din noua sa funcție evită să vorbească despre subiectul în cauză. Fosta atletă primeşte lunar 7.198 de lei, echivalentul a 3,225 de salarii medii brute pe economie, aceste venituri fiind scutite de plata impozitului, în condițiile în care, potrivit legislației, “renta viageră reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie”, scrie dcnews.
Din postura de vicepreşedinte şi responsabil cu marketing-ul la Federația Română de Atletism, trecea toate evenimentele FRA printr-o firmă, Pastel Group • Sediul acestei firme se află în București, pe strada Săbiuţei nr.11, într-o casă care aparține fostei sportive • Szabo şi Zsolt Gyongyossy, soțul ei, îşi promovează gratis, pe siteul FRA, evenimentele pe care le organizează • Pentru organizarea galei centenare a atletismului românesc, Pastel Group a adunat, fără licitaţie, aproximativ 35.000 de euro.
Din postura de vicepreşedinte şi responsabil cu marketing-ul la Federația Română de Atletism, trecea toate evenimentele FRA printr-o firmă, Pastel Group • Sediul acestei firme se află în București, pe strada Săbiuţei nr.11, într-o casă care aparține fostei sportive • Szabo şi Zsolt Gyongyossy, soțul ei, îşi promovează gratis, pe siteul FRA, evenimentele pe care le organizează • Pentru organizarea galei centenare a atletismului românesc, Pastel Group a adunat, fără licitaţie, aproximativ 35.000 de euro.
Gabriela Szabo este numele uneia dintre cele mai mari atlete din istoria României. Micuţa atletă din Bistriţa a fost descoperită încă de la vârsta de 14 ani de antrenorul şi viitorul săul soţ, Zsolt Gyongyossy, la un cros şcolar. De atunci şi până şi-a încheiat cariera (2004), Szabo a câştigat la JO de la Sydney (2000) medalia de aur în proba de 5.000 de metri şi pe cea de bronz la 1.500 de metri. A fost vicecampioană olimpică la Atlanta, tot la 1.500. Are șapte titluri mondiale de seniori, dintre care trei în aer liber și patru indoor.
Interesant este că Szabo a obţinut toate aceste rezultate fără să fi participat vreodată la un campionat naţional de seniori, dar cine stă să mai caute în statutul FRA?! Retraşi din activitate, Szabo şi Gyongyossy s-au dedicat afacerilor. Deţin mai multe proprietăţi valoroase în Bucureşti, Corbeanca, Sânmartin şi Bistriţa, dar şi posturi remunerate la Federaţia Română de Atletism. Aici, cu ajutorul sponsorilor și al firmelor pe care le controlează, şi-au înmulţit averea.
Holding-ul de acasă
Într-una dinte cele mai exclusiviste zone ale Bucureştiului, Szabo şi Zsolt Gyongyossy deţin o vilă impresionantă. Pe strada Săbiuţei sunt vecini cu Nicolae Mărăşescu, Marius Lăcătuş, Anghel Iordănescu şi cu fostul ministrul al Apărării, Gabriel Oprea. La numărul 11 (vezi foto )
se regăsesc sediile sociale sau punctele de lucru ale mai multor firme. GSZ Management SRL (CUI 18150264), înfiinţată în 2005, şi SC Getis Prodcom SRL (CUI4530972) sunt primele dintre ele. Getis a fost radiată în 2002, dar rămâne „prinsă”, ca să zicem aşa, la „Taxe şi impozite”. Tot la această adresă găsim punctele de lucru ale SC Pastel Age SRL (CUI 185911201 - 2006), SC
Pastel Graphics SRL (CUI 237220622 - 2008) şi Pastel Sports. Ultimele trei nu aparţin familiei, dar sunt cele prin care Szabo, în calitatea de vicepreşedinte FRA şi responsabil cu marketing-ul, a derulat organizarea tuturor evenimentelor atletice ale ultimilor ani. În termeni juridici, se numeşte „relaţie de cauzalitate şi de prietenie”.
Cum atingi infinitul cu 200 de euro şi-un laptop
Pastel Age, Graphics şi Sports fac parte din Pastel Group, o firmă de comunicare ce „căpuşează” de ani buni
FRA. A organizat, printre multe altele, gala centenară a atletismului românesc (noiembrie 2012, Izvorani). FRA a alocat fără licitaţie aproximativ 35.000 de euro, însumând şi contribuţiile sponsorilor. Szabo este cea care s-a ocupat de tot, fără să ştie că legea impune organizarea unei licitaţii. Firma Pastel este deţinută în acte de Popa Daniela Florentina şi Mucenic Ioana, are sediul social într-un bloc de pe bulevardul Timişoara şi punct de lucru în casa vicepreşedintelui FRA. „Ioana și Dana au pus bazele firmei în anul 2006, când erau în ultimul an de facultate. Investiția a constat în nici mai mult, nici mai puțin decât 200 de euro, un laptop și dorinţa de a crea o agenție care să aibă la bază entuziasm și o viziune strategică, combinată cu multă creativitate și funcționalitate. De șase ani, compania a crescut de la zero la infinit”, este prezentarea de pe site-ul firmei.
Promovare de la stat pentru un club privat
XTerra Sport Bihor este un club privat de atletism cu sediul în Sânmartin. Surse din FRA susţin că aparţine
familiei Szabo-Gyongyossy şi că directorul societăţii este cel care are grijă şi de casa lor din Sânmartin. XTerra organizează „crosul Băile Felix”, o competiţie destinată profesioniştilor. Conform prezentării făcute
pe site-ul oficial al FRA, costurile de participare sunt între 17 şi 68 de euro. Cu alte cuvinte, un club privat
organizează un eveniment pe care şi-l promovează gratis pe site-ul Federaţiei Române de Atletism. Am încercat să obţinem punctul de vedere al FRA, dar cum săptămâna asta sunt alegeri, toată lumea se fereşte să atingă
2 comments :
Gabi Szabo a facut o antrenoare "betiva si drogata", iar apoi a pierdut procesul de calomnie in instanta! Vezi povestea unui scandal urias!
Gabriela Szabo (38 de ani) a pierdut un proces de calomnie, intentat de antrenoarea Carmen Hodos (60 de ani), despre care spusese, la televizor, ca este “betiva si drogata”. Obligata sa plateasca daune morale de 200 de milioane de lei vechi, Szabo a achitat banii doar dupa ce a fost amenintata cu executarea silita . E foarte potrivita pentru fuga de raspundere
Mda. De discutat , dar asta nu inseamna cu nu are dreptul.
Post a Comment