Friday, July 24, 2009

Sorin Oprescu clarifica speculatiile: NU candidez!


Sorin Oprescu nu intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru Preşedinţie. Primarul Capitalei a declarat astazi (24 07 2009) ca are de onorat promisiunile facute bucureştenilor şi i-a atacat pe cârcotaşii care "dacă faci, te întreabă de ce faci, dacă nu faci, te întreabă de ce nu faci"."Nu intenţionez să-mi anunţ candidatura pentru alegerile din noiembrie. Eu am promis ceva cetăţenilor acestui oraş şi trebuie să-mi îndeplinesc promisiunile", a declarat Sorin Oprescu, chestiont de presă la sfârşitul unei vizite în Parcul Tineretului. În urmă cu mai bine de o lună, la prezentarea bilanţului de un an de la preluarea mandatului de primar al Capitalei, Sorin Oprescu a declarat că nimeni nu îl va implica în certurile şi aranjamentele politice de culise şi a cerut să nu se facă "speculaţii ieftine" pe seama posibilei candidaturi la Preşedinţie :"Şi pentru că a început deja campania pentru Preşedinţie, am şi eu de transmis un mesaj: Nu faceţi speculaţii ieftine pe seama mea! Nimeni nu mă va implica în certurile şi aranjamentele politice de culise. Voi rămâne fidel propriilor convingeri: voinţa, interesul şi binele oamenilor!", a spus la acea vreme Oprescu.
Intrebat despre sustinerea sa pentru Crin Antonescu, Oprescu declară că acesta este o persoană apropiată sufletului său, pentru că i-a fost alături în campania pentru Primărie, deşi prin atitudinea sa acesta şi-a nemulţumit propriul partid, respectiv PNL.

"Atunci cum să nu mă bucur şi cum să nu il sprijin cu toată deschiderea? Am spus-o pe faţă că mi-e prieten. Pentru că nu e corupt, nu e derbedeu, e băiat deştept şi onest. Într-un cuvânt, un om de caracter", a conchis Oprescu.

3 comments :

nicole said...

Un aliat important. Oprescu are uneori un limbaj mai strident, dar este simpatic

Marius Mina said...

@Nicole, baiat de oras , ce mama naibii

nicole said...

Ti-a placut "blogul" lui Antonescu? L-ai vizitat inaintea mea.