Wednesday, September 16, 2009

Crin Antonescu îl invită pe Băsescu la duel


Frica lui Traian Basescu pentru dezbateri publice cu unul sau mai multi oponenti este de notorietate, curajul metelotului se dilueaza de fiecare data cand trebuie sa-si demonstreze forta intr-un duel direct , el s-a remarcat chiar de la inceputurile carierei sale politice printr-un discurs tip monolog in care nu poate fi intrerupt sau contrat cu argumente solide carora din motive psiho-analitice nu le poate face fata cu succes. Un individ care sub imaginea de duritate absoluta ascunde multe vulnerabilitati si nu in ultimul rand frica. Frica de a fi ingenucheat , frica de a fi facut KO tehnic inainte de terminarea partidei, particularitati pe care numai apropiatii specialistului in trucaje si efecte scenice le cunosc foarte bine.
Miercuri, Presedintele PNL Crin Antonescu, l-a criticat pe Traian Basescu pentru discursul susţinut, marţi, la Parlament, afirmând că inca-presedintele Romaniei nu are curaj să vorbească decât singur şi invitându-l pe la o dezbatere televizata faţă în faţă:

"Dacă Traian Băsescu are curaj, vine faţă în faţă, cu mine, cu alţi oameni politici, să discutăm aceste lucruri, nu să le declamăm până nu ne mai urmăreşe nimeni. Îl chem pe Traian Băsescu să discutăm aceste lucruri. Dacă nu vrea, pentru că nu va vrea, pentru că nu are curaj să vorbească decât singur, sau către Emil Boc în poziţie de drepţi, către Elena Udrea în poziţii asemnănătoare, către cei care stau smirnă şi la sfârşit se ridică şi aplaudă îndelung în picioare. Nu mă număr printre ei şi nu cred că 20 de milioane de români stau în aceeaşi poziţie ca Boc şi Udrea în raport cu Traian Băsescu", a conchis Antonescu.
Daca seful statului se eschiveaza prin tertipurile cu care deja ne-a obinsuit, invitatia contracandidatului sau liberal la duel , va demonstra ca "imparatul"
este mai gol decat sticlele de Chivas uitate sub biroul oval .
'Sunt un roman care l-a votat pe Traian Basescu si ca roman il judec deja. Minte de 5 ani , minte in bilant, trebuie sa plece. Asa cum am aflat inca din 2004, ii place sa se uite in oglinda si se considera un presedinte bun, dar un sef de stat nu trebuie sa se uite in oglinda si sa aiba fantezii de presedinte bun, ci sa constate ca romanii traiesc prost, mai prost decat la inceputul mandatului sau de presedinte' a subliniat Antonescu.
Candidatul PNL la prezidentiale l-a provocat pe Basescu la o confruntare 'fata in fata' pe problemele tarii, invitandu-l sa nu se mai multumeasca cu propriile monologuri tinute cu Emil Boc sau Elena Udrea 'in pozitie de drepti'.

'Dar nu o sa aiba curaj', a sustinut Antonescu.

Intr-o declaratie remisa Miediafax


Antonescu îi cere preşedintelui să meargă în mijlocul profesorilor şi sindicaliştilor pentru a discuta cu aceştia

În plus, liderul PNL i-a cerut preşedintelui Băsescu "să se ducă între români", dacă nu vrea să discute aceste lucruri cu el, şi să discute cu aceştia, dar "nu acolo unde se încing hore protocalii şi unde oamenii se minunează de ce giumbuşliucuri mai poate face şeful statului", ci între pofesori, sindicalişti, "între oamenii care într-adevăr îi pot pune probleme ca unui şef de stat şi nu ca unui bufon naţional, care când joacă la horele ţigăneşti, când o face pe Nicolae Ceauşescu, vorbind două ore lucuri care îl plictisesc chiar şi pe domnia sa".

Antonescu a apreciat că dacă Băsescu va mai câştiga un mandat, România nu va mai avea Parlament, iar dialogul va fi înlocuit de monolog.

El a mai spus că nu doreşte să trăiască într-o astfel de ţară, menţionând că cei care vor o schimbare trebuie să nu uite ziua de luni şi să nu îl voteze pe Băsescu, după părerea căruia "toată lumea trăieşte bine".

"Probabil că înaintea acestui discurs, Traian Băsescu a încercat să ia pulsul naţiunii şi să vadă cum o duc oamenii. Şi s-a uitat la cei din jurul său şi a văzut că e bine. Da, fetele sunt bine amândouă, treaba merge bine. Sunt realizate, au case luxoase, slujbe bine plătite. Frăţiorul are afaceri prospere şi de viitor. Doamna Udrea o duce bine, o duce al dracului de bine. Trăieşte bine şi doamna Ridzi, trăieşte bine şi domnul Videanu, trăieşte bine şi domnul Berceanu, trăieşte bine şi domnul Bercea Mondialul. Toată lumea trăieşte bine. Dar cum rămâne cu 20 de milioane de români care nu sunt pedelişti, care nu sunt blonzi şi care nu stau smirnă atunci când cântă sau atunci când face bilanţuri Traian Băsescu?", a spus liderul PNL.
Discursul preşedintelui Băsescu din Parlament i-a amintit lui Antonescu de perioada lui Nicolae Ceauşescu
Antonescu a reluat afirmaţia făcută marţi, potrivit căreia a plecat "liniştit, fără scandal" după primele 50 de minute din discursul şefului statului, pentru că "aşa ceva nu s-a mai văzut de la Nicolae Ceauşescu".
El a mai spus că este trist când un preşedinte, la bilanţ, se laudă cu ce au făcut alţii sau spune neadevăruri şi jumătăţi de adevăr, ţinând să mai adauge încă 12 realizări la lista preşedintelui.

"Traian Băsescu a distrus justiţia, care e în colaps şi în grevă. Şi-a îmbogăţit familia fără precedent pentru un preşedinte al unei ţări democratice. Îşi face campanie pe bani publici într-un an electoral. Şi-a dublat bugetul pentru deplasări, participă la festivaluri, mănâncă, plânge râde. A creat un nou mod de raportare la presa liberă, o înjură, o tâlhăreşte şi apoi spune despre ea că e liberă că el a eliberat-o", a spus liderul PNL.

"A vrut să dea jos patru ani de zile un Guvern care a crescut economia, iar acum e mândru de un alt Guvern condus de prietenii săi şi a îndatorat România mai mult decât a făcut-o Ceauşescu. A înlocuit un partid-stat cu altul. E autorul moral al crizei actuale. Băsescu a introdus în România un nou joc - instigarea unora împotriva altora şi a creat un nou tip de imunitate - cea a apropiaţilor săi", a adăugat Antonescu.

El a adăugat că alte realizări ale şefului statului ar fi ignorarea rolului de mediator, condamnarea comunismului, dar continuarea susţinerii unor "foşti securişti" în funcţii importante în statul român, dar şi o reuşită pe plan extern -"izolarea la care e supusă România", cu menţiunea că preferă să continue lista într-o discuţie faţă în faţă cu preşedintele României.

5 comments :

Manu said...

Sunt sigur ca Traian Basescu nu va raspunde la aceasta invitatie deoarece acesta si-a pierdut exercitiul dezbaterii.In PD-L este obisnuit ca nimeni sa nu ii raspunda si sa isi poata tine monologul linistit.

Marius Mina said...

Tocmai pe asta ma bazez , ca nu va accepta, trebuie insisitat , poate-l convingem. se face de ras oricum Mr Prezidentu'

akmon86 said...

Basescu nu va avea curajul unei dezbateri fata in fata. Se pare presedintele prefera doar monologurile sau interviurile in care stie dinainte raspunsul la intrebari. Cu siguranta Crin Antonescu l-ar face praf

Marius Mina said...

Se stie ca evita astfel de teme, este mai fricos decat vrea sa para

Paula said...

Ne-am saturat de minciunile lui Traian Basescu. 5 ani numai minciuni am auzit ! Acum e timpul sa-l trimitem pe Basescu acasa. Eu votez Crin Antonescu !