Potrivit liderului PNL, principalele obiective comune asupra cărora cele două partide au convenit sunt respectarea valorilor morale creştine, finalizarea procesului de restituire a proprietăţii, reconcilierea societăţii româneşti prin lustraţie, "lucruri, idei, proiecte pentru care ambele partide au activat încă din 1990, de la reluarea activităţii lor".
În ceea ce priveşte angajamentelor PNL, spune Antonescu, "cel mai important este acela că vom încheia, după 6 decembrie, o alianţă electorală pentru alegerile locale şi parlamentare pentru 2012". Astfel, în momentul în care PNL va reveni la guvernare, va lua în calcul, pentru numirile cu caracter politic, şi specialişti propuşi de PNŢCD, a asigurat liberalul."Dorim să acţionăm împreună într-un moment dificil pentru România, în calitatea noastră de partide pe care istoria şi acţiunile de după 1990 le legitimează în faţa electoratului ca singurele partide autentice de centru-dreapta", a conchis Antonescu.
Radu Sârbu a precizat că partidul său îl va susţine "ferm şi necondiţionat" pe Crin Antonescu în cursa prezidenţială. "PNŢCD împreună cu PNL au scos România din criza în care o lăsase regimul Iliescu în 1996. Din păcate, astăzi circumstanţele sunt chiar mai grave decât în 1996, iar conjunctura politică internă creată exclusiv de Traian Băsescu întunecă perspectivele pe termen mediu şi lung ale ţării", a afirmat Sârbu.
În ceea ce priveşte situaţia juridică a PNŢCD, a cărui conducere este disputată în instanţă cu Marian Miluţ, fostul lider de partid, Radu Sârbu şi-a legitimat acţiunea invocând concursul seniorilor partidului şi al celor mai puternice organizaţii.
"PNŢCD este în spatele meu, pentru că partidul este acolo unde se găsesc Ion Diaconescu, surorile seniorului Corneliu Coposu, unde se găsesc cele mai puternice organizaţii: Timiş în frunte cu Gheorghe Ciuhandu, sectoarele Capitalei, organizaţiile din Transilvania. Practic, partidul se află în spatele meu. Miluţ este în situaţia penibilă a lui Vodă Lăpuşneanu, care ne vrea cu orice preţ, care doreşte să se cramponeze de o funcţie în ciuda faptului că atunci când a fost ales s-a angajat nu numai că va finanţa relansarea partidului, ci şi că va demisiona dacă va eşua. S-a dovedit un om lipsit de dimensiunea politică, de un minim simţ al onoarei", a apreciat Sârbu.
4 comments :
In sfarsit!!! Odata clarificata si situatia juridica a PNT-ului vom reveni pe o traiectorie fireasca a aliantei dintre partidele istorice. Dar de data asta nu vom mai fi victimele... Completata cu o platforma mai larga putem face ceea ce nu a reusit CDR. Cred ca multa lume asteapta momentul revansei. :) Sunt convins ca ne-am maturizat ca si societatea in ansamblu.
si eu sper
"Renasterea Romaniei Bunului -simt!"
Protocolul nou pecetluit, intre singurele partide istorice, intareste dreapta, al carei loc, nu trebuie sa mai fie in opozitie! Si romanii de bun-simt, stiu de ce...
Pe dracu s-a semnat!!Cu care PNTCD?pe ala pe care liberalii l-au distrus. Ei au fost salvati de catre CDR fiind remorcati .PNL nu a procedat la fel. Sirbu PNTCD a semnat cu liberalii si Milut (PNTCD ) a semnat cu PDL. Asa ca ...Pace voua !!!!
Post a Comment