Sunday, January 4, 2009

Relu Fenechiu ataca discret

Valerian Salavastru (PNL Iasi), finul lui Relu Fenechiu, a cerut, duminica, demiterea conducerii nationale a partidului si a propus convocarea unui Congres extraordinar pentru alegerea altor lideri.
Intr-un comunicat de presa, Salavastru acuza ca negocierile pentru formarea unei guvernari au fost duse doar de un cerc restrans de oameni, iar discutiile purtate cu PSD si PD-L au fost "neprofesioniste", in conditiile in care liderii PNL au dat dovada de "aroganta".
Liberalul iesean nominalizeaza trei persoane care fac parte din acest "cerc restrans", respectiv Calin Popescu Tariceanu, Bogdan Olteanu si Cristian David.
"Ei au decis soarta unui intreg partid in mod nestatutar si ilogic tinand cont de rezultatul obtinut la alegeri", explica Salavastru in comunicat.
Sălăvăstru susţine că şefii PNL nu au avut un mandat din partea partidului atunci când au negociat rămânerea în opoziţie, decizia fiind luată de un cerc restrâns de oameni, printre care Călin Popescu Tăriceanu, Bogdan Olteanu şi Cristian David.

"Cazul cel mai incorect este cel a lui Bogdan Olteanu, care nu era abilitat să negocieze viitorul PNL din cel puţin două motive. În primul rând, Olteanu este lipsit de legitimitate în interiorul partidului. La ultimele alegeri naţionale, Olteanu a primit un important vot de blam din partea tuturor filialelor, acestea creditându-l, în cursa pentru funcţia de vicepreşedinte, pe Ludovic Orban cu mult mai multe voturi. În al doilea rând, Olteanu a obţinut puţine voturi în alegeri, doar 3.800, ieşind pe locul trei în colegiul unde a candidat", afirmă liberalul ieşean în acelaşi comunicat.


Aflu din Cotidianul motivele care l-au determinat pe Presedintele Romanei sa-si rosteasca discursul de Anul Nou la Brasov.
Traian Basescu a fost informat de specialiştii în securitate că ostilitatea bucureştenilor este în creştere şi că este de preferat ca mesajul de Revelion să fie rostit într-un alt oraş.
Basescu a ales să-şi rostească mesajul de Revelion la Braşov şi nu la Bucureşti la sugestia serviciilor secrete, conform unor surse din rândul acestora. Argumentul specialiştilor în securitate a fost extrem de clar: ostilitatea accentuată a bucureştenilor faţă de şeful statului după ce acesta a supervizat trocul politic dintre fostul său partid, PDL, şi PSD.

Conform amintitei evaluări, ostilitatea bucureştenilor s-ar fi putut manifesta prin aruncarea, spre scena de pe care urma să-şi rostească mesajul Traian Băsescu, de petarde, sticle cu şampanie sau orice alt obiect aflat la îndemână.

Aceeaşi evaluare arăta că mulţimile care ar fi urmat să ajungă în piaţă, cu toată prezenţa jandarmilor şi a poliţiştilor, nu puteau fi controlate aşa cum se procedează la marile manifestări culturale sau sportive. Cu alte cuvinte, nu se putea realiza un control corporal la fel ca la concerte sau ca la meciurile de fotbal. Şi aşa, fiecare bucureştean sau oaspete al Capitalei care ar fi ajuns în piaţă şi îndeplinea condiţia de a fi nemulţumit de ultimele evoluţii politice putea deveni, teoretic, un atentator la integritatea fizică a şefului statului. Cu toată mobilizarea forţelor de protecţie, dar şi de ordine, o asemenea perspectivă ar fi fost extrem de periculoasă.

De altfel, tot serviciile secrete au fost cele care i-au sugerat lui Traian Băsescu să nu mai organizeze mari adunări publice, unde mulţimile să nu poată fi verificate şi legitimate, aşa cum s-a întâmplat de Ziua Porţilor Deschise de la Palatul Cotroceni, în luna mai a anului trecut. Cotrocenii au încercat păstrarea, până în ultimul moment, a secretului locului din care Traian Băsescu urma să-şi rostească mesajul de Anul Nou. Au confirmat însă abia după ce surse din administraţia locală braşoveană dădeau ca sigură prezenţa şefului statului în locul cunoscut îndeobşte ca fiind cel al desfăşurării Cerbului de Aur.
În luarea deciziei şefului statului a jucat un rol important şi teama că popularitatea lui Sorin Oprescu ar fi putut să-l eclipseze dacă s-ar fi aflat împreună pe aceeaşi scenă. S-a luat în calcul şi posibilitatea ca preşedintele să nu primească o invitaţie oficială din partea municipalităţii.
(sursa-Cotidianul)

8 comments :

simona_ionescu said...

prefer sa nu dau prea multi bani pe Relu Fenechiu si finii lui.Deocamdata mi se pare interesanta atitudinea. Mai astept. Mi-e teama sa nu fie primul pas spre slabirea (?) PNL.

Marius Mina said...

Simona, istoria PNTCD se repeta .Cum dispare cascavalul , apar discrepantele.

Lilick said...

Nu se va intampla absolut nimic. Pur si simplu Fenechiu incearca sa joace la doua capete: pe de o parte aratand ca el e solidar cu centrul, pe de alta, prin fin, incercand sa controleze opozitia din partid. Chipurile Fenechiu se delimiteaza de ceea ce zice Salavastru. Dar in general cei care fac asta intr-un partid ajung sa fie mai devreme sau mai tarziu scuipati.

Marius Mina said...

In privinta lui Bogdan Olteanu are foarte mare dreptate finul lui fenechiu...
In rest nu ma intereseaza , n-au decat sa-si rupa urechile intre ei.

Riddick said...

Jalnic a mai ajuns si PNL : de la Bratieni - Founding Fathers, la Patricieni - Fraudulent Robbers. Sapa si lopata.

sisifratat said...

Cand a fost sau este sincer Domnul Frenechiu acum cand ataca 'discret', cum scrieti Dvs, acuyand conducerea PNL-ului ca nu a tinut seama de restul organizatiilor [in treacat fie scris, lucru care ar fi fost normal, de altfe!...], sau cand, in toate aparitiile sale din timpul campaniei electorale, aparea ca un vajnic si fidel sustinator al lui Tariceanu, spunand ca partidul este pregatit si sa intre in opozitie ? curat fair-play....
cu respect fata de Dvs,

Marius Mina said...

Riddicka fruntea si priveste around ....mai fraudulenti ca PDL eii si PSD eii nu e nimeni in Romanika.

Marius Mina said...

O greseala tactica a lui Tariceanu sa-l lase pe Fenechiu sa-si bage coada in guvern dupa bunul plac.David , Adomnitei si Chiuariu sunt doar cateva exemple jalnice.