Tuesday, August 18, 2009

Stolojan o ataca pe Udrea, Videanu o apara

Stolojan a declarat ieri seară, la Realitatea TV, că este inadmisibil ca ministerul Elenei Udrea şi cel condus până nu demult de Monica Iacob Ridzi să risipească banii publici pe tot felul de "aiureli festiviste". El a criticat Guvernul Boc pentru că a dispus majorarea bugetelor alocate Ministerului Turismului şi Ministerului Tineretului şi Sportului, pe timp de criză, astfel încât nu se mai poate invoca solidaritatea ministerială. Decizia de mărire a bugetelor respective este, în opinia sa, una dintre cele mai mari erori ale Executivului.

"Noi discutăm de solidaritate în criză, acelaşi lucru l-am spus şi partidului din care fac parte, când discuţi de solidaritate nu poţi să vezi pe unul că cheltuie aşa, scoţând din buzunare bani in neştire pe fel de fel de aiureli festiviste. Nu poţi să accepţi asemenea lucruri indiferent cât de necesare sunt asemenea cheltuieli festiviste", a comentat Stolojan.
Fostul premier a prleuat şi din discursul preşedintelui Băsescu, criticând întârzierea reformelor, atât în ceea ce priveşte legea salarizării unice, cât şi pachetul de legi ale educaţiei. "Nouă luni de zile am bătut pasul pe loc cu o serie de reforme care se puteau face, fie au fost declanşate pe nişte concepte greşite, ca legea salarizării unice, (...) şi mi-e teamă că acelaşi lucru se va întâmpla cu standardele de cost", a spus Stolojan, apreciind termenul de 15 septembrie pentru elaborarea strandardelor de cost ca fiind nerealist.
Elena Udrea susţine, în continuare, că este o victimă a bătăliei politice:
"Am asistat, stupefiată, la zeci de ore de dezbateri legate de persoana mea, la tone de minciuni şi calomnii lansate exclusiv cu scopul de a mă compromite. Toate aceste monstruozităţi se petrec, zic unii, în numele democraţiei, sub umbrela controlului parlamentar şi a libertăţii presei", scrie Udrea pe blogul personal.
Ministrul mai susţine că a trimis toate documentele cerute de Comisie şi că unii funcţionari chemaţi la audieri nu au putut veni pentru că au fost anunţaţi de pe o zi pe alta şi se aflau în concediu, dar "nu s-au sustras" anchetei, aşa cum au acuzat apoi membrii Comisiei.
Ministrul a mai acuzat şi atitudinea preşedintelui Comisiei de anchetă, Ludovic Orban, care s-a antepronunţat, declarând că "toate cheltuielile de publicitate care au fost încheiate de minister nu au avut bază legală". De altfel, ministerul a anunţat că depune plângere penală împotriva liberalului.

Videanu apără onoarea Elenei, cu jumătate de gură

Onoarea rănită a "blondei de la Cotroceni", invocată de liderul PSD Mircea Geoană ca fiind cauza tensiunilor din Coaliţie, a fost apărată de data aceasta de vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu.

În opinia sa, colegul său de partid exagerează întrucât nu toate cheltuielile Ministerului Turismului pot fi catalogate drept "aiureli festiviste".

"În primul rând haideţi să disociem lucrurile. Toate cheltuielile de acest gen nu pot fi catalogate ca aiureli festiviste. Nu vreau să iau apărarea nimănui. Am spus un singur lucru: Cum poţi să promovezi turismul, cum poţi să promovezi România dacă nu creezi evenimente?", a susţinut Adriean Videanu. citat de Evenimentul Zilei

2 comments :

aventoro said...

Este un balci din care nu mai intelegi mare lucru.

Din tot acest scandal, noi iesim pierzatori.

Filip G said...

Cum sa critice colaboratoarea VIDEANU?
Cate borduri si asfaltari au facut impreuna!