Forian Mihalcea, preşedintele(?!) Societăţii Timişoara, un revolutionar de doua stele, concureaza in impostura alt profesionist in diversiune, Teodor Maries(creatia lui Virgil Magureanu, componenta de baza a grupului de infiltrati in Piata Universitatii), face ultimile ajustari la proiectul de Lege al Lustratiei care urmeaza sa fie supus aprobarii Parlamentului in Duminica Orbului.
„În Senat au apărut modificări care nu sunt în concordanţă cu spiritul legii pe care am făcut-o noi. Câteva articole au fost făcute doar pentru a se referi la anumite persoane.Cei care au votat atunci legea vroiau să îl sancţioneze pe Theodor Stolojan pentru că el făcuse acea ruptură în PNL şi a apărut un articol să fie lustraţi cei care au avut acces la valută. Nu acesta e spiritul legii. Noi de la început, de când am redactat proiectul Legii lustraţiei, nu ne-am gândit la persoane. Noi ne referim la nomenclatură, la acei oameni care au fost activişti de partid, deci au renunţat la meseriile lor, la cele pentru care erau pregătiţi şi s-au dedicat în întregime slujirii Partidului Comunist. Senatul nu este o cameră decizională, deci clar ştiau că nu va rămâne aşa. Acum este momentul să se depună anumite amendamente pentru ca ea să devină o lege aplicabilă, în primul rând, o lege constituţională şi o lege care să respecte drepturile omului. Evident vom cere scoaterea acelor articole care se referă doar la anumite persoane”.
1 comment :
da,asta e legea luxatiei! cat despre numitul Maries ,asta din ce a trait timp de douazeci de ani? singur a recunoscut ca nu a avut niciun loc de munca in perioada asta!
Post a Comment