În aceste momente grele pentru România, când o guvernare iresponsabilă ne-a adus în pragul dezastrului economic şi social, PNŢCD este dezbinat din cauza orgoliilor unor lideri şi - în loc să se refacă unitatea partidului printr-un congres, cu participarea tuturor organizaţiilor - se forţează, pe data de 17 iulie, un congres nereprezentativ, în organizarea unor foruri nestatutare, de către aşa zişi lideri, care nu au nimic în comun cu tradiţiile şi valorile acestui partid.
În calitatea noastră de păstrători ai tradiţiilor şi valorilor PNŢCD, cerem membrilor şi simpatizanţilor noştri să nu participe la acţiuni care adâncesc dezbinarea, pentru ca nişte traseişti politici să încerce să acapareze conducerea partidului. Tradiţia de luptă eroică a înaintaşilor PNŢ, în slujba poporului român, cu sacrificiile lor pentru Ţară şi Neam, ne obligă la o atitudine dârză şi responsabilă faţă de destinul partidului.
Iuliu MANIU ne-a lăsat ca testament îndemnul: 'Nu lăsaţi partidul să moară'. Noi dorim din toată fiinţa noastră, nu numai să nu lăsăm partidul să moară, dar nici să îl dăm pe mâna unor oportunişti veleitari şi - mai presus de toate - să-l readucem cât mai repede pe prima scena politică a ţării, în PARLAMENT, acolo unde îi este locul meritat.
În istoria sa de peste 130 de ani, PNŢCD a fost interzis sau dizolvat de şapte ori: de către autorităţile austro-ungare (PNR de trei ori), de Regele Carol al II-lea, de guvernul legionar, de guvernul Antonescu, şi de regimul comunist. În ciuda terorii comuniste (peste 200 000 de membri întemniţaţi, dintre care mii au murit în detenţie, printre ei Iuliu MANIU şi Ion MIHALACHE), a demonizării partidului şi a liderilor lui, partidul a renăscut şi a reuşit să ajungă la guvernare in anul 1996.
Ideile pentru care s-a luptat PNŢCD după 1989 au învins: libertatea, democraţia, pluripartidismul, regimul parlamentar bicameral, economia de piaţă, restabilirea proprietăţii private, aderarea la NATO şi UE sunt azi o realitate, chiar dacă mai sunt multe de reconsiderat şi perfecţionat.
Dar cei care înainte de 1989 se străduiseră prin toate mijloacele să distrugă PNŢ, continuă personal sau prin urmaşii lor acestă operă, deoarece văd în partidul nostru adversarul practicilor totalitare, un adversar care - conform opticii comuniste - trebuie lichidat.
Nu este admisibil ca, în aceste circumstanţe dramatice pentru Ţară, PNŢCD să continue disputele interne. Refacerea unităţii organizatorice şi de acţiune a partidului este primordială, pentru a ne pune eficient în slujba poporului român, în respectul tradiţiei şi obligaţiei morale asumate prin apartenenţa la PNŢCD.
Creştin-democraţia şi-a arătat forţa regeneratoare în multe ţări europene şi suntem convinşi că soluţiile creştin-democrate, aplicate în România, vor grăbi tranziţia spre o societate democratică, prosperă şi deplin integrată în UE. România are nevoie de creştin-democraţie, România are nevoie de PNŢCD!
Pentru toate aceste considerente, FACEM UN APEL la toţi membrii fideli ai PNŢCD, mai vechi sau mai noi, să-şi dea mâna prieteneşte, fratern şi responsabil, pentru organizarea unui CONGRES CU ADEVĂRAT al REUNIFICĂRII şi ACŢIUNII politice eficiente, la care să participe în mod democratic, conform statutului în vigoare, reprezentanţii aleşi ai tuturor tendinţelor din PNŢCD şi la care să fie aleasă o conducere acceptată de toţi. Congresul ar putea avea loc în septembrie sau octombrie 2010 şi ar putea fi organizat de o Comisie Interimară de Conducere neutră, stabilită prin negocieri sincere şi de bună credinţă ale ambelor părţi.
AŞTEPTĂM de la toţi membrii loiali ai PNŢCD implicare şi FAPTE - pentru un scop superior, relansarea partidului - şi NU VORBE, amânări, justificări, pentru scopuri individuale, înguste şi meschine!
Preşedintele de onoare al PNŢCD - Ion Diaconescu
Preşedintele Senatului PNŢCD - Nicolae Dascălu,
Rodica Coposu
Flavia Bălescu
Gabriel Ţepelea
Nicolae lonescu Galbeni
9 comments :
Tocmai ieri cautam pe net daca Ciumara mai traieste. Si-am dat de un articol cum la unele sedinte PDL mai participa si Ciumara, Dudu Ionescu si Remus Opriş.Mai sint si altii care au sarit in barca Marinarului, iar cit au fost la putere n-au facut nimic bun.
http://www.realitatea.net/fostii-taranisti-bantuie-pd-l--va-mai-amintiti-de-ciumara_700521.html
Deci...
Da , sunt cativa lesinati care au preluat poziia caprei in fata lui basescu
Citiva lesinati care au avut functii importante si care cind s-a scufundat barca (la care au contribuit virtos) au si fugit ca sobolanii.
PNT si PNT-CD sunt doua partide complet diferite.Primul a facut istorie in Romania,iar celalalt a fost inventat cu sprijinul securitatii.Amandoua mortua est forever.Reprezinta doar scheletul din dulap pentru accesul in politaca damboviteana a fripturistilor.Amin!
Anonimul portocal , noroc cu Basexu care a reinventat dreapta si apa calda in Romania, partida udrelor si a relicvelor securitatii. Marsh la laturile tale din Modrogan.
Doamne ajuta!
Totusi e greu de crezut ca o sa se tina de initiava asta laudabila.
Marius Mina! Lasa-ne in pace!
Sunt un fost membru al partidului din 06/01/1990,carnet de partid cu nr.00046 din data de mai sus si am acupat functia de secretar general al Tineretului National Taranist in acele vremuri tulburi,si va dati seama ca iam cunuscut pe toti lideri de atunci ai partidului.Problemele in acest partid au inceput atunci cand sa pus problema reprezentarii pe liste la primele alegeri din 05/1990 asa au aprut vanatori de fotolii parlamentare si au disparut vanatorii de votoanti.
Mi sa facut scarba de ce-a ce am vazut si m-am retras din viata politica retraganduma in zona economica,ramanand in schimb fidel idealului National Taranist la fel ca multi altii.Ptr mine personal in partid la ora actuala nu exista in primul rand un ideolog capabil sa reaseze doctrina partidului la nuvelul anului 2010/2020.
Actualmente sunt in Marea Britanie iar daca cineva din conducerea partidului doreste sa readuca din membri vechi ai partidului trebuie sa dea dovada de deschidere transparenta si mai presus de toate daca se doreste relansarea acestu partid este foarte important ca partidul sa organizeze un congres extraordinar iar cel ce se va ocupa de organizarea acestui eveniment extrem de complex sa detina calitatii extraordinare in vedera organizarii unui asfel de eveniment,zic ca cei mai in etate decat mine,cei cu experienta vasta si ma refer la garda veche inteleg la ce ma refer.In contextul prezentat mai sus trebuie tinut seama de punctul 8 de la trimisoara.
Stelian Botogan
Sunt un fost membru al partidului din 06/01/1990,carnet de partid cu nr.00046 din data de mai sus si am acupat functia de secretar general al Tineretului National Taranist in acele vremuri tulburi,si va dati seama ca iam cunuscut pe toti lideri de atunci ai partidului.Problemele in acest partid au inceput atunci cand sa pus problema reprezentarii pe liste la primele alegeri din 05/1990 asa au aprut vanatori de fotolii parlamentare si au disparut vanatorii de votoanti.
Mi sa facut scarba de ce-a ce am vazut si m-am retras din viata politica retraganduma in zona economica,ramanand in schimb fidel idealului National Taranist la fel ca multi altii.Ptr mine personal in partid la ora actuala nu exista in primul rand un ideolog capabil sa reaseze doctrina partidului la nuvelul anului 2010/2020.
Actualmente sunt in Marea Britanie iar daca cineva din conducerea partidului doreste sa readuca din membri vechi ai partidului trebuie sa dea dovada de deschidere transparenta si mai presus de toate daca se doreste relansarea acestu partid este foarte important ca partidul sa organizeze un congres extraordinar iar cel ce se va ocupa de organizarea acestui eveniment extrem de complex sa detina calitatii extraordinare in vedera organizarii unui asfel de eveniment,zic ca cei mai in etate decat mine,cei cu experienta vasta si ma refer la garda veche inteleg la ce ma refer.In contextul prezentat mai sus trebuie tinut seama de si punctul 8 de la trimisoara.
Daca cineva crede ca mai pot fi de folos emailul de cantact este; ccmodels@yahoo.com
Stelian Botogan
Post a Comment