Tuesday, August 13, 2013

Omar Hayssam, administratorul afacerilor instituțiilor strategice ale României

Omar Hayssam a fost doar o păpușă în mâinile unor oameni foarte influenți ai statului român • Omar Hayssam a fost doar gestionarul unor afaceri ale căror profituri se duceau în buzunare politice • De aceea, toate afacerile teroristului continuă să funcționeze, dar cu un alt gestionar, „preacinstitul" Mohamad Yassin si alti "intreprinzatori" aciuiti  sub pulpana combinatorilor politici si a mafiei din serviciile secrete  antinationale.
Una dintre cele mai importante afaceri pe care Hayssam a dus-o la capăt pentru structurile românești a fost afacerea Volvo, sau mai bine zis escrocheria Volvo, o inginerie financiară identică cu cea făcută de unchiul său pe vremea comunismului, cu ICE Dunărea. Concret, afacerea Volvo a fost așa: Hayssam și colaboratorii săi au achiziționat, prin societatea Carmina Comerț SRL și SC Rastan Corporation SRL, în leasing , de la Volvo Truck Corporation și AFIN Leasing Ag Viena, aproximativ 20 de capete tractoare, pe care apoi le-au închiriat unor companii din Egipt și Siria, pentru ca, în final, să le înregistreze în Siria pe numele unor companii care, oficial aparțineau familiei Omar, fără ca vreo rată să le fie plătită proprietarilor. O înșelăciune clasică, dar transfrontalieră, pe care autoritățile române s-au făcut că o anchetează.

Hayssam, lăsat să-i transfere bunurile lui Yassin

Hayssam a fost acuzat, în dosarul Volvo, de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, în 2005, la fix o lună de la răpirea jurnaliștilor în Irak, și, cu toate că prejudiciul se ridica la mai mult de trei milioane de dolari și că părțile vătămate se constituiseră părți civile, pentru a-și recupera paguba, procurorul Adriana Cristescu, din Parchetul General, zisă și Vipera Neagră, nu a instituit sechestrul asigurător pe bunurile care, oficial, îi aparțineau sirianului, permițând transferul acestora către Yassin, numit de Băsescu „beneficiarul cinstit al averii lui Omar Hayssam". O asemenea acțiune a procurorului Cristescu, altfel inacceptabilă într-un dosar cu obiect infracțiuni economice și cu prejudiciu, nu doar că a rămas nepedepsită de superiorii săi, la acea dată procurorul Doru Ioan Cristescu și Ilie Botoș, dar, conform informațiilor ZIUAnews, Cristescu a renunțat la ideea de a-i sechestra bunurile ce oficial îi aparțineau sirianului după o discuție mai mult decât dură cu Ilie Botoș, procurorul general al României la acea dată. Ca atare, până la momentul condamnării sale în primă instanță, în mai 2010, deci la 7 ani de la deschiderea dosarului Volvo și la alți 5 de la prima arestare - atunci când judecătoarea Ana Maria Trancă a decis instituirea sechestrului asigurător pe toate bunurile lui Hayssam mutate deja la preacinstitul Yassin - sirianul a fost lăsat să administreze afacerile date de entități strategice ale statului român. Hayssam a știut care era momentul transferului către Yassin, adică imediat după arestarea sa pentru terorism și ulterior, în afacerea Volvo. Mai mult, sirianul a știut de la început că doctorul Yassin este „succesorul său", și că afacerile nu sunt ale sale, ci că are o datorie mai mare decât una de bani, iar dovada se regăsește în scrisoarea pe care Omar Hayssam i-a trimis-o lui Yassin, după fuga sa. „Te rog, te rog, am nevoie de un răspuns pentru a ști cum să procedez pentru că tu știi tot, știi mai mult ca mine și nu vreau să fiu o victimă fără vină și tu știi mai mult ca oricine acest lucru și mi-ai spus că și „profesorul" știe. De ce toate acestea? (...) Eu sunt gata să mai sacrific, dar până când, frate? Până când?".

Mohammad Munaf, scos de Cristescu din Volvo

Omar Hayssam și-a creat o structură relațională importantă în România, care a început să fie țesută încă din momentul în care acesta a sosit în țara noastră, din timpul comunismului, pe când avea doar 16 ani. Pe lângă frații săi, care i-au stat aproape în toate afacerile pe care sirianul le-a administrat, unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Hayssam a fost Mohammad Munaf, cel care a fost răpit alături de jurnaliști. Munaf a fost omul de încredere al lui Hayssam, care a fost scos la înaintare de acesta în diverse afaceri, dar care, în mod inexplicabil, a fost scos din dosarul Volvo de procurorul Adriana Cristescu, la câteva luni de la momentul răpirii jurnaliștilor, printr-un rechizitoriu ciudat, confirmat însă de superiorul acesteia de la momentul septembrie 2005, Doru Ioan Cristescu. ( via Ziua News)

12 comments :

Robert Horvath said...

Un excelent si documentat articol.
Felicitari. Hayssam la arestare cu o avere evaluata
de un miliard dolari este singurul terorist caruia ni i s-a luat averea. Banii lui au fost investiti in SUA mai ales
in Chicago. Voi reveni. FBI intra pe fir.

Robert Horvath said...

DECE CETATEANUL ROMAN VICTOR PONTA SI-A SCURTAT VIZITA
LA MIAMI ? CA SA NU I SE PUNA CATUSE.

LEGATURI CU HAYSSAM SI VICTOR BOUT SI ORGANIZATIILE TERORISTE.

JURNALISTA KIYOKO HORVATH SE ADRESEAZA SERVICIULUI
IMPERIAL JAPONEZ !

In primul rand Miami este pe teritoriul american. Afland acest lucru
m-am grabit sa fac doua denunturi . Unul adresat Departamentului
de combaterea spalarii banilor si al doilea catre FBI New York.
Tinand seama ca cei doi criminali de notoritate publica nu vor fi niciodata
pedepsiti in Romania,Victor Ponta si Dan Voiculescu ,ei trebuie introdusi in perimetrul
legislativ americani. L-am facut de urgenta afland ca seful grupului Nastase actualmente Ponta este pe teritoriul SUA.
Banii teroristului Hyssam si a lui Victor Bout cel mai mare traficant din istorie
sunt investiti pe filiara romaneasaca a guvernului roman in special in orasul Chicago.
Greu de crezut dat o parte din centrul orasului Chcago 11 zgarie nori au proprietari cu nume romanesti. In spatele afacerilor imobiliate este un anumit
Tarau lasat sa fuga din Romania de catre fostul prim ministru Nastase.
Procurorul Panat a realizat dimensiunia afacerii de sute de milioane de bani murdari obtinuti din traficul de carburanti si de depunera lor in SUA.
Cetateanul roman Victor Ponta l-a ucis pe acesta devening capul inei organizatii de crima organizata care actioneaza pe teritoriul SUA.
Aceste afaceri
intradevar uluitoare se fac prin intreprineri contolate de Bout si Hayssam .

Suna interesant , nu ? Iar banii obtinuti de sunt trimisi catre organizatiile teroriste care sunt pregatite sa atace orasele americane si interesele statului american in strainatate. Grav foarte grav, nu ?
O peratiunue are
sprijinul logistic al serviciilor romane.
Cladirea de 16 etaje al misiunii romane , consul acoperit Claudiu Lucaci ,are principal
ordin misiunea de a incerca sa opresca actiunea mea . Vadeti filmul meu
https://vimeo.com/68411388
Sotia mea mi-a telefonat acum cateva minute dela Tokio spunand ca este urmarita
si harasata de baietii asmutiti de Ponta. Se pregateste sa faca o plangere la politie
si la Serviciul Secret Imperial. Eu cred ca servicile la ordinul smecherasului au
depasit limita acceptabila.
Joi am o intalnire la sediul FBI New York......... Asst direct George Venizelos

Va voi tine la curent......
Voi cere in calitate de cetatean american si de jurnalist de investigatie deschiderea.
DOSARULUI CRIMINAL AL CETATEANULUI ROMAN, VICTOR PONTA, SEFUL UNEI
ORGANIZATII CRIMINALE ACTIONAND IN SUA.

va urma.
Robert Horvath Deva
Ziarist de investigatie specializat in contrabanda si transport
ilegal de arme.
New York Tokyo


Robert Horvath said...

ISTORIA TREBUE REPETATA PE INVERS
Statul trebuie sa faca eforturi pentru noi puscarii
in care sa fie zvarlita intreaga clasa politica provenita
din dihonia securista aliata cu clanurile interlope majoritatea tiganesti si arabe. Vezi Hayssam si compania.
Procesele trebuie televizate. Cei vinovati de dezastrul actual sa se bucure
de privilegile unei justitii adevarate. Sa se reintroduca
pedeapsa capitala.
Pe banca acuzatilor sa fie prezent Basescu, Ponta, Boc
si ceilalti . Sa nu lipseasca conducerea UDMR prezenta la toate guvernele catastrofei.
Lagarele de concentrare sa fie pe termen scurt.
Minimum 5 ani de munca in folosul obstesc.
Nimeni din clasa politica sa nu aiba dreptul la functii publice intru eternitate. Marile averi confiscate .
Puscaria inobileaza ! Sa fie lozinca momentului .

Robert Horvath said...

CLAUDIU LUCACI TRIMIS ACASA INAINE DE A VENI
DE CATRE CINEASTUL ROBERT HORVATH.

Pare o licienta jurnalistica sau dadaista. Dar este aproape de adevar.
Chiar teatrul absurdului creiat de Eugen Ionescu este depasit in caracter
si substanta. Un guvern dadaist de sorginte securista numeste la 24
de ore de la un scandal fara precedent un nou consul.


Deschideti
https://vimeo.com/68411388
Filmul se cheama In Gura Lupilor. Iar lupul cel mai rau poarta numele
Robert .

Betivul si curvarul
Claudiu Lucaci ofiter acoperit ,dar descoperit de mine, ia locul unei japite
analfabete , ciorditor de Constanta si prieten cu un alt marinar fara scoala.
Si acum se rostogoleste absurdul mioritic combinat cu serviciile romanesti
incompetente dar fudule.

Cititi cu nesat
Cuplul Claudiu Lucaci & Viviana Anghel , flegmele lui Ponta pe obrazul romanilor din America
http://mariusmina.blogspot.com/2013/07/cuplul-claudiu-lucaci-viviana-anghel.html
El este numit dar nu-si preia postul..... de frica mea.
Deci incompatibilul sta pe doua posturi in acelasi timp.
Sta cu o buca de cur ca sef de stiri la Bucuresti si cu alta buca de cur ca consul general la New York
Desi iubeste sa stea in centrul lumii New York el realizeaza ca tenura sa va fi
extrem de scurta. Cea mai scurta din istoria diplomatiei.
Studioul meu de film este la cateva minute de cladirea de 16 sau 26 de etaje a securitatii romane si a unor diplomati veniti la cumparaturi.
Deci intrat in colimatorul meu.
Indrasnesc sa plagiez cateva randuri ale reputatului jurnalist romano american Marius Mina
Dupa ce a mai urinat  odata cu jet pe romanii din America, trimitand-o , in ciuda protestelor si in bataie de joc , pe  lautareasa Ionela Pordan sa candideze  pentru diaspora in colegiul Nord American,
 Ponta si  trupa de  impostori  de la Palatul Victoria  ne propune  o noua linie diplomatica. Viviana Anghel a obtinut cadou, , fara concurs doar cu ceva relatii la SIE a prins o functie de consilier diplomatic la Consulatul General al Romaniei din New York , unde il va insoti pe Casanova de la TVR. Daca presiunile au fost atat de puternice, ma gandesc ca Viviana ar putea fi piesa de baza , Lucaci doar insotitorul de drept cu functia acoperita
Amanunte pe blogul maestrului Mina
http://mariusmina.blogspot.com/2013/06/servieta-diplomat-te-face-tehnocra-t.html

Nu ma intereseaza ca este betiv curvar . Si eu sufar de asemenea obiceiuri rusinoase. Ci faptul ca este un diplomat securan.
In concluzie va rog sa rememorati titlul.
Nu conteaza ca nu intelegeti nimic din articolul meu . Si eu sunt in aceiasi situatie.
Robert Horvath Deva
Cineast New York
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
PS Indrasnec sa multumesc ziaristului Marius Mina pentru participare ,desi nu i-am cerut acordul. Sunt plagiatori mai mari decat mine. Vezi criminalul Ponta ucigas al
tanarului procuror Panait.

Robert Horvath said...

CLAUDIU LUCACI TRIMIS ACASA INAINTE DE A VENI
DE CATRE CINEASTUL ROBERT HORVATH !

Pare o licienta jurnalistica sau dadaista. Dar este aproape de adevar.
Chiar teatrul absurdului creiat de Eugen Ionescu este depasit in caracter
si substanta. Un guvern dadaist de sorginte securista numeste la 24
de ore de la un scandal fara precedent un nou consul.


Deschideti
https://vimeo.com/68411388
Filmul se cheama In Gura Lupilor. Iar lupul cel mai rau poarta numele
Robert .

Betivul si curvarul
Claudiu Lucaci ofiter acoperit ,dar descoperit de mine, ia locul unei japite
analfabete , ciorditor de Constanta si prieten cu un alt marinar fara scoala.
Si acum se rostogoleste absurdul mioritic combinat cu serviciile romanesti
incompetente dar fudule.

Cititi cu nesat
Cuplul Claudiu Lucaci & Viviana Anghel , flegmele lui Ponta pe obrazul romanilor din America
http://mariusmina.blogspot.com/2013/07/cuplul-claudiu-lucaci-viviana-anghel.html
El este numit dar nu-si preia postul..... de frica mea.
Deci incompatibilul sta pe doua posturi in acelasi timp.
Sta cu o buca de cur ca sef de stiri la Bucuresti si cu alta buca de cur ca consul general la New York
Desi iubeste sa stea in centrul lumii New York el realizeaza ca tenura sa va fi
extrem de scurta. Cea mai scurta din istoria diplomatiei.
Studioul meu de film este la cateva minute de cladirea de 16 sau 26 de etaje a securitatii romane si a unor diplomati veniti la cumparaturi.
Deci intrat in colimatorul meu.
Indrasnesc sa plagiez cateva randuri ale reputatului jurnalist romano american Marius Mina
Dupa ce a mai urinat  odata cu jet pe romanii din America, trimitand-o , in ciuda protestelor si in bataie de joc , pe  lautareasa Ionela Pordan sa candideze  pentru diaspora in colegiul Nord American,
 Ponta si  trupa de  impostori  de la Palatul Victoria  ne propune  o noua linie diplomatica. Viviana Anghel a obtinut cadou, , fara concurs doar cu ceva relatii la SIE a prins o functie de consilier diplomatic la Consulatul General al Romaniei din New York , unde il va insoti pe Casanova de la TVR. Daca presiunile au fost atat de puternice, ma gandesc ca Viviana ar putea fi piesa de baza , Lucaci doar insotitorul de drept cu functia acoperita
Amanunte pe blogul maestrului Mina
http://mariusmina.blogspot.com/2013/06/servieta-diplomat-te-face-tehnocra-t.html

Nu ma intereseaza ca este betiv curvar . Si eu sufar de asemenea obiceiuri rusinoase. Ci faptul ca este un diplomat securan.
In concluzie va rog sa rememorati titlul.
Nu conteaza ca nu intelegeti nimic din articolul meu . Si eu sunt in aceiasi situatie.
Robert Horvath Deva
Cineast New York
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
PS Indrasnec sa multumesc ziaristului Marius Mina pentru participare ,desi nu i-am cerut acordul. Sunt plagiatori mai mari decat mine. Vezi criminalul Ponta ucigas al
tanarului procuror Panait.

Robert Horvath said...

Stimate domn Marius Mina
Va propun un proiect indraznet un proiect rezonabil.
DECLARAM NEW YORK-UL UN ORAS LIBER DE COMUNISM SI SECURISM !
CE NU A REUSIT TIMISOARA.....
Incepem cu Cladiu Lucaci.
Poate cu talentul dumneavoastra de jurnalist puneti pe piciore un manifest incendiar,
El va fi contrasemnat de cei care doresc o schimbare.
Poate este sansa diasporei americane sa scoata tara din rahat, sau macar sa dea un exemplu demn de urmat !

Robert Horvath said...

TORTIONARI SI OAMENI DE BINE ……

SECURISTI BUNI, SECURISTI RAI !

Nu vreau sa scuz si nici sa acuz. Experienta mea este unica an acest subiect.
Am cumoscut securitatea mai bine decat altii in situatii cu totul dramatice. Am fost pe drept, acuzat de spionaj agravant si o actiune indreptata impotriva lui Ceausescu personal. Cu alte cuvinte viata mea timp de doi ani de ancheta, a
atarnat realmente de un fir de par. Imediat dupa absolvirea facultatii am fost trimes sa fac un film despre nepotul de 8 ani ai dictatorului, un “vestit calusar”. Intamplarea sau destinul a facut ca sa vina in Scornicesti chiar sotii Ceausescu insotiti de cativa tovarasi. In sat era o nunta. Dupa ce a facut cadou un porc nuntasilor si batut o hora, seful statului sa asezat la o masa inbelsugata cu un grup de tovarasi. Dupa ce sa cherchelit a inceput sa vorbeasa vrute …si nevrute. Atmosfera era destinsa si seful mi-a spus ” poti sa filmazi ce vrei pentru ca oricum se taie la protocol “. La un moment dat am auzit ca se vorbeste de o bomba atomica ( romaneasca ). Fara sa gandesc ,instantaneu am apasat pe butonul aparatului de filmat. Aceste cateva minute mi-au schimbat viata pentru todeauna, iar dupa cum am aflat mai tarziu, viata multor altora. Scurtand relatarea, materialul a ajuns dupa cateva luni ( co- productie de film ) in mana serviciului francez. In Septembrie 1977 pe ziua de 13 la ora 13 a inceput perchezitia care a durat exact 13 ore. La un moment dat un tanar ofiter de securitate a fost trimis in debaraua din pivnita, unde ascunsesem copia filmului cu pricina. Dupa cateva minute acesta mi sa adresat extrem de politicos ” Domnule Horvath dupa plecarea noastra arunca la gunoi acesta caseta de film “. Am crezut ca este o provocare ca sa fiu prins asupra faptului. Dar nu a fost asa, acest tanar si-a pus viata in joc ca sa o salveze pe a mea! Comentariul meu poate sa se termine aici.
In 1977 securitatea era deja rupta in doua. O parte a ei vroia sa ma trimita rapid in fata plutonului de executie iar alta vroia sa ma” schimbe” mai ales ca numele meu aparea pe o lista speciala a presedintelui amarican Carter.
Se pare ca optiunea a doua a invins. Inainte de a incheia cu adevarat ,voi face o observatie care ai va face nervosi pe multi si chiar aduce noi dusmani. In comunism ( cu exceptiile de rigoare ) crema societatii si toate valorile faceau parte din securitate sau colaborau cu ea. Numai acceptand acest adevar, destul de greu de rostit de altii ,poate incepe o discutie sincera despre rolul securitatii in societatea romaneasca Cu toate ca consider securitatea ca o organizatie criminala , cred ca este mai imortant ce ai facut in securitate, decat daca ai facut parte din ea.
Cu alte cuvinte au fost SECURISTI BUNI SI SECURISTI RAI .

Robert Horvath said...

Postat pe blogul romanesc
EU POT SCHIMBA LUCRURILE.
UN EXEMPLU
LA 24 DE ORE DE LA FILMARILE MELE
IN GURA LUPILOR (In The Mouth of Wolves)
https://vimeo.com/68411388
CONSULUL PARJOL A FOST SCHIMBAT SI NUMIT UN
ALT AGENT ACOPERIT CLAUDIU LUCACI SEF STIRI
LA ROMANIA TV.
Au trecut vreo doua luni si nu se prezinta la post.

deschideti pentru amanunte extraordinarul blog MARIUS MINA BLOG.
New York

DECE ? de frica .

Robert Horvath said...

AGENTUL TORTIONARILOR @ LUPUS PRINTRE NOI !
CINEASTUL ROBERT HORVATH CERE O ANCHETA OFICIALA
PROPAGANDA NAZISTA SI COMUNISTA ESTE PEDEPSITA DE LEGE !
LEGEA 107\2006 INTERZICE PROPAGANDA NAZISTA SI COMINIST TOTALITARA!
http://www.plano10.com/
Pe blogul Lupus s-a creiat un cuibusor de sprijin al totionarilor securitatii.
In Holocaustul din Romania au fost ucisi 500.000 de oameni nevinovati
si alte 2 milioane au umplut puscariile si lagarele de munca comuniste.
Iata ce spune acest monstru ,acest lup cu fata de om.
Lupus : "Vișinescu, dacă își angajează un avocat bun, om se face cîți bani face....... .Pentru că autoritățile statului nu-i asigură protecție în fața intruziunii brutale a ziariștilor în viața sa privată, parafrazînd creștinismul prin cîntarea " cu torționari pre torționari călcînd", omul ar putea cere azil politic în oricare țară din lume."
Iata ce spune acest criminal al vorbei in continuare
" Comuniștii i din România au inventat, în anii 50, un regim punitiv exemplar pentru fostele organe de represiune burgheze, pedepse care au mulțumit ura clasei muncitoare;
comisarii de poliție și siguranță națională precum și ofiterii Armatei Regale au fost trimiți în CM (Colonii de Muncă) fără să fie judecați sau condamnați. După 5 ani de izolare au fost eliberați și trimiși să muncească spre reeducare în colectivele muncitorești din fabricile și uzinele patriei socialiste."
Al asigur pe acest neom ca chiaburii care au umplut puscariile cu miile nu au facut parte din aparatul de represiune burghezo mosieresc si nici unchiul meu
din Deva scos in cosciug metalic din ancheta securitatii...sa nu se vada urmele torturii.
In incheiere a-mi acord dreptul moral sa-l scuip intre ochi pe acest nemernnic si
sa-l blestem pe el si pe toti ai lui !

Robert Horvath Deva
Cineast

Robert Horvath said...

ERATA
AVETI TIMP PANA LA 20 AUGUST

Robert Horvath said...

PARANOIA FOLOSESTE DOAR POLITICIENILOR. ROMANII SI MAGHIARII TREBUIE
SI POT SA TRAIASCA IMPREUNA.
UDMR ESTE O AGENTIE DE SECURISTI UNGURI CARE JOACA PENTRU RUSIA.
AUTONOMIA ESTE O CACIALMA CA SA ATATE SPIRITELE.
TRANSILVANIA PRIN POZITIA GEOGRAFICA POATE SA FIE MOTORUL DESVOLTARII
ROMANIEI SAU LOCUL UNUI RAZBOI CIVIL.
CITITI CU ATENTIE SI CONSIDERATIE.

Robert Horvath said...

SENZATIONAL !
ZIARISTUL ROBERT HORVATH DEVA AL DENUNTA PE VLADIMIR
TISMANEANU LA SERVICIUL DE EMIGRATIE SI CERE DEPORTAREA
ACESTUIA DIN SUA !


AGENTUL ROSU VLADIMIR TISMANEANU A INTRAT IN USA CU UN PASAPORT SI UN NUME FALS !


Presedintele Romaniei Traian Basescu.
Excelenta
Trimit atentiei dumneavoastra un memoriu cu o importanta deosebita. El relefeaza pentru prima data fatul ca Vladimir Tismaneanu a fost trimis in Statele Unite ca agent al securitatii romane. Surse absolut sigure documenteaza faptul ca infiltrarea
sa produs sub un nume fals cu un pasaport fals . In consecinta va adresez rugamintea de a deschide de urgenta o ancheta la nivel prezidential. Mentionez ca in calitate de cetatean american am cerut o ancheta organizatilor de investigatie si de emigratie a SUA. O copie a acesteui document a fost trimisa Ambasadei SUA de la Bucuresti.
Va rog a confirma primirea memoriul si numarul de inregistrare.
Robert Horvath Deva
cineast USA
DESCHIDETI: http://devanewyork.blogspot.com/

DESCONSPIRAREA AGENTULUI VLADIMIR TISMANEANU
Actiunea de infiltrare a Europei Libere cunoscuta sub numele de cod Cain a fost o
actiune bilaterala a securitatii romane ( Unitatea 0617 din Directia 2 DDS spionaj ) -Brigazile Rosii Intenationale format din fosti luptatori ai razboiului civil din Spania ( controlat de NKVD ) - Partidul Comunist Spaniol. Cordonarea sa facut zilnic prin mesajele codificate al postului de radio Pirinei in limba spaniola.cu sediul la Bucuresti. Documente despre aceasta actiune pot fi gasite in arhivele sectiei internationale a PCR.
In Septembrie 1981 Gizela Vass sefa sectiei deschide un pasaport cu o viza turistica unica pe numele Vladimir Tismaneanu cu dreptul de a vizita toate tarile din vestul Europei. Ajuns cu mama sa in Franta vorbeste la Europa Libera impotriva dictatorului Ceausescu si a familiei sale. In curand actiunea de infiltrare intra pe linia moarta. Cererea sa de azil politic in Franta este respinsa ca si cea de intrare in SUA . Intrand in filajul serviciului francez si a celui american agentul Volodea se ascunde sau calatoreste vestul european cu un pasaport fals, timp de 4 ani de zile. ( Ceausescu avea la dispozitie cinci sute de paşapoarte în alb, originale, obţinute de comuniştii lui care lucrau în poliţia spaniolă.).
Dupa patru ani situatia devenise disperata. Nu se putea intoarce in Romania, avea interdictia de a sta in Franta....etc. Cazul este transferat serviciului cubanez. Conform documentelor, Tismaneanu a sosit in SUA, prin Philadelphia, la 1 octombrie 1985, dupa ce i s-a refuzat a viza de intrare in SUA. Brigazile Rosii Internationale l-au ajutat sa plece in Venezuela si abia in 1985 serviciile roman si sovietic si-au realizat scopul. Sa organizat o casatorie ..... cu o cetateanca romana americana de care a divortat curand. --PENTRU A SE iINFILTRA IN SUA AGENTULUI VOLODYA I SA CREIAT O NOUA BIOGRAFIEi ,UN NUME NOU SI UN NOU PASAPORT !
PASAPORTUL DE INTRARE IN USA POARTA NUMELE VLADIMIR TISMANETKY SI ESTE DIFERIT DE CEL PE NUMELE VLADIMIR TISMANEANU, CU CARE A PLECAT DIN ROMANIA. AM LUAT CUNOSTINTA DE ACEST LUCRU FIIND PRIETEN CU FOSTA SOTIE A LUI VOLODEA, PE NUME TAMARA TISMANESKY CU CARE AM FOST CHIAR VECINI CU MAI MULTI ANI IN URMA. DOAMNA TISMANETKY ESTE UN TALENTAT ARTIST CARE PREDA ILUSTRATIA DE MODA LA UNIVERSITATE, (FIT NEW YORK.) DANSA A PRECIZAT CA A PRELUAT ACEST NUME PRIN CASATORIE. Orice comentariu in plus este de prisos, agentul Volodya fiind desconspirat.
Robert Horvath DEVA Cineast USA
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/