La 27 octombrie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului dadea castig de cauza libertatii de experimare in raport cu institutiile UE
Presa pare sa fie considerata tabara adversa nu numai in cazul clasei politice autohtone, ci si la nivelul comunitar in care Romania si-a facut intrarea la 1 ianuarie 2007. "Cazul Tillack" este insa un model pentru modul in care societatea civila, justitia, dar si organismele profesionale ale jurnalistilor au stiut sa reactioneze si sa transforme ceea ce institutiile europene doreau sa descrie a fi doar un scandal sordid, intr-o adevarata batalie pentru libertatea presei. Publicam acest material in scopul de informare, dar si ca avanpremiera pentru ceea ce stim ca va urma, adica un scandal de mari proportii in institutiile europene.
Pe 27 februarie 2002, agentia de presa belgiana BELGA, bazandu-se pe informatiile primite de la revista germana STERN, face o prima referire la un document intern cu circulatie restransa produs de OLAF. Era vorba despre o analiza facuta de OLAF asupra unui raport scris de Paul Van Buitenen, pe vremea aceea functionar al Comisiei Europene, in care denunta o serie de iregularitati financiare de maxima gravitate. La o zi dupa aceasta, revista germana publica un articol in care prezinta acuzatiile formulate in raportul Van Buitenen si face referiri la fel de precise la sugestiile continute in documentul OLAF. Incepe un scandal de proportii, reluat in diferite publicatii europene si producand reactii dure la nivelul Comisiei Europene si Parlamentului European.
Comisia Prodi cere un raport complet, textul fiind transmis la OLAF pe 31 august 2001 pentru a se incepe investigatia. Unitatea de magistrati din OLAF se reuneste pentru a analiza Raportul Van Buitenen si face o proiectie a strategiei de investigatie pe care o rezuma intr-un document strict confidential. Atat Raportul Van Buitenen cat si documentul OLAF in care se descria punct cu punct strategia viitoarei investigatii, ambele documente cu caracter strict confidential, "scapa" cumva inspre exterior si ajung la ziaristul german Hans-Martin Tillack care lucreaza pentru STERN.
Plangere la avocatul poporului
Pe 26 martie, Diemut Theato, la acea vreme presedinta Comitetului pentru control bugetar din Parlamentul European (organismul care supervizeaza activitatile OLAF) afirma cu indignare ca "nu este acceptabil ca presa sa aiba acces la un raport confidential OLAF asupra ultimelor afirmatii ale lui Van Buitenen si noi nu".
OLAF publica un comunicat de presa anuntand ca a deschis o ancheta interna privind o scurgere de informatii pe tema documentului intern al OLAF si asupra posibilitatii, afirmandu-se ca "nu este exclus ca in schimbul acestor documente sa se fi facut plati in bani catre cineva din OLAF (sau poate din alta institutie europeana)".
Jurnalistul de la STERN se simte direct vizat de acuzatii dat fiind ca, atat el cat si redactia sa, continua sa fie solidari in afirmatia ca au fost primii care au detinut informatiile si, in consecinta, acuzatiile din comunicatul de presa al OLAF, aduc atingere calitatii sale profesionale. Ca atare, se plange Ombudsmanului european Nikiforos Diamandouros care, la data de 18 iunie 2003, emite o Recomandare in care se spune, intr-adevar, publicarea unor asemenea acuzatii inainte de incheierea anchetei reprezinta o greseala "care ar trebui imediat reparata prin retragerea acuzatiilor de mituire". OLAF se explica, iar Ombudsmanul, la cererea Parlamentului European, redacteaza un raport special asupra cazului in care considera corecta actiunea OLAF de a declansa o ancheta interna, dar acuza institutia europeana de a fi facut "declaratii incorecte si care in mod deliberat puteau sa dea o alta imagine decat cea reala".
Precedent istoric
Pe 12 februarie 2004, OLAF decide sa transmita toate informatiile pe care le detine politiilor nationale din Belgia si Germania. Procurorul general din Bruxelles considera ca sunt suficiente elemente pentru a justifica declansarea unei proceduri penale si supune dosarul unui judecator de instructie. La randul sau, procurorul din Hamburg declanseaza o investigatie. Pe 19 martie 2004, are loc o descindere a politiei belgiene in biroul si casa jurnalistului Hans-Martin Tillack, confiscandu-se 166 de relevee bancare si notitie, doua cutii cu dosare, doua computere, patru telefoane mobile si un dulap metalic. Jurnalistul este retinut timp de 10 ore de politia belgiana pentru a i se lua declaratii.
Tillack se adreseaza Curtii Europene de Justitie de prima instanta si cere masuri imediate interimare impotriva Comisiei Europene si OLAF. La data de 15 octombrie 2004, Presedintele Curtii Europene de prima instanta refuza masura solicitata de ziarist. La 1 decembrie, Curtea de Casatie belgiana respinge si ea al treilea apel facut de ziarist impotriva descinderii facute la domiciliul si biroul sau. La 1 februarie 2005, Curtea de Apel din Hamburg refuza cererea ziaristului de a se interzice audierea lui Gross, chemat sa repete marturia pe care o facuse anterior in fata OLAF. Pe 4 octombrie 2006, Curtea Europeana de prima instanta respinge plangerea lui Tillack impotriva OLAF si a Comisiei Europene. Totul pare inchis pana cand, pe 27 octombrie 2007, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg judeca plangerea pe care Tillack o face impotriva Belgiei si stabileste ca autoritatile belgiene au incalcat art.10 din Conventia Europeana a Drepurilor Omului. Decizia este istorica si constituie un precedent juridic care poate fi evocat ca atare de toti jurnalistii europeni.
Ancheta OLAF, relansata
Din sursele noastre am aflat ca a fost numit un nou director al unitatii de anchete care se ocupa si de dimensiunea interna a institutiilor europene, un francez care ar fi declarat ca prioritatea sa este de a lamuri ce s-a petrecut cu adevarat.
Bresa informationala produsa de prezentarea documentelor confidentiale in cazul Tillack a fost evocata drept viciu relevant de procedura de catre acuzatii din dosarul EUROSTAT care asteapta acum pronuntarea apelului inaintat la Curtea Europeana de Justitie. Iar acum, dupa decizia CEDO, situatia este si mai complicata pentru ca, practic, atat OLAF cat si Comisia Europeana spun nu numai ca nu au dorit sa afle ce era in documentele confiscate, ci si ca responsabilitatea anchetei apartine exclusiv Politiei belgiene. Ancheta interna a OLAF nu a ajuns nici pana acum sa stabileasca identitatea sursei care a permis scurgerea de informatii.
Oricum, decizia CEDO in cazul Tillack este un castig in masura in care precizeaza un standard juridic extrem de clar la nivelul UE si obliga acum OLAF sa reia un dosar care fusese inchis prea repede si discret, in defavoarea jurnalistului.
Bani in schimbul documentelor OLAF
LA 22 martie 2002, Nick Ilett, directorul directiei "Intelligence" din OLAF mentioneaza intr-o nota cu caracter EU RESTRICTED si adresata Directorului General al OLAF ca a obtinut de la o sursa fiabila informatia ca Tillack a platit 8000 (nu se stie daca euro sau marci) cuiva de la OLAF pentru documente privind cazul Van Buitenen (sursa fiabila fiind identificata ca Joachim Gross). Aceasta informatie este confirmata, spune Ilett, de Biroul de Securitate al CE. Gross este invitat la o doua audiere, ocazie cu care repeta declaratiile initiale, precizand insa si numele fostului sau coleg de la STERN: Wilfired Krause, membru al comitetului de conducere al redactiei. Acesta neaga ca a avut o conversatie cu Gross.
Extrase din Nota OLAF catre procurorul federal Daniel Bernard din Belgia (document nr 04196) avand ca obiect "Informatii asupra unor fapte susceptibile de urmarire penala - suspiciune de violarea secretului profesional si coruptie activa si pasiva) - semnat de Alberto Perduca, pe atunci Director al directiei anchete din OLAF (acum seful misiunii UE pe justitie din Kosovo).
Foarte important de mentionat, scrisoarea contine un paragraf care deschide calea oricarei interpretari posibile: "in cazul in care doriti sa auditionati persoane din Institutiile europene sau sa faceti perchezitii, va fi necesar, dupa caz, sa solicitati ridicarea obligatiei de sezerva sau/si a imunatatii de jurisdictie si/sau a inviolabilitatii localurilor si arhivei. Am mandatat pe Peter Baader, Anton Penneman si Mario Picarella pentru a-i aduce orice complement de informatie de care e nevoie".
Vineri 22 martie 2002, Nick Ilett, directorul directiei "Intelligence" din OLAF mentioneaza intr-o nota cu caracter EU RESTRICTED si adresata Directorului General al OLAF ca a obtinut de la o sursa fiabila informatia ca Tillack a platit 8000 € cuiva de la OLAF pentru un anumit numar de documente privind cazul Van Buitenen (sursa fiabila fiind identificata in persoana lui Joachim Gross*). Aceasta informatie este confirmata, spune Ilett, de catre cineva din cadrul Biroului de Securitate al Comisiei Europene.
Iata declaratia lui Gross:
"...am fost contactat de catre un fost coleg de la STERN.Era cu doua sau trei zile inainte de convorbirea pe care am avut-o cu Alessandro Butticé pe 22 martie 2002.Am spus ca dl.Tillack, care publica in mod frecvent scandaluri in ce priveste Comisia Europeana, era foarte bine informat. Colegul meu mi-a replicat si ca Tillack plateste foarte bine. Din propria mea experienta de jurnalist, stiu ca se pot plati si informatori. in aceste cazuri, de cele mai multe ori, cererea este adresata redactorului-sef, fara a se face public numele informatorului. Daca redactia este interesata de informatie, se face un varasamant in lichid in favoarea jurnalistului. Acesta nu trebuie sa dovedeasca faptul ca a platit informatorul. Un asemenea procedeau s-ar fi aplicat in cazul lui Tillack, inaintea conversatiei noastre telefonice. Din discutia la telefon, nu a fost clar cand anume s-a facut plata catre dl. Tillack. Jurnalistul cu care am vorbit era doar convins de faptul ca Tillack avea informatori atat la OLAF cat si la Comisia Europeana. Din informatiile pe care mi le-a dat colegul meu, datele aveau legatura cu Comisia si, probabil, cu OLAF. S-a platit suma de 8000, nu stiu daca era vorba despre DM sau Euro.."
Gross este invitat de OLAF la o doua audiere, ocazie cu care repeta declaratiile initiale, precizand insa si numele fostului sau coleg de la STERN: Wilfired Krause, membru al comitetului de conducere al redactiei. Acesta neaga faptul ca a avut o conversatie cu Gross care insa ramane la declaratia sa, nedorind sa ofere nici un fel de amanunt suplimentar.
*Joachim Gross a lucrat ca free-lance pentru Stern intre 1981-1985 si ca redactor (opt sau noua luni) in 1989. De la 1 martie 2002, este numit purtator de cuvand al Comisarului Michaele Schreyer, responsabila pe probleme de buget. Paraseste Comsia Europeana in 2003 pentru un post la ARD in Koln.
Cuvantul CEDO
"Presa joaca un rol esential intr-o societate democratica, iar protectia surselor jurnalistilor este o conditie de baza a libertatii presei", se arata in decizia CEDO din de 27 noiembrie 2007, instanta apreciind ca "investigatiile (Politiei belgiene, n.n.) reprezinta o ingerinta in drepturile reclamantului (Hans Martin Tillack, n.n.) la libertatea exprimarii". Curtea mai noteaza ca era evident ca, la momentul descinderii, scopul era de a se identifica sursa informatiilor care au stat la baza articolelor scrise de reclamant, subliniind dreptul jurnalistului de a nu-si divulga sursele, ca parte integranta a dreptului la informare, ce trebuie tratata cu maxima atentie, si constatand o violare a articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cu privire la libertatea de exprimare.
Decizia Curtii Europeane a Drepturilor Omului 27.11. 2007 (extrase)
Curtea reafirma faptul ca presa joaca un rol esential intr-o societate democratica si ca protectia surselor jurnalistilor este o conditie de baza a libertatii presei.
in cazul prezentat de reclamant, Curtea considera ca investigatiile (politiei belgiene, n.n.) reprezinta o interferenta in drepturile reclamantului la libertatea exprimarii. Chiar daca interferenta respectiva a fost "necesara intr-o societate democratica", Curtea noteaza, printre altele, ca era evident ca, in momentul cand a avut loc descinderea, scopul era de a se identifica sursa informatiilor care au stat la baza articolelor scrise de reclamant. in consecinta, masurile au privit protectia surselor jurnalistului.
Asa stand lucrurile, Curtea subliniaza ca dreptul jurnalistului de a nu-si divulga sursele nu poate fi considerat un privilegiu care sa poata fi acordat sau retras in functie de caracterul legal sau nu al surselor, ci constituie parte integranta a dreptului la informare si care trebuie tratat cu maxima atentie, cu atat mai mult in cazul reclamantului care era banuit din cauza unor zvonuri vagi, necoroborate, lucru devenit si mai evident prin faptul ca el insusi nu a fost niciodata acuzat...in fine, Curtea a considerat ca, cu toate ca motivele invocate de curtile belgiene erau "relevante", nu pot fi considerate si drept "suficiente" pentru a justificare efectuarea descinderii. In acest sens, considera ca a fost vorba despre o violare a Art.10 .
FIJ denunta politizarea cazului
Aidan White, secretarul general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor, si-a exprimat ingrijorarea in privinta modului in care CE si OLAF au decis inceperea investigatiilor asupra unui jurnalist, care iritase Comisia si OLAF pentru ca avusese acces la o serie de documente interne privind ancheta asupra cazului EUROSTAT, documente care aruncau o lumina negativa asupra modului in care se derula ancheta.
Aidan White, Secretar General al Federatiei Internationale a Jurnalistilor: Acuzam politizarea cazului!
Am fost extrem de ingrijorati in privinta modului in care Comisia Europeana si OLAF au decis inceperea investigatiilor asupra unui jurnalist. Prin natura muncii sale, el iritase Comisia si OLAF. ii pusese intr-o pozitie foarte delicata, deoarece avusese acces la o serie de documente interne privind ancheta asupra cazului EUROSTAT, documente care aruncau o lumina negativa asupra modului in care se derula ancheta. Ziaristul a inceput sa scrie materiale pe baza acestor documente. A produs atat de multa furie in interiorul Comisiei Europene incat au decis sa afle cine era sursa informatiilor din interiorul institutiilor europene, fie ca era vorba despre OLAF sau despre Comisie. Au lansat o ancheta interna, lucru normal si de inteles, pentru a vedea cine vorbise cu jurnalistul respectiv. Dar, brusc, in timp ce ancheta interna era in curs de desfasurare, un oficial european, un purtator de cuvant, face o afirmatie publica si aduce o acuzatie impotriva jurnalistului care folosise informatiile despre EUROSTAT. Acuzatie extrem de grava: mituirea sistematica a unor oficiali europeni in scopul obtinerii de informatii. Asta a schimbat natura anchetei interne deoarece, pana atunci, privea doar identificarea unui functionar care incalcase reglementarile interne si vorbise cu un jurnalist. De acum inainte, aveam o noua acuzatie: jurnalistul insusi era un personaj corupt si care, mai departe, incuraja un proces de coruptie. Se decide analizarea acuzatiei formulate de oficialul european si incepe o ancheta care dureaza aproape doi ani. Dupa ce s-a incheiat, ceea ce aflam nu este ca s-au descoperit mai multe dovezi sa argumenteze acuzatia initiala ci, in mod extraordinar, ca exista mai putine informatii despre caz...Dar, chiar daca intreg cazul pare mai putin documentat ca oricand, in 2004 se ia decizia ca ancheta sa fie predata politiei belgiene si celei germane. intrebare: de ce s-a luat aceasta decizie?Pe baza a ceea ce apare a fi o informatie din ce in ce mai putin fiabila impotriva jurnalistului? Singurul motiv la care ne putem gandi ca, la nivelul Comisiei Europene si al OLAF, se putea folosi nivelul destul de slab de protectie al jurnalistilor si surselor lor de informatii care exista in Belgia pentru ca, anchetand pe acuzatia de mita, sa se poata in fine ajunge la informatia care-i interesa cu adevarat, adica identitatea sursei....
Dar sa vorbim despre Comisia Europeana, caci aceasta este autoritatea legala care reprezinta OLAF. Iar cazul a fost adus in fata Curtii Europene de justitie de prima instanta, caci jurnalistul respectiv, Hans-Martin Tillack, a cerut acordarea de daune morale si materiale. Curtea a relevat faptul ca, in termenii de atunci ai legislatiei belgiene - si este important de subliniat cam lucrurile s-au modificat de atunci in sens pozitiv - informatiile care au fost confiscate din biroul si locuinta jurnalistului sunt de natura privata si sunt proprietatea persoanei respective si, daca OLAF sau Comisia Europeana doresc sa aiba acces la ele trebuie sa faca o cerere in acest sens. Mai mult, CEDO a stabilit ca descinderea politiei belgiene a constituit o violare a drepturilor personale ale jurnalistului respectiv. in acest moment, ne punem intrebarea: OLAF sau Comisia Europeana au cerut si au avut acces la materialul confiscat de politie? Vrem sa stim cand a fost depusa aceasta cerere, cand si de cine a fost aprobata si ce au facut cu informatia respectiva. Daca au avut acces la informatia respectiva, atunci, conform deciziei CEDOi, stim ca au accesat o informatie privata a jurnalistului in conditiile in care fusese obtinuta in mod ilegal. Acum dorim ca toate informatiile si documentele confiscate sa fie returnate imediat jurnalistului. Dar, daca cumva nu au fost informatiile nu au fost accesate, asta ridica o alta intrebare deoarece scopul trimiterii anchetei la politie si al organizarii descinderii era tocmai sa se gaseasca informatii si sa poata fi examinate. Daca cumva Comisia Europeana si OLAF nu au solicitat accesul la informatii, atunci asta demonstreaza ca nu sunt seriosi in a mearge mai departe pe singura actiune care-i interesa, adica sa gaseasca sursa de informatii a jurnalistului. Sigur, era in interesul public sa se afle despre cine era vorba si, aparent, cele doua institutii n-au vrut sa afle adevarul....in acest caz, as vrea sa stiu cine a luat decizia sa nu se acceseze documentele si informatiile confiscate de la Hans-Martin Tillack si, mai ales, din ce cauza s-a luat aceasta decizie. in mod clar, e vorba despre un element de politizare a cazului. Iata deci suita de intrebari logice: 1. De ce a fost initiat acest caz? 2. Cooperarea intre Comisia Europeana, OLAF si politia belgiana a dus in vreun moment la analiza informatiilor obtinute? 3. S-a solicitat oficial accesul la informatii si, daca da, ce informatie s-a primit, cine a avut acces la ea si unde se afla ea acum? 4.Daca nu s-a cerut oficial accesul la informatii, de ce? Cine a luat aceasta decizie? 5. De ce cele doua institutii au spus ca fac o actiune legala asupra careia, de fapt, nu aveau nici un fel de control, daca, in final, a existat doar o decizie politica, adica cea de a nu accesa documentele confiscate? Totul sugereaza ca a fost o miscare decisa la nivel politic si ca, la un moment dat, au vazut ca era vorba despre un cartof mult prea fierbinte pentru ca ancheta sa fie dusa mai departe. Acesta este momentul in care, dupa parerea mea, acuzatia initiala ar trebui retrasa, sa se spuna ca a fost vorba despre o eroare, ca nu aveau nevoie sa aiba acces la informatii si ca-i cer scuze jurnalistului pentru modul in care s-au comportat si pentru descinderea si confiscarea ilegala de materiale.
Ambiguitatea OLAF
Desi initial directorul general al OLAF, Franz-Hermann Bruener, ii raspundea, in decembrie 2007, secretarului general al FIJ, Aidan White, ca "niciodata Comisia Europeana sau OLAF nu au solicitat accesul la documentele sau celelalte tipuri de materiale confiscate de polita belgiana", respectiv ca cele doua institutii "nu detin sau au detinut vreodata acest material", oficialul european revenea, pe 18 martie, asupra acestei pozitii, cu precizarea ca "OLAF a cerut oficial sa aiba acces la dosar la data de 6 mai 2004", respectiv ca "anchetatorii OLAF au fost solicitati de mai multe ori de catre anchetatorii belgieni pentru analiza anumitor elemente".
Au avut acces cei de la OLAF (implicit Comisia Europeana) la documentele confiscate? Doua declaratii contradictorii. Intrebare la care raspunde Franz-Hermann Bruener, directorul general al OLAF, intr-o scrisoare catre Aidan White (12 decembrie 2007) "Niciodata Comisia Europeana sau OLAF nu au solicitat accesul la documentele sau celelalte tipuri de materiale confiscate de polita belgiana...Nici Comisia Europeana si nici OLAF nu detin sau au detinut vreodata acest material..Autoritatile belgiene au solicitat si au obtinut asistenta unui numar de cativa functionari de la OLAF in contextul procedurilor judiciare belgiene. Aceasta asistenta privea problema de a sti daca s-au produs acte de coruptie. Membrii OLAF care au asistat autoritatile belgiene au datoria de a nu exploata informatia primita in acest context intr-un alt scop decat de a ajuta autoritatile belgiene de a determina daca a fost sau nu platita mita."
DAR...pe 18 martie, ca raspuns unei cereri directe de informatiii adresate de ziarul nostru catre directorul general al OLAF, acesta ne raspunde ca:
"la acest moment, justitia belgiana nu a inchis dosarul si, in consecinta, este imposibil ca OLAF sa confirme sau sa infirme definitiv suspiciunile initiale de coruptie. Fiind vorba despre accesul la dosar, trebuie sa distingem intre doua situatii diferite, accesul cerut de OLAF autoritatilor belgiene la dosar si cerecrile facute catre OLAF de autoritatile belgiene in scopul obtinerii de lamuriri si continuarii anchetei.
1.Accesul la dosar: OLAF a cerut oficial sa aiba acces la dosar la data de 6 mai 2004.
2.Anchetatorii OLAF au fost solicitati de mai multe ori de catre anchetatorii belgieni pentru analiza anumitor elemente."
Legislativul comunitar, chemat la raport
Parlamentarilor europeni li s-a cerut, recent, sa ofere explicatii cu privire la modul in care cheltuiesc anual suma de 235 de milioane de euro, dupa ce un jurnalist a decis sa conteste decizia de secretizare a modului in care sunt cheltuiti acesti bani. Cotidianul britanic Telegraph a obtinut o scrisoare redactata de un "birou" al legiutorilor comunitari, prin care acestia se adreseaza avocatului european al poporului, Nikoforos Diamandouros, refuzand sa publice detaliile modului in care au beneficiat de alocatii acordate din fonduri publice. Ziaristul care a formulat petitia initiala adresata ombudsmanului comunitar a promis ca va contesta raspunsul Parlamentului European in justitie. Matthew Vella, jurnalist la cotidianul Malta Today, a generat aceasta dezbatere, dupa ce a formulat o cerere, in urma cu doi ani si jumatate, pentru a obtine detalii cu privire la aceste cheltuieli.
Presa pare sa fie considerata tabara adversa nu numai in cazul clasei politice autohtone, ci si la nivelul comunitar in care Romania si-a facut intrarea la 1 ianuarie 2007. "Cazul Tillack" este insa un model pentru modul in care societatea civila, justitia, dar si organismele profesionale ale jurnalistilor au stiut sa reactioneze si sa transforme ceea ce institutiile europene doreau sa descrie a fi doar un scandal sordid, intr-o adevarata batalie pentru libertatea presei. Publicam acest material in scopul de informare, dar si ca avanpremiera pentru ceea ce stim ca va urma, adica un scandal de mari proportii in institutiile europene.
Pe 27 februarie 2002, agentia de presa belgiana BELGA, bazandu-se pe informatiile primite de la revista germana STERN, face o prima referire la un document intern cu circulatie restransa produs de OLAF. Era vorba despre o analiza facuta de OLAF asupra unui raport scris de Paul Van Buitenen, pe vremea aceea functionar al Comisiei Europene, in care denunta o serie de iregularitati financiare de maxima gravitate. La o zi dupa aceasta, revista germana publica un articol in care prezinta acuzatiile formulate in raportul Van Buitenen si face referiri la fel de precise la sugestiile continute in documentul OLAF. Incepe un scandal de proportii, reluat in diferite publicatii europene si producand reactii dure la nivelul Comisiei Europene si Parlamentului European.
Comisia Prodi cere un raport complet, textul fiind transmis la OLAF pe 31 august 2001 pentru a se incepe investigatia. Unitatea de magistrati din OLAF se reuneste pentru a analiza Raportul Van Buitenen si face o proiectie a strategiei de investigatie pe care o rezuma intr-un document strict confidential. Atat Raportul Van Buitenen cat si documentul OLAF in care se descria punct cu punct strategia viitoarei investigatii, ambele documente cu caracter strict confidential, "scapa" cumva inspre exterior si ajung la ziaristul german Hans-Martin Tillack care lucreaza pentru STERN.
Plangere la avocatul poporului
Pe 26 martie, Diemut Theato, la acea vreme presedinta Comitetului pentru control bugetar din Parlamentul European (organismul care supervizeaza activitatile OLAF) afirma cu indignare ca "nu este acceptabil ca presa sa aiba acces la un raport confidential OLAF asupra ultimelor afirmatii ale lui Van Buitenen si noi nu".
OLAF publica un comunicat de presa anuntand ca a deschis o ancheta interna privind o scurgere de informatii pe tema documentului intern al OLAF si asupra posibilitatii, afirmandu-se ca "nu este exclus ca in schimbul acestor documente sa se fi facut plati in bani catre cineva din OLAF (sau poate din alta institutie europeana)".
Jurnalistul de la STERN se simte direct vizat de acuzatii dat fiind ca, atat el cat si redactia sa, continua sa fie solidari in afirmatia ca au fost primii care au detinut informatiile si, in consecinta, acuzatiile din comunicatul de presa al OLAF, aduc atingere calitatii sale profesionale. Ca atare, se plange Ombudsmanului european Nikiforos Diamandouros care, la data de 18 iunie 2003, emite o Recomandare in care se spune, intr-adevar, publicarea unor asemenea acuzatii inainte de incheierea anchetei reprezinta o greseala "care ar trebui imediat reparata prin retragerea acuzatiilor de mituire". OLAF se explica, iar Ombudsmanul, la cererea Parlamentului European, redacteaza un raport special asupra cazului in care considera corecta actiunea OLAF de a declansa o ancheta interna, dar acuza institutia europeana de a fi facut "declaratii incorecte si care in mod deliberat puteau sa dea o alta imagine decat cea reala".
Precedent istoric
Pe 12 februarie 2004, OLAF decide sa transmita toate informatiile pe care le detine politiilor nationale din Belgia si Germania. Procurorul general din Bruxelles considera ca sunt suficiente elemente pentru a justifica declansarea unei proceduri penale si supune dosarul unui judecator de instructie. La randul sau, procurorul din Hamburg declanseaza o investigatie. Pe 19 martie 2004, are loc o descindere a politiei belgiene in biroul si casa jurnalistului Hans-Martin Tillack, confiscandu-se 166 de relevee bancare si notitie, doua cutii cu dosare, doua computere, patru telefoane mobile si un dulap metalic. Jurnalistul este retinut timp de 10 ore de politia belgiana pentru a i se lua declaratii.
Tillack se adreseaza Curtii Europene de Justitie de prima instanta si cere masuri imediate interimare impotriva Comisiei Europene si OLAF. La data de 15 octombrie 2004, Presedintele Curtii Europene de prima instanta refuza masura solicitata de ziarist. La 1 decembrie, Curtea de Casatie belgiana respinge si ea al treilea apel facut de ziarist impotriva descinderii facute la domiciliul si biroul sau. La 1 februarie 2005, Curtea de Apel din Hamburg refuza cererea ziaristului de a se interzice audierea lui Gross, chemat sa repete marturia pe care o facuse anterior in fata OLAF. Pe 4 octombrie 2006, Curtea Europeana de prima instanta respinge plangerea lui Tillack impotriva OLAF si a Comisiei Europene. Totul pare inchis pana cand, pe 27 octombrie 2007, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg judeca plangerea pe care Tillack o face impotriva Belgiei si stabileste ca autoritatile belgiene au incalcat art.10 din Conventia Europeana a Drepurilor Omului. Decizia este istorica si constituie un precedent juridic care poate fi evocat ca atare de toti jurnalistii europeni.
Ancheta OLAF, relansata
Din sursele noastre am aflat ca a fost numit un nou director al unitatii de anchete care se ocupa si de dimensiunea interna a institutiilor europene, un francez care ar fi declarat ca prioritatea sa este de a lamuri ce s-a petrecut cu adevarat.
Bresa informationala produsa de prezentarea documentelor confidentiale in cazul Tillack a fost evocata drept viciu relevant de procedura de catre acuzatii din dosarul EUROSTAT care asteapta acum pronuntarea apelului inaintat la Curtea Europeana de Justitie. Iar acum, dupa decizia CEDO, situatia este si mai complicata pentru ca, practic, atat OLAF cat si Comisia Europeana spun nu numai ca nu au dorit sa afle ce era in documentele confiscate, ci si ca responsabilitatea anchetei apartine exclusiv Politiei belgiene. Ancheta interna a OLAF nu a ajuns nici pana acum sa stabileasca identitatea sursei care a permis scurgerea de informatii.
Oricum, decizia CEDO in cazul Tillack este un castig in masura in care precizeaza un standard juridic extrem de clar la nivelul UE si obliga acum OLAF sa reia un dosar care fusese inchis prea repede si discret, in defavoarea jurnalistului.
Bani in schimbul documentelor OLAF
LA 22 martie 2002, Nick Ilett, directorul directiei "Intelligence" din OLAF mentioneaza intr-o nota cu caracter EU RESTRICTED si adresata Directorului General al OLAF ca a obtinut de la o sursa fiabila informatia ca Tillack a platit 8000 (nu se stie daca euro sau marci) cuiva de la OLAF pentru documente privind cazul Van Buitenen (sursa fiabila fiind identificata ca Joachim Gross). Aceasta informatie este confirmata, spune Ilett, de Biroul de Securitate al CE. Gross este invitat la o doua audiere, ocazie cu care repeta declaratiile initiale, precizand insa si numele fostului sau coleg de la STERN: Wilfired Krause, membru al comitetului de conducere al redactiei. Acesta neaga ca a avut o conversatie cu Gross.
Extrase din Nota OLAF catre procurorul federal Daniel Bernard din Belgia (document nr 04196) avand ca obiect "Informatii asupra unor fapte susceptibile de urmarire penala - suspiciune de violarea secretului profesional si coruptie activa si pasiva) - semnat de Alberto Perduca, pe atunci Director al directiei anchete din OLAF (acum seful misiunii UE pe justitie din Kosovo).
Foarte important de mentionat, scrisoarea contine un paragraf care deschide calea oricarei interpretari posibile: "in cazul in care doriti sa auditionati persoane din Institutiile europene sau sa faceti perchezitii, va fi necesar, dupa caz, sa solicitati ridicarea obligatiei de sezerva sau/si a imunatatii de jurisdictie si/sau a inviolabilitatii localurilor si arhivei. Am mandatat pe Peter Baader, Anton Penneman si Mario Picarella pentru a-i aduce orice complement de informatie de care e nevoie".
Vineri 22 martie 2002, Nick Ilett, directorul directiei "Intelligence" din OLAF mentioneaza intr-o nota cu caracter EU RESTRICTED si adresata Directorului General al OLAF ca a obtinut de la o sursa fiabila informatia ca Tillack a platit 8000 € cuiva de la OLAF pentru un anumit numar de documente privind cazul Van Buitenen (sursa fiabila fiind identificata in persoana lui Joachim Gross*). Aceasta informatie este confirmata, spune Ilett, de catre cineva din cadrul Biroului de Securitate al Comisiei Europene.
Iata declaratia lui Gross:
"...am fost contactat de catre un fost coleg de la STERN.Era cu doua sau trei zile inainte de convorbirea pe care am avut-o cu Alessandro Butticé pe 22 martie 2002.Am spus ca dl.Tillack, care publica in mod frecvent scandaluri in ce priveste Comisia Europeana, era foarte bine informat. Colegul meu mi-a replicat si ca Tillack plateste foarte bine. Din propria mea experienta de jurnalist, stiu ca se pot plati si informatori. in aceste cazuri, de cele mai multe ori, cererea este adresata redactorului-sef, fara a se face public numele informatorului. Daca redactia este interesata de informatie, se face un varasamant in lichid in favoarea jurnalistului. Acesta nu trebuie sa dovedeasca faptul ca a platit informatorul. Un asemenea procedeau s-ar fi aplicat in cazul lui Tillack, inaintea conversatiei noastre telefonice. Din discutia la telefon, nu a fost clar cand anume s-a facut plata catre dl. Tillack. Jurnalistul cu care am vorbit era doar convins de faptul ca Tillack avea informatori atat la OLAF cat si la Comisia Europeana. Din informatiile pe care mi le-a dat colegul meu, datele aveau legatura cu Comisia si, probabil, cu OLAF. S-a platit suma de 8000, nu stiu daca era vorba despre DM sau Euro.."
Gross este invitat de OLAF la o doua audiere, ocazie cu care repeta declaratiile initiale, precizand insa si numele fostului sau coleg de la STERN: Wilfired Krause, membru al comitetului de conducere al redactiei. Acesta neaga faptul ca a avut o conversatie cu Gross care insa ramane la declaratia sa, nedorind sa ofere nici un fel de amanunt suplimentar.
*Joachim Gross a lucrat ca free-lance pentru Stern intre 1981-1985 si ca redactor (opt sau noua luni) in 1989. De la 1 martie 2002, este numit purtator de cuvand al Comisarului Michaele Schreyer, responsabila pe probleme de buget. Paraseste Comsia Europeana in 2003 pentru un post la ARD in Koln.
Cuvantul CEDO
"Presa joaca un rol esential intr-o societate democratica, iar protectia surselor jurnalistilor este o conditie de baza a libertatii presei", se arata in decizia CEDO din de 27 noiembrie 2007, instanta apreciind ca "investigatiile (Politiei belgiene, n.n.) reprezinta o ingerinta in drepturile reclamantului (Hans Martin Tillack, n.n.) la libertatea exprimarii". Curtea mai noteaza ca era evident ca, la momentul descinderii, scopul era de a se identifica sursa informatiilor care au stat la baza articolelor scrise de reclamant, subliniind dreptul jurnalistului de a nu-si divulga sursele, ca parte integranta a dreptului la informare, ce trebuie tratata cu maxima atentie, si constatand o violare a articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului cu privire la libertatea de exprimare.
Decizia Curtii Europeane a Drepturilor Omului 27.11. 2007 (extrase)
Curtea reafirma faptul ca presa joaca un rol esential intr-o societate democratica si ca protectia surselor jurnalistilor este o conditie de baza a libertatii presei.
in cazul prezentat de reclamant, Curtea considera ca investigatiile (politiei belgiene, n.n.) reprezinta o interferenta in drepturile reclamantului la libertatea exprimarii. Chiar daca interferenta respectiva a fost "necesara intr-o societate democratica", Curtea noteaza, printre altele, ca era evident ca, in momentul cand a avut loc descinderea, scopul era de a se identifica sursa informatiilor care au stat la baza articolelor scrise de reclamant. in consecinta, masurile au privit protectia surselor jurnalistului.
Asa stand lucrurile, Curtea subliniaza ca dreptul jurnalistului de a nu-si divulga sursele nu poate fi considerat un privilegiu care sa poata fi acordat sau retras in functie de caracterul legal sau nu al surselor, ci constituie parte integranta a dreptului la informare si care trebuie tratat cu maxima atentie, cu atat mai mult in cazul reclamantului care era banuit din cauza unor zvonuri vagi, necoroborate, lucru devenit si mai evident prin faptul ca el insusi nu a fost niciodata acuzat...in fine, Curtea a considerat ca, cu toate ca motivele invocate de curtile belgiene erau "relevante", nu pot fi considerate si drept "suficiente" pentru a justificare efectuarea descinderii. In acest sens, considera ca a fost vorba despre o violare a Art.10 .
FIJ denunta politizarea cazului
Aidan White, secretarul general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor, si-a exprimat ingrijorarea in privinta modului in care CE si OLAF au decis inceperea investigatiilor asupra unui jurnalist, care iritase Comisia si OLAF pentru ca avusese acces la o serie de documente interne privind ancheta asupra cazului EUROSTAT, documente care aruncau o lumina negativa asupra modului in care se derula ancheta.
Aidan White, Secretar General al Federatiei Internationale a Jurnalistilor: Acuzam politizarea cazului!
Am fost extrem de ingrijorati in privinta modului in care Comisia Europeana si OLAF au decis inceperea investigatiilor asupra unui jurnalist. Prin natura muncii sale, el iritase Comisia si OLAF. ii pusese intr-o pozitie foarte delicata, deoarece avusese acces la o serie de documente interne privind ancheta asupra cazului EUROSTAT, documente care aruncau o lumina negativa asupra modului in care se derula ancheta. Ziaristul a inceput sa scrie materiale pe baza acestor documente. A produs atat de multa furie in interiorul Comisiei Europene incat au decis sa afle cine era sursa informatiilor din interiorul institutiilor europene, fie ca era vorba despre OLAF sau despre Comisie. Au lansat o ancheta interna, lucru normal si de inteles, pentru a vedea cine vorbise cu jurnalistul respectiv. Dar, brusc, in timp ce ancheta interna era in curs de desfasurare, un oficial european, un purtator de cuvant, face o afirmatie publica si aduce o acuzatie impotriva jurnalistului care folosise informatiile despre EUROSTAT. Acuzatie extrem de grava: mituirea sistematica a unor oficiali europeni in scopul obtinerii de informatii. Asta a schimbat natura anchetei interne deoarece, pana atunci, privea doar identificarea unui functionar care incalcase reglementarile interne si vorbise cu un jurnalist. De acum inainte, aveam o noua acuzatie: jurnalistul insusi era un personaj corupt si care, mai departe, incuraja un proces de coruptie. Se decide analizarea acuzatiei formulate de oficialul european si incepe o ancheta care dureaza aproape doi ani. Dupa ce s-a incheiat, ceea ce aflam nu este ca s-au descoperit mai multe dovezi sa argumenteze acuzatia initiala ci, in mod extraordinar, ca exista mai putine informatii despre caz...Dar, chiar daca intreg cazul pare mai putin documentat ca oricand, in 2004 se ia decizia ca ancheta sa fie predata politiei belgiene si celei germane. intrebare: de ce s-a luat aceasta decizie?Pe baza a ceea ce apare a fi o informatie din ce in ce mai putin fiabila impotriva jurnalistului? Singurul motiv la care ne putem gandi ca, la nivelul Comisiei Europene si al OLAF, se putea folosi nivelul destul de slab de protectie al jurnalistilor si surselor lor de informatii care exista in Belgia pentru ca, anchetand pe acuzatia de mita, sa se poata in fine ajunge la informatia care-i interesa cu adevarat, adica identitatea sursei....
Dar sa vorbim despre Comisia Europeana, caci aceasta este autoritatea legala care reprezinta OLAF. Iar cazul a fost adus in fata Curtii Europene de justitie de prima instanta, caci jurnalistul respectiv, Hans-Martin Tillack, a cerut acordarea de daune morale si materiale. Curtea a relevat faptul ca, in termenii de atunci ai legislatiei belgiene - si este important de subliniat cam lucrurile s-au modificat de atunci in sens pozitiv - informatiile care au fost confiscate din biroul si locuinta jurnalistului sunt de natura privata si sunt proprietatea persoanei respective si, daca OLAF sau Comisia Europeana doresc sa aiba acces la ele trebuie sa faca o cerere in acest sens. Mai mult, CEDO a stabilit ca descinderea politiei belgiene a constituit o violare a drepturilor personale ale jurnalistului respectiv. in acest moment, ne punem intrebarea: OLAF sau Comisia Europeana au cerut si au avut acces la materialul confiscat de politie? Vrem sa stim cand a fost depusa aceasta cerere, cand si de cine a fost aprobata si ce au facut cu informatia respectiva. Daca au avut acces la informatia respectiva, atunci, conform deciziei CEDOi, stim ca au accesat o informatie privata a jurnalistului in conditiile in care fusese obtinuta in mod ilegal. Acum dorim ca toate informatiile si documentele confiscate sa fie returnate imediat jurnalistului. Dar, daca cumva nu au fost informatiile nu au fost accesate, asta ridica o alta intrebare deoarece scopul trimiterii anchetei la politie si al organizarii descinderii era tocmai sa se gaseasca informatii si sa poata fi examinate. Daca cumva Comisia Europeana si OLAF nu au solicitat accesul la informatii, atunci asta demonstreaza ca nu sunt seriosi in a mearge mai departe pe singura actiune care-i interesa, adica sa gaseasca sursa de informatii a jurnalistului. Sigur, era in interesul public sa se afle despre cine era vorba si, aparent, cele doua institutii n-au vrut sa afle adevarul....in acest caz, as vrea sa stiu cine a luat decizia sa nu se acceseze documentele si informatiile confiscate de la Hans-Martin Tillack si, mai ales, din ce cauza s-a luat aceasta decizie. in mod clar, e vorba despre un element de politizare a cazului. Iata deci suita de intrebari logice: 1. De ce a fost initiat acest caz? 2. Cooperarea intre Comisia Europeana, OLAF si politia belgiana a dus in vreun moment la analiza informatiilor obtinute? 3. S-a solicitat oficial accesul la informatii si, daca da, ce informatie s-a primit, cine a avut acces la ea si unde se afla ea acum? 4.Daca nu s-a cerut oficial accesul la informatii, de ce? Cine a luat aceasta decizie? 5. De ce cele doua institutii au spus ca fac o actiune legala asupra careia, de fapt, nu aveau nici un fel de control, daca, in final, a existat doar o decizie politica, adica cea de a nu accesa documentele confiscate? Totul sugereaza ca a fost o miscare decisa la nivel politic si ca, la un moment dat, au vazut ca era vorba despre un cartof mult prea fierbinte pentru ca ancheta sa fie dusa mai departe. Acesta este momentul in care, dupa parerea mea, acuzatia initiala ar trebui retrasa, sa se spuna ca a fost vorba despre o eroare, ca nu aveau nevoie sa aiba acces la informatii si ca-i cer scuze jurnalistului pentru modul in care s-au comportat si pentru descinderea si confiscarea ilegala de materiale.
Ambiguitatea OLAF
Desi initial directorul general al OLAF, Franz-Hermann Bruener, ii raspundea, in decembrie 2007, secretarului general al FIJ, Aidan White, ca "niciodata Comisia Europeana sau OLAF nu au solicitat accesul la documentele sau celelalte tipuri de materiale confiscate de polita belgiana", respectiv ca cele doua institutii "nu detin sau au detinut vreodata acest material", oficialul european revenea, pe 18 martie, asupra acestei pozitii, cu precizarea ca "OLAF a cerut oficial sa aiba acces la dosar la data de 6 mai 2004", respectiv ca "anchetatorii OLAF au fost solicitati de mai multe ori de catre anchetatorii belgieni pentru analiza anumitor elemente".
Au avut acces cei de la OLAF (implicit Comisia Europeana) la documentele confiscate? Doua declaratii contradictorii. Intrebare la care raspunde Franz-Hermann Bruener, directorul general al OLAF, intr-o scrisoare catre Aidan White (12 decembrie 2007) "Niciodata Comisia Europeana sau OLAF nu au solicitat accesul la documentele sau celelalte tipuri de materiale confiscate de polita belgiana...Nici Comisia Europeana si nici OLAF nu detin sau au detinut vreodata acest material..Autoritatile belgiene au solicitat si au obtinut asistenta unui numar de cativa functionari de la OLAF in contextul procedurilor judiciare belgiene. Aceasta asistenta privea problema de a sti daca s-au produs acte de coruptie. Membrii OLAF care au asistat autoritatile belgiene au datoria de a nu exploata informatia primita in acest context intr-un alt scop decat de a ajuta autoritatile belgiene de a determina daca a fost sau nu platita mita."
DAR...pe 18 martie, ca raspuns unei cereri directe de informatiii adresate de ziarul nostru catre directorul general al OLAF, acesta ne raspunde ca:
"la acest moment, justitia belgiana nu a inchis dosarul si, in consecinta, este imposibil ca OLAF sa confirme sau sa infirme definitiv suspiciunile initiale de coruptie. Fiind vorba despre accesul la dosar, trebuie sa distingem intre doua situatii diferite, accesul cerut de OLAF autoritatilor belgiene la dosar si cerecrile facute catre OLAF de autoritatile belgiene in scopul obtinerii de lamuriri si continuarii anchetei.
1.Accesul la dosar: OLAF a cerut oficial sa aiba acces la dosar la data de 6 mai 2004.
2.Anchetatorii OLAF au fost solicitati de mai multe ori de catre anchetatorii belgieni pentru analiza anumitor elemente."
Legislativul comunitar, chemat la raport
Parlamentarilor europeni li s-a cerut, recent, sa ofere explicatii cu privire la modul in care cheltuiesc anual suma de 235 de milioane de euro, dupa ce un jurnalist a decis sa conteste decizia de secretizare a modului in care sunt cheltuiti acesti bani. Cotidianul britanic Telegraph a obtinut o scrisoare redactata de un "birou" al legiutorilor comunitari, prin care acestia se adreseaza avocatului european al poporului, Nikoforos Diamandouros, refuzand sa publice detaliile modului in care au beneficiat de alocatii acordate din fonduri publice. Ziaristul care a formulat petitia initiala adresata ombudsmanului comunitar a promis ca va contesta raspunsul Parlamentului European in justitie. Matthew Vella, jurnalist la cotidianul Malta Today, a generat aceasta dezbatere, dupa ce a formulat o cerere, in urma cu doi ani si jumatate, pentru a obtine detalii cu privire la aceste cheltuieli.
Cristian UNTEANU, Bruxelles
No comments :
Post a Comment