Valerian Stan - SITUATIUNEA XIII

E posibil ca unii oameni să fie atei pur şi simplu pentru că, ştiind ce au pe conştiinţă, ar vrea ca Dumnezeu să nu existe. / Câţiva profeţi mincinoşi, de stirpe securistă, se pare, care ar vrea şi morţi să vadă o nouă tragedie ca aceea de la Târgu Mureş din martie 1990, au dat ca sigur că anul ăsta de 15 martie maghiarii se vor încăiera cu românii. N-a fost să fie nici de data asta. Şi totuşi, un incident a existat – un tânăr maghiar din Cluj-Napoca, Leszai Lehel, a fost lovit de doi tineri români. Cele întâmplate miros a provocare şi dintr-o parte, şi din cealalta. Tânărul bătut mergea pe stradă cu steagul Ungariei în mână, inscripţionat cu stema Ungariei Mari. Faptul este la limita (dacă nu chiar dincolo de limita) Legii privind arborarea drapelului României (75/1994). Dar dacă tânărul maghiar a încălcat cumva vreo lege, dreptul de a-l sancţiona aparţinea strict autorităţilor, şi nu unor derbedei manipulaţi de nu se ştie ce extremişti diversionişti. Poliţia va trebui să afle întregul adevăr şi să aplice legea. După încheierea manifestărilor, liderul UDMR Bela Marko i-a reproşat primarului Emil Boc că a autorizat în aceeaşi zi şi un miting al „Noii Drepte”. Primarul a răspuns, pe bună dreptate, că în caz contrar, ar fi adus o restrângere nepermisă libertăţii de exprimare şi a întrunirilor. Numai că, am văzut la televizor cu ochii mei, la mitingul extremiştilor „Noii Drepte” maghiarilor din Transilvania li s-a strigat minute în şir „România nu vă vrea” şi altele asemenea, ceea ce în termenii legii (inclusiv ai celei referitoare la organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice – 60/1991) se cheamă „îndemnul la ură naţională” şi se sancţionează ca atare. A făcut ceva Emil Boc pentru a le aplica legea celor care au încălcat-o? Bineînţeles că n-a făcut! După cum Bela Marko şi colegii săi de la UDMR în loc să caute să restrângă libertăţi individuale constituţionale mai bine s-ar fi ocupat mai serios ca o Lege ca aceea a arborării drapelului României să fie adusă la nivelul standardelor lumii civilizate şi la contextul internaţional instituţional în care se situează astăzi România. A interzice unei persoane private să meargă pe stragă cu steagul nu ştiu cărei ţări – al Statelor Unite, Moldovei, Ungariei şamd – e astăzi la fel de absurd şi de caduc ca textul articolului 7 care spune că „În locurile în care se arborează drapelul României poate fi arborat şi drapelul Consiliului Europei” (cu alte cuvinte, acolo unde între timp lângă drapelul României au fost şi sunt arborate drapelele UE şi NATO – altele decât cel a Consiliului Europei, deci – s-a comis şi se comite o infracţiune flagrantă). / „Pe străin să nu-l strâmtorezi, nici să-l apeşi, căci şi voi aţi fost străini în pământul Egiptului”. / Pentru că într-un târziu a ales să-i cheme în justiţie pe cei care ani în şir l-au acuzat de antisemitism, făcîndu-i un rău incomensurabil, Gabriel Andreescu l-a atacat pe Paul Goma în fel şi chip (şi avem motive să credem că nu a făcut-o chiar numai de dragul principiilor, ci mai ales că el însuşi a fost şi este – absolut meritat – unul dintre pârâţii în procesul de care vorbesc). Cel mai tare şi mai tare i-a imputat Andreescu lui Paul Goma faptul că, vrînd să-şi facă dreptate în justiţie, luptătorul pentru drepturile altora ar fi renunţat la principii pentru a-i pedepsi pe cei care îl critică. Dar iată mai exact ce scria nu demult Andreescu („Procesele deschise de Paul Goma. Implicaţii”, în revista „Atitudini”, nr 6 din august 2006): „Cred că a existat un consens general de a evita punerea dubiosului stat post-decembrist pe urmele celui care fusese vînat de statul comunist. Goma luptase pentru libertatea de a spune "adevărul". Foştii concetăţeni i-au acceptat, spontan, după 1989, libertatea de a spune orice despre oricine. Iată însă că, pentru primă data de cînd încălzeşte dezbaterile publice, Paul Goma apelează la stat – el, luptătorul pentru libertate – pentru a interzice analizarea şi calificarea scrierilor sale. Este o postură nouă, surprinzătoare pentru tot ceea ce Goma a scris şi făcut anterior. Probabil, nimeni nu va mai privi cu reproş o cerere de reparaţie a onoarei, în justiţie, împotriva lui Goma, după ce acesta a cerut publicarea de dezminţiri, încetarea exprimării opiniilor critice la adresa textelor pe care le publică, plată de daune morale pentru etichetele care-l vizează. Goma a sărit pur şi simplu de pe piedestalul care-l apăra”. Aşadar, asta fuma activistul pentru drepturile omului în august 2006. Pentru ca peste ceva mai bine de un an ce să aflăm de la acelaşi Andreescu? Nimic mai mult, nimic mai puţin că îi dă în judecată – pentru că l-au acuzat de antisemitism, bineînţeles – pe doi cercetători ai Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România, Alexandru Florian şi Cosmina Guşu (revista „Timpul”, nr 4/februarie 2008, articolul propriu şi personal „Alexandru Florian şi Cosmina Guşu despre manifestările antisemite. Când ticăloşia îmbracă haină academică). Ăsta-i omul, n-ai ce-i face... / S-a ajuns, deci, şi aici: Marcel Iureş agent electoral al FSN-iştilor lui Băsescu. Bine că în decembrie ’89 s-a terminat cum s-a terminat că altminteri, cu Ceauşescu încă în politică, cine ştie ce surprize ne-ar mai fi făcut maestrul. Dacă mi-ar fi zis cineva, sigur n-aş fi crezut, însă am văzut cu ochii mei la televizor: până să înceapă nu ştiu ce manifestare electorală organizată într-un parc bucureştean, actorul îndepărta un fir de păr sau un coş, nu s-a văzut prea bine, de pe faţa unui politician FSN-ist. Ce intelectuali, ce lehamite... / Cine înţelege cât de odioşi au fost securiştii înţelege şi de ce comunismul a urmărit atât de sistematic să distrugă credinţa în Dumnezeu. (New York Magazin, 23 aprilie 2008)