Ziarul cândva devotat președintelui, "Cotidianul", schimbă macazul pe față, odată cu aducerea în funcția de director a lui Cornel Nistorescu, un anti-băsescian înrăit.Redacția Cotidianul a fost înștiințată în această după-amiază că noul director va fi, de la 1 august, Cornel Nistorescu. El îl va înlocui pe cațavencul Doru Bușcu, cel care va primi alte sarcini, în timp ce redactorul-șef Adrian Ursu va fi mutat director editorial la Realitatea TV. Jurnalistul Cornel Nistorescu este unul dintre cei care au pus umărul din greu, în 2004, ca director al "Evenimentului zilei", la alegerea lui Băsescu, dar relațiile s-au răcit ulterior, ajungându-se la critici din ce în ce mai dure din partea jurnalistului și acuzații la fel de tăioase ale președintelui. Anul trecut, spre exemplu, întors de la Bruxelles, șeful statului a declanșat o serie de atacuri la adresa unor jurnaliști, el afirmând, între altele "și la Vântu sunt tonomate, în mod deosebit foşti directori de la Evenimentul Zilei". Prin aducerea lui Nistorescu în locul pro-băsescianului tradițional Doru Bușcu, e clar că SOV dă semnalul oficial al întoarcerii armelor contra actualului preșeinte, fiind posibil ca perioada următoare să aducă încă vreo câteva suprize de aelași calibru. Cât despre "lotul Cațavencilor" din ograda lui SOV, e greu de imaginat cum vor digera decizia, știută fiind animozitatea veche dintre Nistorescu și unii dintre aceștia. (INPOLITICS.RO)
5 comments :
http://cotidianul.ro/cornel_nistorescu_un_omagiu_lui_ion_ratiu-93994.html
Marius,
Prevad ca Nistorescu va scrie multe articole interesante la Cotidianul.Asta cu Ion Ratiu,care este excelent scris,a fost doar pentru incalzire.
De asemenea,trebuie sa urmarim traiectoria lui ITMorar,Coiu si altor idioti portocalii pe care soarta i-a lovit asa de rau.
Morar l-a injurat din greu pe Nistorescu.
Acum Nistorescu a devenit seful lui.
Ce o sa ne mai distram...
http://morar.catavencu.ro/2008/03/06/un-bezmetic-acru-cornel-nistorescu/
http://morar.catavencu.ro/2009/04/30/ce-se-mai-aude-cu-accidentatii-lui-nistorescu/
Tony, Cornel e de-al nostru ..
Anonymus, Morar se duce la pascut pe Valea Dambovitei, injura ca proasta cand calca singura in rahat
Post a Comment