Friday, August 21, 2009

Basescu scoate PSD de la guvernare

Traian Băsescu i-a informat, azi, pe liderii PDL Botoșani, că i-a dat dispoziție premierului Boc ca, pe 2 septembrie, să revoce din funcții toți miniștrii PSD și le-a dat asigurări că va cîștiga fără probleme un nou mandat de președinte.
Conform unor surse participante la discuție, Băsescu i-a informat, discret, pe democrat-liberali că i-a transmis premierului Boc sarcina de a revoca toți miniștrii PSD din funcție pe 2 septembrie, ziua în care Emil Boc vrea ca guvernul să își asume răspunderea pentru legile Educației, dar PSD se opune categoric. De asemenea, întrebat de un pedelist dacă are o strategie pregătită pentru intrarea în cursă a lui Sorin Oprescu, președintele le-a transmis mesajul ferm că va cîștiga un nou mandat indiferent de adversar, recomandîndu-le să nu își mai bată capul cu acest aspect și să se gîndească, mai degrabă, la viitor. El a mai cerut, totodată, stoparea oricăror sume alocate de la buget edililor pesediști, în condițiile în care, în Botoșani, PDL deține atît președintele Consiliului Județean, cît și prefectul și primarul reședinței de județ. (Inpolitics.ro)

No comments :