Friday, August 14, 2009

Basescu , Udrea si Geoana se rup complici in festivaluri

Romania intra in faliment dar Ministerul Turismului sustine ca oficial ne merge bine,in ţară au loc 376 de baluri, festivaluri, bâlciuri şi serbări. 92 % finanţate din bani publici. Cotidianul Gandul face o serie de dezvaluiri in exclusivitate pentru a clarifica "drumul banilor" aspirati intr-o maniera tipica siciliana , cu aroma de Plescoi . Vorba lui Geoana, "amaratii tranzitiei", se scalda in jacuzzi cu lapte cand pruncii ne mor din lipsa asistentei medicale optime, a medicamentelor si a conditiilor minime de supravietuire, cand batranii ne cad pe strada pentru ca nu le-a mai ajuns pensia pentru medicatia prescrisa , cand 85% din populatia Romaniei traieste la limita saraciei. Totul se intampla cu nonsalanta patologica ridicata la gradul de nesimtire traditional autohtona, intr-o tara care , cel putin in acte , pare europeana.Vazuta de sus pare mai de graba o republica bananiera in care cojile fructelor traditionale, au devenit un lux.

Criza are un antidot românesc: distracţia

Soluţia a fost găsită de autorităţile locale. Potrivit unor date prezentate pe site-ul Ministerului Turismului, doar în luna august pe teritoriul României, au loc 376 de festivaluri. Costul lor este aproape imposibil de aflat, în schimb vă putem spune că, din calculele Gândul, 92,1% sunt plătite din bani publici, fiind organizate de autorităţi locale. În iulie, cifra este mai mică, doar 295 de astfel de evenimente fiind organizate.

Vă dăm doar câteva exemple: „Sărbătoarea Păuniţelor“, „Sărbătoarea Lubeniţei“, „Strong Man Mamaia“, „Să ne jucăm cu pământul galben“. Dacă unele dintre aceste serbări rămân doar în memoria localnicilor şi a bugetelor locale la capitolul cheltuieli, altele, prin anvergură naţională. Şi asta pentru că, weekend de weekend, politicienii români „onorează“ autorităţile locale organizatoare cu prezenţa. Să luăm doar exemplul acestui final de săptămână. E bine să ştiţi că, dacă sunteţi în Suceava, s-ar putea să vă întâlniţi cu doamna Elena Udrea, care taie într-un tur de forţă judeţul în două pentru a bifa Festivalul Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti şi două tăieri de panglici la pârtii de schi locale.

Înainte însă, ministrul Turismului a fost invitată de domnul Gheorghe Flutur, coleg de partid şi şef de consiliu judeţean, să refacă traseul străbătut de Vitoria Lipan în „Baltagul“ lui Sadoveanu. Concret, domnul Flutur a chemat-o pe doamna Udrea la lansarea unui proiect care vizează modernizarea drumului Mălini – Borca. Modernizare care, după cum spune acelaşi domn Flutur, este momentan „o discuţie, nu este nimic, n-avem nici proiect făcut încă, deocamdată este o gândire, nu se inaugurează, se discută“.

Peste 90% din evenimentele cultural-artistice din lunile iulie şi august sunt organizate cu fonduri de la bugetul de stat, local sau central. Potrivit unor date prezentate pe site-ul Ministerului Turismului, sub denumirea de „calendar al evenimentelor pentru turişti”, în iulie au avut loc, aproape în toată ţara, nu mai puţin de 295 de evenimente. Potrivit calculelor Gândul, dintre acestea, doar 6,7% au fost sponsorizate de organizaţii patronale, fundaţii sau parohii, restul de 93,3% fiind organizate din bugetul primăriilor, al consiliilor locale sau judeţene. În august, s-au organizat 376 de evenimente, dintre care 92,1% din bani publici. În ambele luni, cele mai multe petreceri, festivaluri, spectacole au avut loc la Harghita. În luna iulie, au avut loc aici 45 de evenimente (ex. – „Iarmaroc”, „Întâlnirea fanfarelor”, „Întâlnirea motocicliştilor”), iar în august sunt programate 54. Multe acţiuni cultural-artistice s-au organizat în iulie şi în Brăila – 28, acest judeţ fiind urmat de Suceava, cu 26 de evenimente. În august, în top conduce, după Harghita, judeţul Timiş, cu 43 de evenimente, urmat de Brăila, cu 21.

În Constanţa par a fi organizate cele mai exclusiviste manifestări.
Pe litoral au fost sprijinite financiar de Consiliul judeţean şi primării, dar şi de APDT – Litoral şi Delta Dunării (o asociaţie compusă din firme de turism private, dar şi autorităţi locale) festivalurile „Fanfarelor Militare” şi de muzică „Mamaia”, „Strong Man Mamaia” – competiţie de forţă şi anduranţă sportivă, „Fashion Police”. CJ Constanţa a sponsorizat şi „Class 1 România Grand Prix” – Formula 1 pe apă şi Festivalul „Calatis 2009”. În acelaşi timp, CJ Olt susţine financiar „Sărbătoarea Lubeniţei”, un concurs pentru alegere celei mai mari şi mai mici lubeniţe, la Văleni. CJ Bistriţa-Năsăud finanţează organizarea „Sărbătorii păuniţelor” la Sângeorz Băi, iar CJ Bihor concertul rock-filarmonică „Hiroshima 64”. Şi primăriile mici se întrec în a plăti pentru organizarea unor manifestări locale, altele decât zilele satelor sau comunelor. Primăria Ocna Şugatag finanţează „Jocul la şură”, primăria comunei Ogra – „Fiii satului Ogra”, iar cea a comunei Romanu – „Să ne jucăm cu pământul galben – mici măşti”.(Gandul .info)


1 comment :

Matilda said...

Ne invitase dna Lucia Verona să numim o serie de distracţii la care ar mai putea participa Băsescu. Iată cum competenţa politică bate orice imaginaţie...