Wednesday, August 12, 2009

Bogdan Teodorescu: Noi cetatenii, schimbam Presedintele


Analistul politic Bogdan Teodorescu vorbeste despre strategia lui Basescu de manipulare a electoratului, despre „nesansa” lui Geoana si despre puterea lui Crin Antonescu de a-i „sufla” sefia statului actualului presedinte.

Ce parere aveti despre noua taxa prezidentiala?

  • Bogdan Teodorescu: Mi se pare ca este o prostie si mi se pare ca nu este valabila fiindca este profund constitutionala.
  • 9AM: De ce isi tot amana Traian Basescu anuntarea candidaturii? Chiar se gandeste serios actualul presedinte sa nu mai candideze sau este vorba despre o strategie de imagine?
  • Bogdan Teodorescu: Vrea sa candideze sigur si amanarea este o strategie de campanie care vrea sa sugereze cetateanului roman ca domnia sa are treaba, se ocupa de criza si are foarte multe alte procupari indreptate in directia nevoilor nationale, fata de ceilalti candidati care se afla doar in campanie electorala si fac promisiuni desarte. Traian Basescu isi utilizeaza de fapt functia prezidentiala pentru a-si face campanie. El cand merge prin tara si viziteaza targuri de oi si danseaza cu oamenii la „Ciresica”, nu este in campanie electorala, el este in functie prezidentiala. Deci el o face ca un presedinte in exercitiu, nu ca si un eventual presedinte al unui nou mandat. Dovada ca Traian Basescu va candida este chiar decizia Guvernului Boc de a mari pensiile in luna octombrie – o dovada foarte clara ca PDL pregateste terenul pentru candidatura lui Traian Basescu.
  • 9AM: Ce parere aveti despre speculatiile potrivit carora Basescu ar incerca sa candideze ca independent? A fost candidatura Elenei Basescu doar o manevra de a-si testa popularitatea?
  • Bogdan Teodorescu: Este nerelevant daca acesta candideaza ca independent fiindca in acest moment istoric nu cred ca exista cineva in Romania care se gandeste ca Traian Basescu nu este legat de PDL. Faptul ca el se va rupe sau nu de partid, in mod simbolic, nu inseamna nimic. Este la fel cum a fost candidatura independenta a Elenei Basescu, unde toata lumea stia ca aceasta candideaza din partea PDL-ului si ca acestia ii finanteaza campania.
  • 9AM: Ne-am putea astepta la o confuntare Boc vs. Basescu?
  • Bogdan Teodorescu: Daca Boc va intra in lupta in aceasta postura de candidat la presedintie el va avea un procentaj foarte mic, dar pe care il va lua de la Traian Basescu, ori de ce sa-l ia? Asta ar insemna, in cazul lui Basescu, in loc sa aiba 35 de procente, sa obtina doar 30 sau 25 fiindca 5% s-a dus la Boc, ori de ce ar face PDL-ul acest lucru? In plus, Boc a spus foarte clar ca nu are de gand sa candideze la presedintie si niciodata PDL-ul nu va avea un alt candidat decat Traian Basescu. Acesta poate sa candideze ca independent, iar PDL-ul va supune ca il sustine, nu este obligatoriu ca democrat-liberalii sa isi desemneza candidat.
  • 9AM: Cum vedeti evolutia lui Mircea Geoana pe scena prezidentiala? Si-a marit sansele de la anuntarea candidaturii sau il trag in jos actiunile partidului?
  • Bogdan Teodorescu: Partidul nu il trage in jos fiindca partidul are 30%, iar Geoana are 20. Persoana care are probleme e Geoana, nu PSD-ul. PSD e un partide de 30%, iar Geoana sta undeva intre 20 si 22 de procente, ceea ce demonstreaza ca Geoana este mult sub partid. Asta fiindca o buna parte din votantii PSD nu au incredere in Geoana, nu ii iarta acestuia alianta cu Basescu si pe de alta parte exista oameni vechi in PSD: Iliescu, Nastase, care au fost „sapati” de Geoana, iar atunci acesta plateste costurile lipsei de coeziune in partid.
  • 9AM: Cum vi se pare inaintarea, aproape fortata, a candidatului Sorin Oprescu?
  • Bogdan Teodorescu: Eu am dubii serioase ca Sorin Oprescu va intra in cursa prezidentiala. Cert este ca ceea ce a spus Oprescu la intalnirea cu Ion Cristoiu de acum trei saptamani a dat doua enunturi importante. Primul enunt se referea la faptul ca el are niste documente care dovedesc ca au fost niste retrocedari ilegale la Primarie pe vremea lui Basescu si Videanu – ceea ce imi indica faptul ca Oprescu vrea sa se bata cu Basescu – astfel nu este aliatul lor, e impotriva lor. Iar al doilea punct este ca Oprescu va candida la presedintie numai daca va fi un context social favorabil. Lucrul acesta inseamna clar ca el are nevoie de ceva mai mult decat de statutul de independent, are nevoie de sprijinul unui partid. Probabil ca la un moment dat s-a discutat sau se va discuta ca unul dintre cei doi candidati: Geoana sau Antonescu sa se retraga si partidul sa il sustina pe Oprescu. Marea problema a acestuia e ca in Romania sunt 18.000 de sectii de votare, iar daca el nu are un om in fiecare dintre ele, degeaba candideaza.
  • 9AM: Ce sanse are Crin Antonescu la castigarea presedintiei?
  • Bogdan Teodorescu: Are sanse foarte mari, iar dupa parerea mea este cel mai bine plasat dintre contracandidatii lui Basescu, lucru pe care il vad si sondajele: are un partid de 14%, iar el obtine 20%. Scest lucru denota ca Antonescu are capacitatea de a scoate voturi si dinafara partidului sau, ceea ce este fundamental pentru orice candidat la presedintie. Dintre cei doi, Antonescu si Geoana, cel dintai are aceasta capacitate. Aici vorbim insa si despre un alt algoritm politic simplu: In tim ce penelistii nu il vor vota niciodata pe Geoana, o parte din PSD il va vota pe Antonescu fiindca electoratul PNL-ului este mai radical anti-PSD decat invers. Tot in acest sens, mai intervine un aspect foarte important: Geoana si Basescu, ne place sau nu sa recunoastem, sunt aliati. Chiar daca ei se injura pe post, sunt aliati la Guvernare – opozitia e Antonescu. Inamicii lui Basescu se vor orienta in opusul lui, iar acesta nu este Geoana. Ca si in urmatorul scenariu: <>.
  • 9AM: In acest context, ce rol credeti va juca Vadim Tudor la prezidentiale?
  • Bogdan Teodorescu: Cred ca de data asta afirmatia lui Vadim Tudor conform careia el va decide presedintele, este adevarata, fiindca are sanse sa scoata macar un 10%. Acest procentaj in turul doi da un presedinte. Vreau sa va amintesc ca Vadim a decis presedintele si in 2004 deoarece Basescu a ajuns presedinte cu voturile lui Vadim.
  • 9AM: Ce parere aveti despre candidatura Principelui Radu. Are sanse reale la prezidentiale?
  • Bogdan Teodorescu: Nu are nicio sansa deoarece sta la 5%. Intre Principe si „locul doi” mai sunt alti patru candidati: Geoana cu 20%, Antonescu cu 20%, Vadim cu 10% si Kelemen Hunor cu 7%, deci nu are niciun fel de sansa. Dar, daca se retrege Duda, Antonescu este direct in turul 2, fiindca toate voturile lui Duda vor merge la Antonescu. Principele este un candidat important pentru ca nu oricine poate sa stranga 5 procente. Duda este un candidat adevarat, are un program, o atitudine, prezinta un curent si are o personalitate electorala foarte bine pusa la punct. Problema este ca Romania nu este inca pregatita pentru tipul acela de candidat, pentru provenienta lui sau pentru ce ofera.
  • 9AM: Mutandu-ne in tabara UDMR. De ce Kelemen Hunor?
  • Bogdan Teodorescu: Fiindca UDMR vrea sa schimbe garnitura. Marko Bela este in fruntea partidului de prea multa vreme. Procesul de schimbare e inevitabil. Aceasta nominalizarea a lui Kelemen Hunor, care face parte din generatia ulterioara lui Marko Bela, este in ideea de a scoate un alt personaj in fata, iar alegerile la asta folosesc. Kelemen este un om politic prezent, dar nu este vizibil, iar aceasta este oportunitatea perfecta de a fi pus in lumina refletoarelor si se pregateste probabil pentru o noua conducere de partid.
  • 9AM: Pe cand preconizati destramarea Coalitiei?
  • Bogdan Teodorescu: Coalitia este destramata deja, tot restul este strategie electorala de o parte sau de alta fiindca sondajele de opinie indica un lucru extrem de simplu: populatia nu il va ierta pe cel care va face gestul! Adica, daca PSD-ul iese de la guvernare, populatia ii sanctioneaza, la fel ca si in cazul PDL. Atunci, fiecare spera sa obtina efectul acesta fortandu-l pe celalalt sa greseasca. Coalitia e destramata, ea nu functioneaza, de fapt, Coalitia nu a functionat niciodata si nici macar nu a avut scopul de a functiona. Problema a fost punerea in oala a doua grupuri de interese foarte dure, nu a unuia tare si a unuia slab, cum a fost pana acum, ci a doua foarte tari si din acest motiv grupurile de interese s-au ciocnit pe verticala societatii romanesti. Oice tentativa de colaborare a fost lovita de realitatea unei confruntari vechi de aproape 20 de ani intre cele doua grupuri. Aceste partide nu pot fi aliate, sunt polii care se ciocnesc. Iar prin intrarea celor doua la putere, unul dintre ele se afla de fapt in opozitie, stand la guvernare.

Alexandra Grindean, 9 AM 12.08.2009

No comments :