”Cârdășia evidentă și demonstrabilă dintre companiile farmaceutice și politicieni devalizează bugetul sănătății prin achiziții de medicamente cu eficiență discutabilă și efecte nocive asupra populației. Afacerile se derulează sub forma unor programe naționale pe care statele conduse de politicieni flămânzi și corupți le implementează pe bani grei fără să țină cont de eficiența acestora. Este și cazul vaccinului împotriva cancerului de col uterin, găselniță comercială a unor mari companii care pretind că au soluții de combatere a maladiei încă dinainte ca aceasta să apară. Este vorba despre companiile Merk Sharp &Dohme, producător american al vaccinului Gardasil și KlaxoSmithKline, producătorul britanic al vaccinului Cervarix. Puternic susținute de politicieni, cele două companii își dispută piața românească care ar putea aduce venituri de peste 40 de milioane de euro anual.”
”Afacerea colcăie de politicieni, una dintre cele mai înfocate susținătoare a vaccinării fiind Mihaela Geoană, intrată în joc alături de compania britanică GSK, care îi finanțează fundația cu sume astronomice, ținute și ele la secret. Asta deși fundația Renașterea, controlată de soția liderului PSD este o fundație de utilitate publică și ar trebui să își publice periodic toate sursele de finanțare. Așa cum vom demonstra, vaccinul susținut intens de doamna Geoană și de Ministrul Sănătății este nu numai un experiment ci și un potențial pericol câtă vreme vaccinarea a fost oprită în mai multe țări europene iar în SUA a declanșat cercetări la adresa companiei producătoare”.
”Convins de importanța proiectului, Ministerul Sănătății a inițiat o campanile de așa zisă informare despre cancerul de col uterin, devenit peste noapte maladia numărul 1 într-o țară în care se moare la naștere sau dintr-o banală gripă și în care medicii sunt plătiți cu salarii ridicole. Am încercat în două rânduri să obținem date despre costurile campaniei și maniera de derulare. Purtătorul de cuvânt al ministrului Bazac ne-a dat cu flit și a refuzat să răspundă în scris la cel l-am întrebat. Abia după ce pe site-ul inpolitics.ro a apărut un articol care vorbea despre combinațiile fundației Renașterea cu bugetul Ministerului Sănătății, purtătorul de cuvânt a catadicsit să ne trimită la redacție un comunica de presă care nu oferă răspuns la nici una dintre întrebările puse de noi.”

3 comments :
Am fost socata de reactia cinica a fostului ministru al sanatatii. Vorbind despre riscuri, a numit posibilele victime "pagube colaterale". Probabil ca el nu are fete si nu simte greutatea acelui "si daca..."
Mai mult, vaccinul doar scade sansele de a face cancer, nu le elimina!
Trebuie sa inventam niste boli ca sa facem teste si sa cheltuim bani pentru medicamente. Sau mai bine zis sa cheltuie populatia banii pentru medicamente.
CIZMAR, TIGAN. GOLAN. PROSTANAC
-Ceausescu
-Ion Iliescu agent sovietic plasat in fruntea Revolutiei.
Traian Băsescu a recunoscut singur că a fost membru PCR. Preşedintele de astăzi al României spunea, alături de Năstase, în 2004: „E păcat ca după 15 ani de la evenimentele din decembrie ‘89, electoratul român să nu aibă şi alţi candidaţi decât doi foşti membri de partid“ A fost un favorit al puterii comuniste din România. Agent al securitatii,cu dosarul personal nr. 3990/1972, fiind racolat de catre Directia a IV-a pe vremea cand era student la Institutul de Marina. Numele presedintelui se regaseste in Registrul Jurnal pentru retea informativa al U.M. 02150 Mangalia, "registru care cuprindea toti colaboratorii Securitatii de la Institutul de Marina"
- Mircea Geoana la inceputul anilor '90 FBI tinea sub stricta observatie doi diplomati romani.Unul a fost Melescanu care pe vremea impuscatului fusese numit in functie la ONU si in prima faza americanii i-au refuzat intrarea in SUA pentru ca se stia ca este agent al securitatii.Al doile apersonaj era Geoana care a fost identificat ca agent roman cu functia de ambasador.Geoana a fost de fapt cea mai buna sursa de intoxicare folosita de americani. Prostanac cum este nu si-a dat seama o lunga perioada de timp. Cind s-a inteles ca sursa "Geoana" este compromisa a fost imediat retras in tara. Tatal actualului lider si candidat se numeste Ioan Geoana, a fost general de securitate, iar decembrie 89 l-a prins ca al Garzilor Patriotice.
Post a Comment