Thursday, November 12, 2009

Johannis îl ameninţă cu amenda pe Băsescu


Primarul Klaus Iohannis, "amendat" de două ori de preşedinte cu nedesemnarea, i-a "avertizat", preventiv, pe organizatorii mitingului electoral de duminică al lui Traian Băsescu, că vor fi amendaţi dacă manifestaţia nu va respecta parametrii incluşi în autorizaţia de organizare. Primarul Johannis a precizat că autorizaţia este dată pentru un miting de 10.000 de persoane, iar dacă la acesta vor fi prezenţi 30.000 de oameni, organizatorii întalnirii electorale a lui Traian Băsescu, vor fi amendaţi conform legii pentru că măsurile de pază şi protecţie, dar şi celelalte chestiuni legate de organizare, au fost luate pentru 10.000 de oameni, şi nu pentru mult mai mulţi. Preşedintele Traian Băsescu va participa, duminică, la un miting electoral la Sibiu, care va avea loc în Piaţa Mare, la eveniment fiind aşteptaţi peste zece mii de sibieni.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă se va întâlni cu Băsescu duminică, zi în care va avea loc un miting electoral al şefului statului în Piaţa Mare din Sibiu, Iohannis a spus că nu a primit nicio solicitare în acest sens .El a adăugat că are un alt program pentru duminică, care prevede ieşirea din municipiul Sibiu, dar că dacă va primi până atunci o solicitare de a se întâlni cu preşedintele Băsescu o va analiza cu "maximă seriozitate".

Johannis a spus, însă, că nu se simte "ignorat" de preşedinte pentru că în prezent acesta nu face vizite în ţară pentru a vedea bunul mers al lucrurilor, ci este în campanie electorală, ceea ce este diferit de chestiunile pe care le-ar avea ei doi de discutat.
Întrebat dacă ar fi vrut să aibă o întâlnire cu Băsescu, Johannis a spus că ar fi fost o ocazie bună să discute cu acesta chestiuni legate de politică. (Mediafax)

No comments :