Friday, August 21, 2009

Scandalul "Ciorogirla" a netezit drumul afacerilor pentru famiglia Basescu

Aperitiv: Adrian Năstase face o dezvăluire explozivă pe propriul blog: pe 2 septembrie, compania Petromin, care a deţinut flota României, dispărută astăzi, va fi scoasă pe şest la privatizare de către AVAS. Potrivit lui Adrian Năstase, compania este licitată cu un preţ suspect de mic, pentru că lipsa unor clienţi interesaţi ar permite intrarea în faliment a Petromin, iar acest lucru ar putea deschide accesul unor persoane "neautorizate" în dosarele secrete ale companiei.
In calitatea sa de comandant suprem al armatei și de jupîn al serviciilor secrete, președintele se presupune că trebuie să fie bine informat în legătură cu problemele de maximă importanță din domeniul militar, iar comerțul cu arme e la loc de cinste, în acest sens. Pînă să afle, însă, dacă pe teritoriul României teroriștii fac, să zicem trafic de arme, Băsescu trebuie să afle că în businessul respectiv e implicată propria familie. Pentru că el susține, iată, că nu a știut asta. Noi, însă, credem nu doar că a știut, ci s-ar putea chiar să fi netezit potecile necesare.
Mircea Băsescu - de la înghețată și pui congelați la achiziții de armament
În presa de ieri a explodat bomba "Mircea Băsescu", mai precis afacerile acestuia cu armament, prin implicarea într-o firmă de profil, alături de nume grele din industria de apărare și de reprezentați ai unor firme americane de prestigiu. Cum a ajuns afaceristul mărunt de odinioară, specializat în înghețată și comerț cu pui, să facă saltul la fregate de război sau alte asemenea produse e greu de înțeles. Un lucru e de netăgăduit, însă: pentru ca Mircea Băsescu să ajungă în această postură, era necesar să nu întîmpine nicio rezistență din partea unor înalți factori de răspundere din armată, ca și din partea serviciilor secrete militare. Adică din partea acelor structuri care și-ar putea pune întrebarea cum ajunge o firmă înființată peste noapte în situația de a face jocuri financiare de miliarde de euro? Ca să schimbi fără să bată la ochi un om numit de Tăriceanu la conducerea Direcției de Informații a Armatei nu e foarte greu, cum s-a întîmplat în cazul generalului Francisc Radici, în debutul anului. Ca să schimbi o droaie de șefi dintr-o dată e, însă, mult mai complicat. E nevoie e un pretext puternic, și ce pretext mai bun putea fi găsit dacă nu misteriosul scandal al furtului de arme de la Ciorogîrla, care a fost îngropat discret, după ce și-a atins scopul?

Scandalul Ciorogîrla a făcut "curățenie" în structurile grele ale armatei
În urma scandalului, despre care acum nu mai suflă nimeni un cuvînt, și-au pierdut capetele șeful Statului major al Forțelor Aeriene, generalul locotenent Constantin Croitoru, șeful Direcției Contrainformații și Siguranță Militară din cadrul MApN, generalul de brigada Ion Ungureanu, şeful Direcţiei Contrainformaţii şi Siguranţă Militară de la SMFA, lt. Col.Maricel Popa, precum şi ofiţerul de contrainformaţii de la Brigadă, maiorul George Uţă. A fost eliberat din funcţie şi şeful Resurse la SMFA, generalul de Brigadă Costel Tătaru. De asemenea, a fost eliberat din funcţie şeful Serviciului Poliţie Militară din Statul Major General, colonel Marcu Pleşanu, şeful secţiei Pază şi Securitate în serviciul Poliţiei Militare din SMG, colonel Constantin Pupăză şi şeful Direcţiei Contrainformaţii şi Siguranţă Militară din cadrul SMG, general de brigadă Ion Ungureanu. Toate aceste personaje sunt piese grele ale unui puzzle uriaș de interese, care putea încurcau anumite socoteli de afaceri. Altfel spus, pentru ca afacerile de familie ale diverșilor puternici ai zilei să se nască și să prospere, era imperios necesară "curățarea" prealabilă a terenului de "bolovani". În locul lor, trebuiau instalați oameni de încredere, abia apoi fiind declanșată vînătoarea de contracte de zeci și sute de milioane de euro cu statul.

Și ministrul Apărării are afaceri de familie
Că este așa o dovedește și numirea de către noul ministru al Apărării, pedelistul Mihai Stănișoară, la șefia Departamentului pentru Armamente din MapN, cu rang de secretar de stat, a lui Aurel Lascu, vechi camarad și partener de afaceri. Astfel, după cum releva o anchetă a "Jurnalului național", Stănișoară și Lascu au avut relații strînse de afaceri, inclusiv fiul ministrului, Andrei, fiind acționar la o firmă, SITAS, a lui Lascu. De asemenea, în 1995, Aurel Ionel Lascu a fost numit director executiv al firmei Durex Trading, în al cărei Consiliul de administraţie figura şi Mihai Stănişoară. În treacăt să mai amintim că înființarea firmei în care băgat fratele președintelui și care țintește un contract de 500 de milioane de euro a avut loc, după cum dezvăluie ziarul "Bursa", aproape imediat după ce MapN a anunțat organizarea unei licitații pentru modernizarea fregatelor românești de luptă. Faptul că afacerea lui Mircea Băsescu & comp. apare în presă puțin înaintea campaniei electorale și amenință să devină un nou călcîi al lui Ahile prezidențial arată, credem noi, că cel puțin un serviciu secret nu pare foarte încîntat de perspectiva ca Băsescu să ia un nou mandat. Și e de așteptat, tocmai de aceea, să urmeze noi surprize. (Bogdan Tiberiu Iacob-INPOLITICS)

1 comment :

Anonymous said...

BASESCU CONDUCE A "A CRIMINAL ENTERPRISE" IN USA
AL Capone a sfarsit la inchisoare pentru evaziune fiscala. De el sa ocupat aceiasi institutie care se ocupa de ICR.” U.S. Treasury ; Office of Terrorism and Financial Intelligence (TFI) Mai pe americaneste TFI are ca scop is to disrupt and dismantle money laundering organizations and prosecute money launderers to the fullest extent of the law. ICR NEW YORK IS A CRIMINAL ENTERPRISE ACTING IN U.S.
 In mioritica inseama PUSCARIE. Sa va dau un exemplu clasic al operatiei TRIUNGHIUL. Seful organizatiei (basescu ) da ordin. Financiarul ( patapievici ) face un cec 3.000.000 $ Mesagerul ( mihaes ) pleaca cu cecul bine ascuns spre USA. Spalatorul (tismaneanu ) deschide FICTIV un “Centru de Studiu” al comunismului. Nu conteaza ca la 20 de ani de la caderea comunismului subiectul nu intereseaza pa nimeni . Banca este BUGETUL ICR. Pentru a da acoperire actiunii spalatorul devine agentul diversiunie si purtator de cuvant.
Pentru a conecta pe spalator ( tismaneanu ) de bugetul urias de milioane de dolari ICR ( basescu ) Tismaneanu este plimbat la toate icr-uri din jurul lumii. Actiunea gansterilor in care unul este presedintele tarii, continua de 3-4 ani si ar fi continuat multi ani daca nu eram eu. Fiind cetatean american am atentionat TFI.
Robert Horvath Deva ziarist USA http://www.devagallery.com.