Cand spuneam ca Basescu lucreaza full time la Clonarea PSD si PNL cativa cunoscuti m-au acuzat de paranoism politic, astazi planul diabolic al schizofrenicului de la Cotroceni incepe sa prinda contur. Dupa defectarile surprinzatoare din PSD , cativa tradatori de profesie din PNL vor sa-si constituie grupul independentilor liberali . Tot paranoia ma motiveaza sa cred ca proiectul basescian este foarte amplu si bine calculat. Independetii penali pe termen scurt si Victor Ponta pe termen lung.
Ioska confirma: Cotroceniul lucrează cu sârg la subminarea PSD, dar şi a PNL. Aud că pe modelul Grupului Independenţilor existent deja în Senat şi Camera Deputaţilorr se va constitui Grupul Liberalilor Independenţi. Din el urmează sa facă parte toti cei care vor pleca în viitorul apropiat din PNL şi care nu doresc să intre în grupul condus de ministrul Gabriel Oprea. Acest grup urmează a fi condus de fostul secretar general al Guvernului Tăriceanu, senatorul Gabriel Berca. Alături de el vor fi cel puţin 7 deputaţi şi încă unul sau doi colegi din Senat.
Evident că nu vor pleca gratis. Oamenii solicită în primul rând un portofoliu pentru şeful lor, Gabriel Berca - mai precis portofoliul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, precum şi câteva posturi de prefecţi şi/sau subprefecţi şi alte mici posturi prin deconcentrate şi la Bucureşti.
Incepe curatenia de primavara la PNL, succes Crin Antonescu!
4 comments :
In scurt timp vom avea Partidul Unic cu 2 "aripi" aflate in opozitie de fatada. Bravo, romani, ati "ales" bine.Continuati!
Eu sper sa nu-i iasa sforarelile Basescului
Sper sa ne trezim curand din cosmarul asta! Ciuma basescianista distruge tot! Exista prea multi tradatori, nesimtiti, manelisti, udre...
Nu este lumea in care vreau sa traiesc!
Nicole, ma tem ca nu veti putea iesi curand din debandada asta
Post a Comment