Friday, November 14, 2008

Debarcarea lui Băsescu


Saltimbanc politic sau vedetă de televiziune? Mulţi români nu ştiu între ce să aleagă. Emisiunea de pe B1 Tv i-a încurcat şi mai rău. Şeful statului a participat la un spectacol derutant. S-a întrecut pe sine în glume, în hăhăieli, dar şi în interpretări politice. Campania electorală nu a fost subiect de discuţie. Problemele românilor, în foarte mică măsură. Criza economico-financiară, nici atît. Şomajul şi nivelul de trai? Doamne fereşte, preşedintele e pasionat de altceva. Pe Traian Băsescu nu-l interesa nimic din toate acestea. Doar ameninţarea opoziţiei. Şi cine va fi noul premier al României. Care va fi personajul care va reuşi să-i cîştige încrederea prezidenţială. Conform viziunii absolut marinăreşti, demn de fotoliul de premier va fi acela care va captiva încrederea celui mai distrat şi mai glumeţ preşedinte al României. Nu va conta rezultatul votului, nu vor conta negocierile politice şi alianţele. Importantă este numai încrederea. Aşa i-a spus lui tatăl său cînd l-a lăsat la Institutul de Marină şi i-a atras atenţia că, şi dacă termină ultimul, tot are dreptul la un premiu.

Spectacolul de luni seară de la Teatrul Naţional era conceput (cu un exagerat devotament logistic şi jurnalistic din partea postului de televiziune al fraţilor Păunescu!) pentru ca şeful statului să joace rolul de personaj politic simpatic aflat în pericol. Un fel de Popeye Marinarul ajuns la înghesuială şi salvat spectaculos de propria-i năstruşnicie. Dă de pămînt cu Voiculescu şi Geoană, cu Tăriceanu şi Hrebenciuc şi salvează el România de la crize şi corupţie!

Un basm politic de prost gust ne este repetat aproape săptămînal de Traian Băsescu şi de consilierii săi. Că preşedintele controlează scena politică prin premierul pe care îl va numi. Ceilalţi (alegători şi politicieni) pot să se dea de ceasul morţii, tot nu vor izbuti mare lucru. Nu are rost să insist asupra cumplitei sărăcii de argumente dovedită de scăfîrlia prezidenţială. Ea se limitează doar la enunţul „aşa vreau eu, aşa cred eu”. Şi ne arăta tuturor cît de surprinzător poate procesa materia cenuşie prezidenţială. Iar dacă parlamentul nu vrea să voteze ce imaginează chelia, atunci din cauza dezacordului, preşedintele poate desfiinţa inclusiv Parlamentul. Îi termină pe cei 322 care nu execută ordinul. Cu acelaşi prilej, şeful statului ne-a anunţat că este şi subiectul unei lovituri de stat. Pomeniţii mai sus se pregătesc să-i organizeze o nouă suspendare. Iar suspendarea, în ciuda faptului că este prevăzută de Constituţia Romaniei, tot lovitură de stat se numeşte. („Rahaţii ăştia vor să mă dea jos! Trebuie să mobilizăm poporul!).

Se vede treaba că, în mintea lui Traian Băsescu, legea numită Constituţie este doar ce-şi aduce el aminte din broşurica pe care a citit-o şi pe care scria acelaşi cuvînt. Repet, doar ce-şi aduce aminte după ce a uitat ce a citit sau ce i s-a povestit! Ca să sperie poporul, Traian Băsescu strigă în gura mare că o măsură legală, aproape obligatorie în cazul său, nu-i decît o lovitură de stat.

Sincer vorbind, o lovitură de stat nu este necesară. Dar o nouă suspendare cu respectarea strictă a Constituţiei României ar trebui pregătită. Pe zi ce trece, Traian Băsescu ne convinge că a luat-o razna!

Un articol de Cornel Nistorescu

2 comments :

Realitatea lui Petria said...

De acord 100%.

Anonymous said...

THERE WILL BE BLOOD ! NO COUNTRY FOR ODD MEN ! APOCALYPSE , NOW ! MASTER & COMMANDER ! DO YOU FEEL LUCKY, PUNK ? COME ON , MAKE MY DAY !